Referate

PARTICULARITATI DE INGRIJIRE A BOLNAVULUI CU FRACTURA DE GAMBA

Fragmente din Lucrare de Diploma Medicina ” PARTICULARITATI DE INGRIJIRE A BOLNAVULUI CU FRACTURA DE GAMBA”

Cap.I

NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE
A GAMBEI

I.1. NOTIUNI GENERALE DESPRE APARATUL LOCOMOTOR
Aparatul locomotor cuprinde in constitutia sa sistemele care participa la sustinerea corpului uman. Totodata ii asigura posibilitatea de miscare sau locomotie.
El este alcatuit din oase si articulatiile lor, care alcatuiesc sistemul osteoarticular si din muschi, ca elemente active ale miscarii.
Scheletul corpului uman reprezinta expresia adaptarii la conditiile statiunii si locomotiei bipede.

Ca urmare se diferentiaza ;
- scheletul axial – format din coloana vertebrala cu rol in sustinere si miscare ;
- scheletul membrelor superioare – care se leaga de scheletul axial prin centura scapulara;
- scheletul membrelor inferioare – care se leaga de scheletul axial prin centura pelviana.
I.2. SCHELETUL GAMBEI
Este format din doua oase asezate in paralel :
• TIBIA ;
• FIBULA sau PERONEUL.
Continue Reading →

Îngrijirea bolnavilor cu probleme de mobilitate fizică

Fragmente din Lucrare de Diploma Medicina ” Îngrijirea bolnavilor cu probleme de mobilitate fizică”

CUPRINS

CAP I Istoricul bolii…………………………………………………6

CAP II Anatomia aparatului locomotor………………………………7
2.1 Oase…………………………………………………………..7
2.2 Muşchi…………………………..……………………………8
2.3 Articulaţii……………………………………………………10

CAP III Semiologia aparatului locomotor……………………………12
3.1 Simptome……………………………………………………12
3.2 Simptome obiective…………………………………………15
3.3 Inspecţia…………………………………………………….15
3.3.1 Edemul……………………………………………….17
3.3.2 Fistula………………………………………………..18
3.3.3 Hipotrofia…………………………………………….19
3.4 Palparea……………………………………………………..22
3.4.1 Temperatura locală…………………………………..23
3.4.2 Hemihidartroza………………………………………23
3.4.3 Fluctuenţa……………………………………………24
3.4.4 Durerea provocată……………………………………24
3.4.5 Crepitaţia…………………………………………….24
3.5 Auscultaţia………………………………………………….25
3.6 Reflexele…………………………………………………….25
3.7 Măsurători………………………………………………….25
3.8 Electrodiagnosticul de stimulare……………………………26
3.9 Electromiografia……………………………………………26
3.10 Artroscopia…………………………………………………26
3.11 Prevenirea escarelor………………………………………..27

CAP IV Fracturi şi luxaţii………………………………………….29
4.1 Fracturile gâtului………………………………………….29
4.2 Fracturile rotulei………………………………………….29
4.3 Fracturile de menisc………………………………………29
4.4 Fracturile gambei…………………………………………29
4.5 Fracturile oaselor antebraţului……………………………30
4.6 Fracturile bazinului……………………………………….31
4.7 Luxaţia congenitală de şold………………………………32

CAP V Boala lui Parkinson……………………………………….34
5.1 Forme clinice……………………………………………..35
5.2 Tratament…………………………………………………36
5.3 Îngrijirea pacienţilor cu boala Parkinson…………………37

CAP VI Rolul asistentei medicale…………………………………41

CAP VII Tulburări de mers…………………………………………43
7.1 Anomalii rotaţionale………………………………………43
7.2 Diformităţile piciorului……………………………………43
7.3 Torsiunea tibială………………………………………….43
7.4 Torsiunea femurală……………………………………….44
7.5 Platfus…………………………………………………….44
7.6 Piciorul cavus…………………………………………….45
7.7 Diformităţi angulare………………………………………45

CAP VIII
8.1 Caz I……………………………………………………..47
8.2 Caz II…………………………………………………….60
8.3 Caz III……………………………………………………70

CAP IX ANEXE…………………………………………………..79

CAP X BIBLIOGRAFIE…………………………………………90
CAPITOLUL I

ISTORICUL BOLII

Aparatul specializat care efectuează mişcările corpului uman este denumit aparat locomotor”, iar funcţia complexă a acestui aparat se numeşte de “locomoţie”.
Organismul în mişcare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, nu ca o manifestare izolată a unor mecanisme ale unor aparate şi sisteme care ar acţiona complet independent .
La baza mişcărilor stau factori morfofuncţionali rezultaţi din mişcarea însăşi şi care nu sunt altceva decat organele aparatului locomotor (oase, articulaţii, muşchi) şi organele sistemului nervos (receptori, nervi senzitivi, măduva spinării, encefal, nervi motori, plăci motorii, sisteme gama).
Organismul în mişcare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, mişcarea fiind rezultatul intrării în acţiune a tuturor factorilor morfofuncţionali amintiţi. Intrarea în acţiune a acestor factori şi mecanismul lor sunt stereotipe şi pot fi considerate ca nişte principii .
Din istoricul anatomiei se desprind câteva nume celebre, cum ar fi grecul Galien (131-201) sau Andre Vesal (1524-1564), cel mai mare anatomist al secolului XVI-lea, care a trăit la Bruxelles, fiind unul dintre primii care s-au ocupat de sistematizarea tehnicii disecţiei corpului omenesc.
Anatomia omului, ca şi celelalte ramuri ale ştiinţelor naturii, a cunoscut în secolele următoare după înfrângerea prejudecăţilor religioase, un remarcabil progres şi a ajuns să stea la baza studiului a numeroase activităţi ştiinţifice şi artistice.
Continue Reading →

COLECISTITA ACUTĂ

Fragmente din Lucrare de Diploma Medicina ” COLECISTITA ACUTĂ ”

C U P R I N S
CAPITOLUL 1

INTRODUCERE…………………………………………..pag.3

CAPITOLUL 2

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA FICATULUI ŞI A CĂILOR BILIARE…………………………………………………………pag.4

CAPITOLUL 3

COLECISTITA ACUTĂ…………………………………..pag.13

CAPITOLUL 4

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU COLECISTITĂ ACUTĂ…………………..pag.26

CAPITOLUL V

CAZURI CLINICE………………………………………..pag.35

BIBLIOGRAFIE……………………………………………pag.47

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE
Colecistita acută este o afecţiune care se întâlneşte la orice varstă, cu maximum de frecvenţă la vârsta mijlocie.
Raportul femei/barbaţi este de 3/1, iar frecvenţa în rândul populaţiei adulte aproximativ 10-15%.
În 95% din cazuri, starea inflamatorie a veziculei biliare este determinată de inclavarea unui calcul la nivelul canalului cistic, pe care îl obstruează, afecţiune denumită litiaza biliara. Ea este cunoscută de multa vreme, prima menţionare ştiinţifică facută de PARACELSUS în jurul anului 1500. La noi în ţară are o frecvenţă de 222,51/1000 locuitori, cu maximum în decada a cincea.
Incidenţa reală a colecistitei acute este greu de apreciat exact statistic, în aceasta intervenind factori de eroare; formele cu intensitate redusă sau cele cu tratament exclusiv medicamentos. Cert este faptul că pe masura prelungirii duratei medii de viaţă ea devine tot mai frecventă la decade avansate (50-70 de ani), exprimând şi prin aceasta raportul direct de cauzalitate cu litiaza biliară.
Gravitatea colecistitei acute este direct proporţională cu forma anatomopatologică, cu intensitatea procesului obstructiv si infecţios, cu varsta precum şi cu dezechilibrele electrilitic şi metabolic secundare.
În prezent, numărul de colecistectomii – intervenţia chirurgicală prin care se extirpă vezicula biliară şi canalul cistic – este de două ori mai mare ca cel al apendicectomiilor.
Continue Reading →

INGRIJIREA BOLNAVILOR CU PIELONEFRITǍ

Fragmente din Lucrare de Diploma Medicina ” INGRIJIREA BOLNAVILOR CU PIELONEFRITǍ”

PLANUL LUCRǍRII

Motivaţia

Capitolul I
INGRIJIREA BOLNAVILOR CU PIELONEFRITǍ

Capitolul II
PLANURI DE ÎNGRIJIRE ALE PACIENŢILOR CU PIELONEFRITǍ

Capitolul III
CONCLUZII

Anexe

Bibliografia
I.1 NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI
FIZIOLOGIE ALE APARATULUI RENAL

Metabolismul celular produce CO2 si anumite substanţe finale provenite în special din catabolismul proteic, aportul oxigen poate şi el realiza cantitǎţi excesive de anumiţi electroliţi (apa, NaCl, diferite sǎruri minerale) care trebuie eliminaţi.
Plamânii elimină CO2 şi alte substanţe volatile, iar substanţele nevolatile inutilizabile sau în exces sunt eliminate împreună cu o anumită cantitate de apă, în cea mai mare parte prin rinichi şi accesorii prin sudoare şi materii fecale. Prin eliminarea substanţelor nevolatile rinichiul reprezintă principalul organ care menţine constant volumul, concentraţia electroliticǎ şi reacţia chimică a lichidelor organismului.
Rinichiul mai are şi alte activităţi: prin secreţia de renină contribuie la reglarea tensiunii arteriale, prin eritropoietină controlează eritropoieza, prin schimbările ionice contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic.
APARATUL SECRETOR se compune din:
- rinichi, orgene de excreţie,
- căi urinare:
- calice-mici
- calice-mari
- pelvis renal
- uretere
- vezică urinară
- uretră.

I.1.a RINICHI
Sunt organe pereche situate retroperitonal, de o parte şi de alte a coloanei vertebrale lombare. Rinichiul are formă caracteristică, circa 300 grame, are două feţe (anterioară şi posterioară) şi două margini (laterală convexă şi medială concavă).
In zona marginii concave se găsesc hilul şi pediculul renal în care se văd vasele renale (artera şi vena), uretrul şi fibre nervoase vegetative.
Selecţionând rinichiul în lungul liniei mediane, din partea convexă spre cea concavă se observă:
- papilele şi calicele renale: formaţiuni membroase prin care se scurge urina;
- parenchimul renal, cu structură zonală: corticală şi medulară.
Zona corticală este formată în principal din glomeruli, tubi uriniferi şi vasele de sânge care le aparţin. Zona medulară conţine 6-18 piramide renale (Malpighi), formate din tubi colectori care drenează mai mulţi nefroni.
Piramidele sunt orientate cu baza spre periferie şi vârful spre sinusul renal, deschizându-se în papilele renale, acestea se deschid în calicele mici care confluează formând calicele mari (2-3) şi apoi pelvisul renal (bazinet) continuat cu ureterul.
O piramidă Malpighi cu substanţa corticală din jurul său formează un lob cortical.
Continue Reading →