Referate

CANCERUL DE COLON

Fragmente din Referat Medicina ” CANCERUL DE COLON”

Cuprins

I. Noţiuni generale de anatomie descriptivă

II. Etiopatogenie – corelaţii radiologice

III. Simptomatologie şi tratament

IV. Radiodiagnostic

V. Clinica cancerului de colon

VI. Diagnosticul cancerului de colon

VII. Filmul radiografic

VIII. Prezentări de caz
Noţiuni de anatomie descriptivă şi topografică

Intestinul gros se întinde de la tunica ileonului, marcat prin valvula ileocecală, până la nivelul canalului anal, dar această definiţie morfofuncţională trebuie să includă apendicele şi valvula Bauhin.Această concepţie caută să respingă o unitate funcţională integratoare, dar individualitatea morfofuncţională şi patologică a diferitelor porţiuni colice impun studiul anatomic şi patologic pe porţiuni separate.
Lungimea intestinului gros variază între 100 – 150 cm, cu o medie de 130 – 1350, creşterea în lungime se poate face pe seama întregului colon dar mai ales pe seama unor segmente separate.
Aceste alungiri pot fi congenitale sau câştigate dea lungul vieţii, ducând la dificultăţi în investigaţia radiologică atât în plenitudine cât şi în dublu contrast astfel sigmoidul şi transversul au o lungime în jur de 50 cm, ascendentul 12 – 17 cm iar descendentul 14 – 20 cm.Calibrul intestinului gros prezintă o scădere progresivă începând de la cec spre sigmoid cu aproximativ 5 cm la cec şi 2,5 cm la sigmoid dar în mod normal sau condiţii patologice, există modificări de calibru prin spasme sau dilatări, creând astfel dificultăţi în investigarea colonului şi mai ales în punerea diagnosticului.

1.1. Cecul
Are forma de sac închis în interior, iar superior se continuă cu colonul ascendent, pe peretele postero-intern la unirea dintre cec şi ascendent se află joncţiunea ileocecală prevăzută cu un sfincter, numită valvula lui Bauhil. La aproximativ 2 cm sub aceasta se află inserţia apendicelui vermicular.
Cecul poate fi invelit în întregime de către peritoneu, situaţie intraperitoneală sau poate fi acoperit numai pe faţa anterioară, situaţiecând cecul este situat retroperitoneal, cu toate acestea cecul este considerat una dintre cele mai mobile părţi ale colonului alături de transvers şi sigmoid.
Cecul este situat de obicei în fosa iliacă dreaptă dar poate fi situat şi înalt lombar, prerenal sau jos în micul bazin. Ca aspect exterior el prezintă trei benzi musculare înguste care îşi au punctul de plecare la nivelul inserţiei apendicelui şi însoţesc colonul pe toată întinderea lui.
Aceste benzi musculare sunt dispuse anterior iar celelalte postero intern şi extern.Aceste benzi determină formarea de boreluri suprapuse sau trei coloane de umflături.
Din punct de vedere radiologic cecul poate fi împărţit în două:
- fundul cecal;
- corpul cecului.

1.2. Configuraţia interioară:
În interior la nivelul cecului şi întregului colon se găsesc:
- pliurile submucoase sau falciforme create de bandeletele longitudinale şi apar ca nişte despărţituri dispuse transversal faţă de axul intestinului şi constituie adevărate diafragme incomplete.
- logile haustrale care sunt corespunzătoare boselurilor de pe suprafaţa organului.

2.1. Colonul ascendent
Este situat între inserţia valvulei ileocecale şi a unghiului hepatic. Este situat retroperitoneal şi prin intermediul fasciei lui Toldt vine în contact cu pătratul lombelor şi polul inferior inferior al rinichiului drept.În afară, interior şi anterior, colonul ascendent vine în contact cu ansele intestinale. Colonul ascendent este una dintre cele mai fixe porţiuni ale colonului. Configuraţia exterioară este asemănătoare cu a cecului, cele trei bandelete musculare formează boselurile iar în interior ele determină formarea pliurilor falciforme şi a cavităţilor haustrale.

3.1. Unghiul hepatic al colonului
Face trecerea între colonul ascendent şi transvers, este situat în hipocondrul drept şi lasă o amprentă marcată pe faţa interioară a ficatului. Este un segment semifix, iar posterior se învecinează cu rinichiul şi porţiunea a doua a duodenului iar anterior vine în contact cu ficatul care îl acoperă.
Citeste tot referatul →

Cancerul de colon

Fragmente din Licenta Medicina ” Cancerul de colon”

Cuprins

I. Noţiuni generale de anatomie descriptivă

II. Etiopatogenie – corelaţii radiologice

III. Simptomatologie şi tratament

IV. Radiodiagnostic

V. Clinica cancerului de colon

VI. Diagnosticul cancerului de colon

VII. Filmul radiografic

VIII. Prezentări de caz
Noţiuni de anatomie descriptivă şi topografică

Intestinul gros se întinde de la tunica ileonului, marcat prin valvula ileocecală, până la nivelul canalului anal, dar această definiţie morfofuncţională trebuie să includă apendicele şi valvula Bauhin.Această concepţie caută să respingă o unitate funcţională integratoare, dar individualitatea morfofuncţională şi patologică a diferitelor porţiuni colice impun studiul anatomic şi patologic pe porţiuni separate.
Lungimea intestinului gros variază între 100 – 150 cm, cu o medie de 130 – 1350, creşterea în lungime se poate face pe seama întregului colon dar mai ales pe seama unor segmente separate.
Aceste alungiri pot fi congenitale sau câştigate dea lungul vieţii, ducând la dificultăţi în investigaţia radiologică atât în plenitudine cât şi în dublu contrast astfel sigmoidul şi transversul au o lungime în jur de 50 cm, ascendentul 12 – 17 cm iar descendentul 14 – 20 cm.Calibrul intestinului gros prezintă o scădere progresivă începând de la cec spre sigmoid cu aproximativ 5 cm la cec şi 2,5 cm la sigmoid dar în mod normal sau condiţii patologice, există modificări de calibru prin spasme sau dilatări, creând astfel dificultăţi în investigarea colonului şi mai ales în punerea diagnosticului.
Citeste tot referatul →

Evolutia serviciilor de telecomunicatii oferite de Vodafone in Romania si implicatii economico- sociale

Fragmente din Licenta Marketing ” Evolutia serviciilor de telecomunicatii oferite de Vodafone in Romania si implicatii economico- sociale ”

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………………………..pag. 3
1) Servicii de telecomunicatii…………………………………………………………………….pag. 4
1.1) Notiuni de servicii de telecomunicatii………………………………………….pag. 4
1.2) Serviciile de telecomunicatii in Romania……………………………………..pag. 6
2) Calitatea serviciilor de telecomunicatii in Romania……………………………………pag. 9
2.1) Analiza swot a sectorului de telecomunicaţii din România……………pag. 10
2.2) Indicatorii specifici ai serviciilor de telecomunicatii……………………pag. 15
2.3) Evaluarea calitatii serviciilor pe baza indicatorilor specifici………….pag. 18
Concluzii…………………………………………………………………………………………………pag. 22
Bibliografie……………………………………………………………………………………………..pag. 23
Anexe……………………………………………………………………………………………………..pag. 24

Introducere

Din 1876, anul in care Alexander Graham Bell si Elisha Gray au inventat un aparat care era capabil sa transmita vocea unui om puternic pe o distanta de 150 de metri, telefonul a traversat o era la sfarsitul careia a devenit aproape nelipsit din casele oamenilor in intreaga lume. Concomitent telecomunicatiile au devenit industrie, una care in prezent e cifrata la 1.78 trilioane $, adica 3% din produsul global brut pe plan mondial.
Unul din sectoarele cele mai dinamice atat la nivel mondial, cat si in Romania il constituie fara indoiala sectorul telecomunicatiilor mobile.
Primul sistem de telefonie celulara a fos lansat in 1979 in SUA si se numea AMPS – Advanced Mobile Phone Service. In Europa primul sistem de telefonie celulara a fost implementat in Suedia in anul 1981 si se numea NMT – Nordic Mobile Telephone
Citeste tot referatul →

INTRODUCERE IN PSIHOLOGIA VARSTRELOR

Fragmente din Licenta Psihologie ” INTRODUCERE IN PSIHOLOGIA VARSTRELOR ”

CUPRINS

Cuvant inainte……………………………………………………………………………………………………….3
Capitolul 1.Definirea psihologiei varstrelor…………………………………………………………..4
1.1. Continutul si importanta studieri in psihologia varstrelor……………………4
1.2. Metoda si metodologie in psihologia varstrelor………………………………. 5
Capitolul 2. Stadialitatea si evolutia umana………………………………………………………… 6
2.1. Debutul vieti si fazele intrauterine………………………………………………… 7
2.2. Nasterea si dezvoltarea timpurie a copilului……………………………………12
2.3. Viata ecto-uterina(pana la un an)…………………………………………………..13
Capitolul 3. Perioada anteprescolara(prima copilarie)…………………………………………17
3.1.Caracteristici generale…………………………………………………………………..18
3.2. Comunicarea, invatarea spontana si devoltarea emotional-afectiva……18
3.3. Viata ecto-uterina(perioada 1-3 ani)………………………………………………19
Capitolul 4. Perioada prescolara…………………………………………………………………………24
4.1. Dezvoltarea psiho fizica si consolidarea autonomiei………………………..25
4.2. Dezvoltarea psihica, conturarea si afirmarea personalitatii……………….25
4.3. Jocul si manifestarea personalitati…………………………………………………27
4.4. Viata ect-outerina(perioada 3-6 ani)………………………………………………28
Capitolul 5. Perioada scolara mica……………………………………………………………………..31
5.1.Particularitati la varsta scolara mica………………………………………………..31
5.2.Atentia la copii de varsta scolara mica…………………………………………….35
5.3.Jocul si copiii, integrarea scolara……………………………………………………37
5.4.Dezvoltrea perceptiei copilului………………………………………………………40
5.5.Viata ecto-uterina(perioada 6-10 ani)……………………………………………..41
Capitolul 6. Perioada pubertatii(10-14 ani)………………………………………………………..47
6.1.Dezvoltarea biofizica si psihica……………………………………………………..48
6.2. Comportamentul in grup………………………………………………………………49
Capitolul 7. Perioada adolescentei…………………………………………………………………….50
7.1.Dezvoltarea psihica a adolescentului……………………………………………..51
7.2.Limbajul si dezvoltarea psihica…………………………………………………….52
7.3. Dezvoltarea personalitatii……………………………………………………………55
7.4.Adolescentul si societatea…………………………………………………………….58
7.5. Prima dragoste a adolescentului…………………………………………………..61
Capitolul 8. Perioada tineretii…………………………………………………………………………..63
8.1. Subetapele tineretii si activitatea de invatare………………………………….64
8.2. Integrarea socio-profesionala si congruenta personalitati…………………67
8.3. Situatia tanarului de azi……………………………………………………………….69
Capitolul 9. Perioada varstei adulte…………………………………………………………………..75
9.1.Identitatea si capacitatile cognitive………………………………………………..76
9.2.Personalitatea la varstele adulte…………………………………………………….77
Capitolul 10. Perioada varstrei a treia………………………………………………………………..78
10.1.Delimitarea si caracterizarea substadiilor……………………………………….79
10.2 Evolutia proceselor senzoriale si cognitive…………………………………….80
10.3.Manifestari ale personalitatii………………………………………………………..82
Bibliografie………………………………………………………………………………………………………84

Cuvant inainte

Aceasta lucrare miniaturala de altfel, de Psihologia varstrelor, incearca sa calauzeasca atat prin continut cat si prin modul de tratare al problematici adiacente atat studenti la psihologie, sociologie, psihopedagogiespeciala, pedagogie, asistenta sociala si specialistilor din domeniu cat si cadrelor didactice si tuturor celor care sunt interesati asupra formari, dezvoltari, evolutiei fiintei umane cu trecere prin toate palierele vieti psihice si toate atributele bio-psiho-social-culturale.
Ca fundament al lucrari de fata sta lucrarea Psihologia varstrelor aparuta in premiera in tara noastra la Editura didactica si pedagogica Bucuresti in 1981 la care siau pus amprenta vastei lor experiente d-na prof. univ.dr. Ursula Schiopul si d-ul prof. univ.dr.Emil Verza care datorita valori sale isi demonstreaza viabilitatea si in prezent la care am incercat sa adaug prin transpunere unele studii aparute in decursul anilor atat ale unor autori romani cat si straini care si au adus contributia la evidentierea problematici psihologice a traseului parcurs de fiinta umana de la debutul vieti pana la stadiul terminal prin contextele social, cultural si ocupational si prin interconditionarea umana care au un rol deosebit in structurarea identitatilor individuale specifice intregului sistem psihic uman.
In decursul elaborari acestei lucrari nu mi a fost deloc usor pentru ca am descoperit o multime de resurse in domeniu toate valoroase dar din pacate atat din lipsa de timp cat si de spatiu n-as fi putut sa le cuprind pe toate am incercat doar sa trec in revista prin caracteristicile lor mai importante pe cat mai multe dintre cele care mi s-au parut mie mai pline de substanta si pe intelesul tuturor categoriilor de cititori vizate
In demersurile facute pentru elaborarea acestei lucrari am incercat sa operez cu departajari relativ precise ale ciclurilor vieti trasate si argumentate de majoritatea celor care sau ocupat de acest domeniu fascinant al psihologiei varstrelor evidentiind principalele perioade si subperioade stadii si substadii care ne introduc in etapele varstrelor omului conturate ca un intreg sub tutela unei discipline viabila denumita generic cu termenul de psigologia varstrelor.

Capitolul 1

Definirea psihologiei varstrelor

La fel ca in cazul majoritati disciplinelor supuse studieri continuie din partea specialistilor din domeniul respectiv si asupra disciplinei psihologia varstrelor sau conturat dea lungul timpului diverse studii in care au fost integrate diverse definitii in care psihologia varstrelor apare ca o ramura pretioasa din stiintele psihologice izvorata ca o necesitate in a intelege modul de constituire a caracteristicilor, functiilor si proceselor psihice, a evolutiei acestora de la cele mai fragede varstre si pana la stadiul terminal.In acest fel activitatea psihica este privita in ansamblu pe tot parcursul existentei fiintei umane cu relevarea unor semnificatii posibile pentru un anumit segment al varstrei prin analiza longitudinala si verticala in contextul existentei sale sociale, a modificarilor psiho-fizice ce se produc sub influienta conditiilor de mediu, a educatiei, a culturi si profesiei, a statutelor si rolurilor sociale ce le indeplineste. In concluzie, Psihologia varstrelor este stiinta care studiaza caracteristicile constituiri activitati psihice umane, modificarile acesteia de la inferior la superior, a regreselor ce au loc in interiorul anumitor stadii de varstra, a evolutiei personalitati si manifestarii actelor de conduita in relatie cu determinarile socio-culturale ale existentei fiintei umane.

1.1. Continutul si importanta studieri in psihologiei varstrelor.

Studiul fiintei umane inca din momentul conceptiei si mai intensiv de la nastere si pana la moarte, cu tot ceea ce este comun si semnificativ pe toata durata vieti, dar si cu relevarea etapelor distincte ale evolutiei umane confera psihologiei varstrelor un statul solid si central in cadrul disciplinelor psihologice, constituirea ei fiind posibila printre altele datorita acumularilor de cunostinte in psihologia generala si in unele ramuri ce vizau studiul omului in anumite perioade de varstra. Dintre aceste ramuri enumeram: psihologia copilului (studiaza perioada copilariei cu caracteristicile ce tin de conditia activitati psihice): mai restranse pentru o patrundere mai ampla in aceasta sfera au aparut psihologia copilului sugar, psihologia anteprescolarului, psihologia prescolarului sau mai putin dezvoltate psihologia teneretului, psihologia perioadei adulte etc.
Continutul si sfera psihologiei varstrelor depaseste cu mult pe cel al psihologiei copilului prin faptul ca realizeaza o o cuprindere pentru toate varstrele umane trasand stadii si substadii in cadrul acestora, cu specific si comun intre ele, dar fara sa fie o psihologie generala caci activitatea psihica pe care o studiaza aceasta este raportata la conditia umana de o anumita factura si structura bio- psihica.
Psihologia varstrelor se foloseste de datele cuprinse in psihologia generala si cea a copilului ca si ale celorlalte ramuri ale psihologiei carora le furnizeaza la randul ei cunostinte pertinente despre dezvoltarea si evolutia psihica a omului de la nastere pana la stadiul terminal. Astfel psihologia varstrelor nu se limiteaza numai la studiul conduitelor de crestere, domeniu al psihologiei copilului cum afirma J.Piaget si M.Debesse, nici la abordarea generala a activitati psihice si a esentei de fundamentare a personalitati, domeniul psihologiei generale si nici la caracteristicile de regresie in evolutia psihica domeniu al psihologiei varstrelor inaintate ci le cuprinde pe toate intr-o tratare unitara cu relevarea specificului pentru fiecare stadiu de varsta si consemnarea elementelor comune ce unifica activitatea psihica. Psihologia varstrelor a incercat sa evite ambiguitatile provenite din chiar titulatura ei si analizeaza caracteristicile psihicului uman in mon unitar cu accentuarea aspectelor legate de evolutie si dezvoltare dar si pe continuitate si disfunctionalitate de la o varstra la alta. Cunoasterea in psihologia varstrelor ne ofera posibilitati de elaborare a unor strategii educationale si de dirijare stiintifica viabila a procesului de pregatire profesionala si de integrare sociala a omului.
Psigologia la modul general nu se limiteaza la studii doar in cazul omului normal chiar daca au o anumita structura si factura ci si in cazul unor persoane bolnave, handicapate cu unele retarduri insa aici apare diferntierea unor domenii ca cel al psihopedagogiei care este centrata indeosebi pe aceste persoane cu probleme iar psihologia varstrelor fiind centrata pe cunoasterea umana in limitele normalului.

1.2. Metoda si metodologie in psihologia varstrelor.

Activitatea psihica nu poate fi studiata in mod nemijlocit deoarece continutul si forma ei de manifestare este foarte complexa incat numai concretizarea ei intr-o anumita situatie data poate fi supusa decelari dar cu ajutorul si prin evolutia unor variabile care exprima unele caracteristici de personalitate si de conduita umana si prin cunoasterea interpretarilor acestora putem trasa o dimensiune umana de ansamblu. Aceste variabile pot fi provocate experimental sau pot fi surprinse in diferite tipuri de activitate umana :de joc, de invatare, de munca, de creatie. Variabilele pot fi directe ce depind direct de caracteristicile personalitati si independente ce sunt constituite din reactiile psihice provocate iar lanturile de corelatii care se stabilesc intre ele inlesnesc analiza si apoi sintetizarea datelor in vederea constituiri de tipologii specifice unui stadiu de varstra si chiar a conditiei umane in general. In urma acestor demersuri apar modele ale unor functii sau procese psihice (al imaginatiei, al gandirii, al inteligentei, al afectivitatii, al limbajului) sau ale unor categorii umane (al normalului, al handicapatului, al anormalului, al dotatului, al supradotatului, etc). Aceste modele sunt raportate unele la altele prin utilizarea modalitatilor de investigare din care se desprind ;
– metodica genetico-longitudinala ( urmareste dezvoltarea psihica a subiectuluipe o perioada mai lunga de timp)
– metoda transversala (surprinde caracteristicile psihice intr-un stadiu anumit de varsta)
– metodica mixta genetico-longitudinala-transversala (surprinde evolutia activitatii psihice in diferite stadii.
Pentru a cerceta diverse aspecte ale activitati psihice prin metodele de mai sus specialistul adapteaza la varsta subiectilor si la conditiile concrete de activitate metode ca observatia, experimentul, testul, analiza produselor activitatii, anamneza, dar nu vom insista asupra lor deoarece sunt comune si altor ramuri din psihologie
In abordarea ciclurilor vietii psihologii au avut in vedere mai cu seama varstrele de crestere si de dezvolotare vizand pe de o parte natura si educatia subiectului iar pe de alta parte maturizarea si invatarea considerand ca acestea sunt esentiale pentru dezvoltarea individului cert este ca fiinta umana cunoaste unele modificari in perioada copilariiei mai cu seama prin dezvoltari pe directiile biologice cu transformari fizice, morfologice si biochimice, psihologice cu optimizari calitativeproceselor, functiilor si insusirilor psihice si sociale care duc la coechilibrarea conduitei umane in relatiile cu mediul social.

10.1. Delimitarea şi caracterizarea substadiilor

Ursula Şchiopu şi Emil Verza identifică 3 substadii. Delimitarea se face în baza criteriilor anunţate. Tipul fundamental de activitate la bătrâneţe este adaptarea la un nou orar de activitate (familiale şi sociale), la unele consilieri profesionale, la participări politice.
Tipul de relaţii se modifică, cele din sfera profesională, din activităţile sociale se restrâng. Apar relaţii susţinute de deschiderea spre persoane de aceeaşi vârstă şi organizarea timpului liber, a unor preocupări şi griji cotidiene.
- substadiul de trecere 65-70 ani – se caracterizează prin: pensionarea dizolvă identitatea profesională susţinută social deşi persoanele încă au rezerve fizice, intelectuale, deprinderi, aptitudini. Se întăresc rolurile familiale, preluând unele probleme casnice, se restrânge sfera relaţiilor sociale dar se redirecţionează interesele pentru lectură, muzică, excursii în locurile dorite.
Nu sunt excluse unele preocupări de tip creativ.
Pot apare tensiuni, inadaptări relaţionale, chiar crize de prestigiu, mai ales la bărbaţi.
Starea de sănătate se menţine la parametri relativ normali, dar devin mai fragili, mai puţin rezistenţi la diferiţi agenţi patogeni. La femei apar mai ales tulburări afective.
- în perioada bătrâneţii propriu-zise 75-85 ani – se restrâng subidentităţile parentale (nepoţii deja au crescut), sociale, preocupările sunt mai ales de întreţinere, de păstrare a sănătăţii mentale, fizice. Bolile degenerescente limitează capacitatea şi dorinţa de deplasare.
- în perioada marii bătrâneţi, peste 85 ani – se diminuează substanţal toate tipurile de subidentitate: profesional socială, maritală, parentală.

Modificări biologice
Se modifică regimul de viaţă: scade apetitul alimentar, creşte nevoia de vitamine deoarece organismul este supus unei demineralizări serioase. Se micşorează nevoia de somn, apar tulburări sub forma insomniilor, în vis se anulează diferenţele dintre realitate şi trăirile subiective, apar confuzii.
Proliferarea celulelor încetineşte, volumul lor se micşorează, la nivelul sistemului nervos central, distrugerea lor este lentă dar irecuperabilă, creşte ţesutul adipos din organe (inimă, ficat), au loc modificări metabolice, degenerări, atrofii ale ţesuturilor.
În exterior se modifică aspectul pielii care îşi pierde elasticitatea şi devine mai palidă, mai ridată.
Se înregistrează o scădere a capacităţii de efort, a mobilităţii articulaţiilor şi mişcărilor.
Datorită schimbărilor biochimice în compoziţia proteică şi în fibre, muşchii se scurtează.
Creşte fragilitatea oaselor, apar osteoparezele datorită pierderilor de calciu şi magneziu, dureri de coloană, reumatismele, discopatii.
La nivelul cordului pot apare: leziuni arteriale datorită osteosclerozei, hemoragii datorită îngustării sau blocării pereţilor vaselor sanguine, infarctul miocardic.
Respiraţia devine mai anevoioasă, se micşorează posibilitatea de oxigenare a sângelui, a ţesuturilor, a organelor, ceea ce influenţează negativ coordonarea senzorio-motorie, capacităţile intelectuale.
În privinţa aparatului digestiv are loc o reducere a enzimelor, fermenţilor, care asigură sucul gastric, pancreasul activează mai lent din care cauză grăsimile sunt utilizate necorespunzător.
La nivel hormonal, în special tiroida se micşorează iar creşterea corticosuprarenalelor este resimţită în apariţia sclerozei vasculare şi a hipertensiunii arteriale.
Sistemul nervos este mai puţin irigat, oxigenat.
Pot apare ischemieri datorită insuficientei alimentări a creierului şi se intensifică mortificarea celulelor nervoase. Din acest ultim motiv, creierul îşi micşorează volumul (de la 1420g la bărbaţii de 20 ani, la 1250g, iar la femei, de la 1250g la 1125g). Procesul este mai accentuat după vârsta de 70-75 ani.

10.2. Evoluţia proceselor senzoriale şi cognitive

Procesele senzorial – perceptive
O anumită formă de „rezistenţă genetică” influenţează conservarea sau, dimpotrivă, deteriorarea însuşirilor fizice şi a potenţialului psihic.
Activitatea senzorială, iniţial se diminuează la nivelul periferic, al receptorilor, ale căror celule, după 65 ani încep să se sclerozeze şi apoi fenomenul este resimţit şi sub aspectul funcţionalităţii ANS, unde se stabilizează către 75-85 ani la anumite valori.
În privinţa văzului:
- scade capacitatea de modificare a cristalinului din care cauză se instalează presbitismul;
- se restrânge câmpul vizual şi se reduce capacitatea de discriminare a nuanţelor, tonurilor cromatice;
- apar multe boli degenerative: glaucomul, cataracta;
- după vârsta de 70 ani, la unele persoane se instalează o revenire a vederii.
În privinţa auzului:
- are loc o creştere a pragurilor din care cauză sensibilitatea auditivă devine mai grosieră;
- pot apare şi fenomene de surditate psihică, când persoana aude dar nu înţelege, din cauza afectării celulelor din zona centrală a sistemului nervos;
- apar şi fenomene de „idiosincrasii sonore” prin creşterea intoleranţei faţă de anumite surse (ritm, timbru) sonor.

Motricitatea
Regresii se constată şi în viteza, coordonarea mişcărilor, a timpului de reacţie. În faţa unor situaţii complexe, solicitante, apar mişcări haotice, inutile, se atenuează capacitatea de organizare şi de ierarhizare a reacţiilor.
Se modifică viteza şi forma scrierii.
Sensibilitatea la cald, la rece, la durere, înregistrează valori mai scăzute.

Memoria
Memoria de scurtă durată suferă deteriorări ca şi memoria faptelor vii, cotidiene, care sunt acoperite de uitare, confuzii, neatenţie, stereotipii. Memoria de lungă durată este mai rezistentă deşi apar eforturi de amintire a informaţiei, reactualizarea suferind adeseori de lapsusuri, confuzii şi chiar substituiri voite în cadrul asociaţiilor reclamate de context.
La vârste înaintate apar hipomnezii, mai ales dacă persoanele suferă de nevroze sau psihoze. Cel mai frecvent fenomen este aşa numita amnezie infantilă de origine afectivă.
De asemenea, fenomenul de perseverare se instalează progresiv, când autorul repetă aceeaşi prezentare la intervale relativ scurte din cadrul aceleiaşi conversaţii sau în situaţii diferite.
Fenomenul cel mai probant al uitării este trăirea în trecut, ceea ce evidenţiază situaţia precară a aspiraţiilor, a proiectelor, trebuinţa de identificare făcută cu ajutorul evenimentelor de rezistenţă ale trecutului.
Coeficientul de inteligenţă scade treptat, apare o anume fixitate, viscozitate în soluţionarea itemilor, deşi se păstrează în limite de normalitate operativitatea generală a gândirii. Se pierd strategiile algoritmice, euristice, abundă fenomenele repetitive. În situaţiile de declin avansat se poate instala şi fenomenul de vid mintal. Este excesiv uzitat raţionamentul dihotomic (bun-rău, adevărat-fals).

Limbajul
Discursul verbal îşi va restrânge sfera iar ritmul este inconsecvent, când agitat, surescitat, când lent, chiar inexpresiv.
Apare tendinţa de evitare a angajării în discurs verbal. Atunci când acesta este impus de situaţii oficiale, cel în cauză simte nevoia reacţiei celorlalţi care nu de puţine ori este solicitată direct (cum a fost? etc.).
Evaluarea cronologică privind ritmurile biologice se face corect (programul de masă, de somn) dar apar confuzii privind aprecierea datei, zilei, a unor evenimente importante.
Determinarea intelectuală este studiată cu ajutorul scării Wechsler, cu „matricele progresive Raven”, teste abstracte care vehiculează raţionamente, proverbe.
În urma aplicării testului WAIS s-a constatat o scădere a eficienţi gândirii de 0,5% după 31 ani şi de 0,18% după 60 ani.

Afectivitatea
Tulburările afective sunt dominante şi influenţează toate manifestările.
Schimbările sunt spectaculoase.
Emoţiile au exprimare mai primitivă iar întreţinerea lor este legată de statutul marital şi profesional. Intensitatea nu este adaptată la situaţii, din care cauză apar îndeosebi stări de irascibilitate nemotivate.
Se instalează dispoziţii negative, stări depresive legate de sănătate, de sfârşitul vieţii, de posibilităţile afective limitate.
Depresia care are la bază deteriorări somatice exprimă şi apariţia unei noi crize de identitate. Atunci când se agravează poate să apară sindromul de depersonalizare, când persoana îşi pierde identitatea şi refuză să vorbească, nu vibrează afectiv, se comportă ca şi cum nu este el.
Literatura de specialitate consemnează existenţa a două categorii de depresivi: agitaţii, care prezintă sentimente de cefalee, insomnii, nelinişti, frustrare, culpabilitate şi retardaţii, care au vorbire lentă, mişcări încetinite, stări de delăsare, indiferenţă, apatie, inapetenţă.
O altă tulburare a afectivităţii este hipertrofierea eu-lui, raportarea majorităţii faptelor, fenomenelor la propriul eu, apare criza de prestigiu.

10.3. Manifestări ale personalităţii

Vârsta respectivă impune o revizuire a adaptării în cel puţin 3 direcţii, aşa cum au fost identificate în teoria lui Peck (1968):
- adaptarea la statutul de pensionar cu întregul său cortegiu de consecinţe: materiale, relaţionale;
- adaptarea la involuţia forţelor fizice şi la fragilizarea stării de sănătate;
- adaptarea personalităţii la apropierea sfârşitului inevitabil, moartea, ceea ce poate fi pregătit prin raportarea propriei existenţe la ceea ce a lăsat drept continuare a vieţii: copii, preocupări profesionale, sociale.
Teoria lui Peck este foarte apropiată de teoria lui Erikson, centrată pe necesitatea asigurării integrităţii eu-lui.
Erikson apreciază că acest lucru este ajutat de revederea a ceea ce ai făcut. Pot apare 2 situaţii: de mulţumire, de satisfacţie, de împlinire, pentru unii de regret, dezamăgire, chiar disperare. Pentru cei din urmă trebuie susţinere specială din partea celorlalţi.
Caracteristici:
- proiectele de viaţă se diminuează, devin mai puţin ambiţioase, aspiraţiile se centrează asupra eu-lui dar nu dominate profesional (ceea ce încă se menţine la oamenii de creaţie) ci în direcţia unor interese şi activităţi preferate, posibile sau în cele de conservare organică şi psihologică.
- procesul de pensionare îngustează câmpul răspunderii profesionale şi sociale dar oferă surse mai mari de autoprogramare a regimului de viaţă, de preferinţe. Potrivit lui Atchley (1982, 1991) procesul pensionării se derulează de-a lungul a şapte faze, fără a fi obligatorii pentru toţi oamenii.
- faza de distanţare apare în faza adultă mijlocie. Oamenii se gândesc doar ca la ceva posibil sau nu sunt deloc preocupaţi de acest fapt;
- faza de apropiere de pre-pensionare – apar planuri de pensionare, încep unele diminuări voite ale răspunsurilor la diferite răspunderi profesionale<
- faza lunii de miere – de anticipare , de aşteptare, plăcere. Se întreprind unele acţiuni dorite de mai demult;
- faza dezangajării – apar unele dezamăgiri, se simte neglijat de ceilalţi;
- faza reorientării – se gândeşte la ceea ce urmează adoptând o poziţie foarte realistă, incearcă să facă faţă situaţiei<
- faza de stabilitate – au conştientizat capacităţile, limitele, şi soluţionează problemele curente. Sunt întru totul adaptaţi;
- faza terminală – sfârşitul pensionării, se pot îmbolnăvi sau pot deveni dependenţi de alte persoane. Primele 2 faze sunt de prepensionare iar ultimele de postpensionare.
O altă caracteristică este regăsită în toate tipurile de răspunsuri care poartă amprenta fenomenului numit vagopsihotonie, din care cauză persoanele aflate în preajmă trebuie să manifeste calm, răbdare;
Unii vârstnici prezintă oboseală, o stare generală de epuizare, de sfârşeală; comunicarea devine dificilă ca şi pronunţia, coerenţa ideilor, din care cauză unii devin închişi, introvertiţi.
Pot apare şi deteriorări foarte grave ca: demenţa senilă, vagabondaj, abandonul neconştientizat, delir, alcoolism.
Între deteriorările fizice şi cele psihice pot exista decalaje. Dacă apar doar primele, bolnavul necesită asistenţa celor din jur sau socială.
Situaţia inversă este mult mai gravă pentru cel în cauză, se păstrează posibilitatea de deplasare dar apar conduitele aberante.
Bătrâneţea constituie o problemă individuală dar şi socială ce trebuie pregătită, anticipată, sprijinită material şi uman

Download Licenta Psihologie | INTRODUCERE IN PSIHOLOGIA VARSTRELOR

Rolul terapiei sugestive in ameliorarea depresiei la alcoolici

Fragmente din Lucrare de Licenta Psihologie ” Rolul terapiei sugestive in ameliorarea depresiei la alcoolici ”

Cuprins

I. Introducere……………………………………………………………………………………………….3
II. Abordarea teoreticǎ……………………………………………………………………………………5
Capitolul 1 – Depresia…………………………………………………………………………….5
1.1. Definiţie şi caracterizare generalǎ………………………………………………………..5
1.2. Simptome în episodul depresiv……………………………………………………………7
1.3. Clasificarea şi diagnosticarea depresiei…………………………………………………9
1.4. Evaluarea depresiei…………………………………………………………………………..15
1.5. Tratamente………………………………………………………………………………………19
1.6. Concluzii…………………………………………………………………………………………21
Capitolul 2 – Alcoolismul……………………………………………………………………….26
2.1. Definiţie şi caracterizare generalǎ……………………………………………………….26
2.2. Clasificarea alcoolismului………………………………………………………………….33
2.3. Stadii în dezvoltarea alcoolismului……………………………………………………..38
2.4. Consecinţe ale consumului de alcool…………………………………………………..42
2.5. Tratamente………………………………………………………………………………………44
2.6. Relaţiile dintre depresie şi alcoolism…………………………………………………..48
Capitolul 3 – Terapia sugestivǎ……………………………………………………………….52
3.1. Caracterizarea generalǎ a fenomenului sugestiv……………………………………52
3.2. Relaxarea…………………………………………………………………………………………55
3.3. Fenomenul hipnotic………………………………………………………………………….60
3.4. Hipnoterapia…………………………………………………………………………………….65
3.5. Hipnoterapia în alcoolism………………………………………………………………….68
III. Cercetarea………………………………………………………………………………………………..71
1. Obiective………………………………………………………………………………………..71
2. Ipoteze……………………………………………………………………………………………71
3. Subiecţii participanţi la cercetare……………………………………………………….71
4. Metode şi tehnici utilizate…………………………………………………………………71
5. Studiu de caz…………………………………………………………………………………..72
IV. Concluzii………………………………………………………………………………………………..116
IV. Bibliografie…………………………………………………………………………………………….117
V. Anexe…………………………………………………………………………………………………….120
I. Introducere

În România alcoolismul nu este privit ca o boală, cel puţin nu de masele largi ale populaţiei. Deşi în S.U.A. sau în vestul Europei există o adevărată cultură, un întreg arsenal de metode de remediere a acestei tulburări, în ţara noastră, care se confruntă cu această problemă, nu există o promovare la nivel naţional a metodei de prevenire şi combatere a abuzului de alcool. Există într-adevăr centre de dezintoxicare, dar foarte puţin mediatizate. Pe lângă aceasta se poate adăuga şi faptul că majoritatea acestor clinici sunt incluse în cadrul secţiilor de psihiatrie ale spitalelor, ceea ce induce o piedică în recunoaşterea acestei tulburări. Abuzul de alcool este întâlnit la toate nivelurile sociale, indiferent de vârstă şi sex.
Implicaţiile alcoolismului în România nu sunt pe deplin conştientizate. În societatea noastră alcoolicul nu este perceput ca un individ care suferă de o boală, ci ca o persoană care ,,bea ca să-şi înece necazurile”. Dincolo de această expresie, există celelalte aspecte ale alcoolismului ce nu sunt percepute de majoritatea populaţiei. De exemplu, după cum au menţionat mai mulţi autori, există o relaţie foarte strânsă între alcoolism şi depresie. Aceasta din urmă poate fi atât un factor declanşator al consumului abuziv de alcool, dar în acelaşi timp şi un efect. Pe fondul acestei teorii am presupus că ameliorând starea de depresie a unui pacient alcoolic scad şansele de recidivă. În general persoanele depresive au o stimă de sine foarte scăzută. Terapia sugestivă a apărut ca o soluţie valabilă pentru această tulburare deoarece antrenamentul autogen al lui Schultz utilizat în această cercetare conţine sugestii de întărire a eului.
Motivaţia elaborării acestei cercetări este atât de ordin intrinsec, cât şi de ordin extrinsec. Lovindu-mă de această problemă în mediul familial, profesional şi social, am încercat să o înţeleg. Prima tendinţă a fost de asumare a responsabilităţilor faţă de actele celorlalte persoane, însă de-a lungul timpului am realizat că problemele indivizilor (în speţă alcoolismul) nu apar din vina celorlalţi, îşi au originea în interiorul fiecăruia. Înţelegându-le problema se poate identifica o soluţie adecvată.
Scopul acestei lucrări constă în demonstrarea faptului că terapia sugestivă este benefică pentru ameliorarea depresiei alcoolicilor aflaţi în cura de dezintoxicare. Pentru finalizarea acestui demers s-a pornit de la fundamentarea unui background teoretic. Acest lucru se poate observa în următorul capitol al lucrării de faţă în cadrul căruia sunt dezbătute cele trei concepte cheie (depresie, alcoolism, terapie sugestivă) luându-se în considerare perspectiva mai multor autori.
Capitolul III reprezintă cea de a doua parte a lucrării şi anume cercetarea. Aceasta a constat într-un studiu de caz pe zece pacienţi internaţi în secţia XVII de psihiatrie a Spitalului ,,Al. Obregia”. După o scurtă prezentare a fiecărui pacient urmează descrierea fiecărei intervenţii terapeutice.
În ultimul capitol, cel dedicat concluziilor s-a încercat o corelare a teoriilor expuse în prima parte cu rezultatele obţinute în urma studiului de caz.
IV. Concluzii

Având în vedere că acest studiu de caz este realizat pe zece pacienţi internaţi într-un centru de dezintoxicare se presupune din start că există o voinţă din partea lor pentru a renunţa la consumul de alcool. Tocmai de aceea aceste rezultate nu ar putea fi generalizate.
Conform primei ipoteze cum că pacienţii alcoolici au stări depresive, s-au identificat la fiecare pacient stări depresive. În aceste condiţii se poate spune că ipoteza a fost demonstrată, în consecinţă s-a trecut la demonstrarea celei de-a doua ipoteze. Din rezultatele reevaluării obţinute la sfârşitul terapiei se poate observa că într-adevăr în urma asimilării antrenamentului autogen al lui Schultz, stările depresive sunt mai rare şi mai puţin intense.
Cea de a treia ipoteză a fost confirmată, chiar dacă pe termen scurt, deoarece la trei săptămâni după externare toţi pacienţii au fost contactaţi telefonic pentru a afla în ce fel au depăşit perioada critică. Toţi pacienţii au descris această perioadă ca fiind foarte dificilă, dar în momentele în care simţeau nevoia să consume alcool sau erau cuprinşi de o stare de depresie încercau să reia tehnicile de relaxare însuşite în timpul terapiei.
Această lucrare ar putea constitui un punct de plecare pentru o cercetare mai elaborată şi desfăşurată pe o perioadă mai îndelungată pentru a se dovedi dacă aceste concluzii pot fi generalizate şi la categoria de alcoolici neinstituţionalizaţi.

Download Licenta Psihologie | Rolul terapiei sugestive in ameliorarea depresiei la alcoolici