Referate

CANCERUL DE COLON

Fragmente din Referat Medicina ” CANCERUL DE COLON”

Cuprins

I. Noţiuni generale de anatomie descriptivă

II. Etiopatogenie – corelaţii radiologice

III. Simptomatologie şi tratament

IV. Radiodiagnostic

V. Clinica cancerului de colon

VI. Diagnosticul cancerului de colon

VII. Filmul radiografic

VIII. Prezentări de caz
Noţiuni de anatomie descriptivă şi topografică

Intestinul gros se întinde de la tunica ileonului, marcat prin valvula ileocecală, până la nivelul canalului anal, dar această definiţie morfofuncţională trebuie să includă apendicele şi valvula Bauhin.Această concepţie caută să respingă o unitate funcţională integratoare, dar individualitatea morfofuncţională şi patologică a diferitelor porţiuni colice impun studiul anatomic şi patologic pe porţiuni separate.
Lungimea intestinului gros variază între 100 – 150 cm, cu o medie de 130 – 1350, creşterea în lungime se poate face pe seama întregului colon dar mai ales pe seama unor segmente separate.
Aceste alungiri pot fi congenitale sau câştigate dea lungul vieţii, ducând la dificultăţi în investigaţia radiologică atât în plenitudine cât şi în dublu contrast astfel sigmoidul şi transversul au o lungime în jur de 50 cm, ascendentul 12 – 17 cm iar descendentul 14 – 20 cm.Calibrul intestinului gros prezintă o scădere progresivă începând de la cec spre sigmoid cu aproximativ 5 cm la cec şi 2,5 cm la sigmoid dar în mod normal sau condiţii patologice, există modificări de calibru prin spasme sau dilatări, creând astfel dificultăţi în investigarea colonului şi mai ales în punerea diagnosticului.

1.1. Cecul
Are forma de sac închis în interior, iar superior se continuă cu colonul ascendent, pe peretele postero-intern la unirea dintre cec şi ascendent se află joncţiunea ileocecală prevăzută cu un sfincter, numită valvula lui Bauhil. La aproximativ 2 cm sub aceasta se află inserţia apendicelui vermicular.
Cecul poate fi invelit în întregime de către peritoneu, situaţie intraperitoneală sau poate fi acoperit numai pe faţa anterioară, situaţiecând cecul este situat retroperitoneal, cu toate acestea cecul este considerat una dintre cele mai mobile părţi ale colonului alături de transvers şi sigmoid.
Cecul este situat de obicei în fosa iliacă dreaptă dar poate fi situat şi înalt lombar, prerenal sau jos în micul bazin. Ca aspect exterior el prezintă trei benzi musculare înguste care îşi au punctul de plecare la nivelul inserţiei apendicelui şi însoţesc colonul pe toată întinderea lui.
Aceste benzi musculare sunt dispuse anterior iar celelalte postero intern şi extern.Aceste benzi determină formarea de boreluri suprapuse sau trei coloane de umflături.
Din punct de vedere radiologic cecul poate fi împărţit în două:
- fundul cecal;
- corpul cecului.

1.2. Configuraţia interioară:
În interior la nivelul cecului şi întregului colon se găsesc:
- pliurile submucoase sau falciforme create de bandeletele longitudinale şi apar ca nişte despărţituri dispuse transversal faţă de axul intestinului şi constituie adevărate diafragme incomplete.
- logile haustrale care sunt corespunzătoare boselurilor de pe suprafaţa organului.

2.1. Colonul ascendent
Este situat între inserţia valvulei ileocecale şi a unghiului hepatic. Este situat retroperitoneal şi prin intermediul fasciei lui Toldt vine în contact cu pătratul lombelor şi polul inferior inferior al rinichiului drept.În afară, interior şi anterior, colonul ascendent vine în contact cu ansele intestinale. Colonul ascendent este una dintre cele mai fixe porţiuni ale colonului. Configuraţia exterioară este asemănătoare cu a cecului, cele trei bandelete musculare formează boselurile iar în interior ele determină formarea pliurilor falciforme şi a cavităţilor haustrale.

3.1. Unghiul hepatic al colonului
Face trecerea între colonul ascendent şi transvers, este situat în hipocondrul drept şi lasă o amprentă marcată pe faţa interioară a ficatului. Este un segment semifix, iar posterior se învecinează cu rinichiul şi porţiunea a doua a duodenului iar anterior vine în contact cu ficatul care îl acoperă.
Citeste tot referatul →

Cancerul de colon

Fragmente din Licenta Medicina ” Cancerul de colon”

Cuprins

I. Noţiuni generale de anatomie descriptivă

II. Etiopatogenie – corelaţii radiologice

III. Simptomatologie şi tratament

IV. Radiodiagnostic

V. Clinica cancerului de colon

VI. Diagnosticul cancerului de colon

VII. Filmul radiografic

VIII. Prezentări de caz
Noţiuni de anatomie descriptivă şi topografică

Intestinul gros se întinde de la tunica ileonului, marcat prin valvula ileocecală, până la nivelul canalului anal, dar această definiţie morfofuncţională trebuie să includă apendicele şi valvula Bauhin.Această concepţie caută să respingă o unitate funcţională integratoare, dar individualitatea morfofuncţională şi patologică a diferitelor porţiuni colice impun studiul anatomic şi patologic pe porţiuni separate.
Lungimea intestinului gros variază între 100 – 150 cm, cu o medie de 130 – 1350, creşterea în lungime se poate face pe seama întregului colon dar mai ales pe seama unor segmente separate.
Aceste alungiri pot fi congenitale sau câştigate dea lungul vieţii, ducând la dificultăţi în investigaţia radiologică atât în plenitudine cât şi în dublu contrast astfel sigmoidul şi transversul au o lungime în jur de 50 cm, ascendentul 12 – 17 cm iar descendentul 14 – 20 cm.Calibrul intestinului gros prezintă o scădere progresivă începând de la cec spre sigmoid cu aproximativ 5 cm la cec şi 2,5 cm la sigmoid dar în mod normal sau condiţii patologice, există modificări de calibru prin spasme sau dilatări, creând astfel dificultăţi în investigarea colonului şi mai ales în punerea diagnosticului.
Citeste tot referatul →

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INSUFICIENTĂ RENALĂ

Fragmente din Lucrare de Licenta Medicina ” ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INSUFICIENTĂ RENALĂ ”

Cuprins:
Capitolul I ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI
RENAL 4
Capitolul II NOŢIUNI GENERALE DESPRE
INSUFICIENŢA RENALA 10
SEMIOLOGIA APARATULUI URINAR 10
Capitolul III PREGĂTIREA PACIENŢILOR PENTRU EXLORARI RADIOLOGICE ŞI FUNCŢIONALE ALE
APARATULUI RENAL 18
Capitolul IV ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU
INSUFICIENŢĂ RENALĂ 35
Capitolul V PLAN DE ÎNGRIJIRE NURSING. 47
Capitolul VI CONCLUZII 72

CAPITOLUL I
Anatomia şi fiziologia aparatului renal
NOŢIUNI DE ANATOMIE
Aparatul urogenital – este format din aparatul urinar şi genital. Cea mai mare parte a produşilor de excreţie se elimină, printr-un ansamblu de organe care formează aparatul excretor.
Aparatul urinar – este alcătuit din cei doi rinichi şi de căile evacuatoare ale urnii: calice, bazinete, uretere, vezica urinară şi uretra.
Rinichii – organele secretoare ale urinii, au formă de boabe de fasole şi sunt situaţi de o parte şi alta a coloanei lombare. Fiecare rinichi, încojurat de un strat celulo-adipos şi învelit de o capsulă fibroasă inextensibilă, este situat în loja renală.
Rinichii au o margine externă convexă, o margine internă concavă şi doi poli: unul superior şi altul inferior. Pe partea concavă se află hilul renal, alcătuit din artera şi vena renală, limfaticele, nervii, joncţiunea uretero-bazinetală. Rinichiul drept este situat ceva mai jos decât cel stâng. Loja renală este limitată în sus de diafragm, în spate de ultimele două coaste şi dedesubtul lor de muşchi şi de aponevrozele lombare, iar înainte, de viscerele abdominale. In jos, loja renală este deschisă [de aici, uşurinţa cu care se produce ptoza renală].
Situarea lombo-abdominală a rinichiului explică de ce durerile renale pot fi resimţite lombar, abdominal sau pelvian, de ce tumorile renale se evidenţiază ca o masă abdominală şi de ce flegmoanele perinefritice cu evoluţie superioară îmbracă simptomatologie toracică.
Nefronul – unitatea anatomică şi fiziologică a rinichilui, alcătuit din glomerul [polul vascular] şi tubul urinifer [polul urinar]. Numărul nefronilor din cei doi rinichi se evaluează la 2 milioane.
Glomerulul – primul element al nefronului – este alcătuit dintr-un ghem de capilare care rezultă din ramificaţiile unei arteriole aferente, provenită din artera renală. Capilarele se reunesc apoi şi formează, o arteriolă eferentă, care se capilarizează din nou în jurul primei porţiuni a tubului urinifer.
Tub urinifer – al doilea element al nefronului – se prezintă, sub forma unui canal lung de 50 mm, format din următoarele segmente; capsula Bowman, tubul contort proximal, ansa Henle,tubul contort distal şi tubii colectori. Capsula Bowman – are forma unei cupe care înconjuară glomerulul şi este alcătuit din două, foiţe.
Capsula Bowman, împreună cu glomerulul pe care îl conţine, poartă numele de corpuscul Malpighi. Din tubi contorţi distali, prin canalele colectoare şi canalele comune care se deschid în papilele renale, urina formată trece în calice şi de aici în bazinet.
Legătura bazinetelor cu vezica urinară – organ dotat cu o musculatură puternică şi situat în pelvis, înapoia pubisului – este realizată, prin cele două uretere. Traiectul abdomino-pelvian al ureterelor explică posibilitatea compresiunii acestora de către fibroame, chisturi ovariene sau cancere recto-sigmoidiene.
Uretra -canalul excretor al vezicii – are la femeie un traiect foarte scurt, spre deosebire de bărbat, la care traiectul este lung şi traversează prostata, de unde posibilitatea compresiunii uretrale de către un adenom, de prostată, cu răsunet asupra întregului arbore urinar.
Capitolul VI Concluzii
Pentru întocmirea acestei lucrări am luat în studiu trei cazuri cu “insuficienţă renală cronică” la trei persoane cu vârste medii, cultură diferită.
Ingrijirile NURSING sunt structurate pe cele 14 nevoi fundamentale ale persoanei umane, subliniate în Conceptul Virginei Henderson, care permit abordarea celor cinci dimensiuni [bio-fizico-psiho-socio-culturale şi spirituale] pentru fiecare nevoie afectată.
Problemele derivă din afectarea nevoilor şi intensitatea cu care se manifestă, sunt legate de receptivitatea fiecărei faţă de boală, de starea generală a organismului şi de starea psihică.
Toate cele trei paciente se prezintă la spital pentru dureri în lojele renale, polakiurie, nicturie, prima pacientă având dureri în lojele renale, polakiurie cu nicturie, astenie, cefalee, ameţeli; a doua pacientă prezintă dureri în regiunea lombară, polakiurie, nicturie, astenie, cefalee, parastezii în membre; a treia pacientă acuză durere în loja renală stângă cu iradiere pe ureter, polakiurie, nicturie, astenie fizică.
In toate cele trei cazuri prima nevoie afectată este “Nevoia de a evita pericolele”, problema a fost durerea colicativă persistentă în lojele renale; deoarece pacientele aveau tulburări de emisie urinară [polakiurie, disurie, nicturie]. A doua nevoie afectată este “Nevoia de a elimina” în toate cele trei cazuri. A treia nevoie afectată este “Nevoia de a menţine T° corpului în limitele normale” în primul caz având ca problemă creşterea temperaturii corpului peste limitele normale; iar în celelalte două cazuri este “Nevoia de a se alimenta şi hidrata” deoarece pacientele prezentau dificultăţi în a se alimenta şi hidrata corespunzător.
Alte nevoi afectate:
• “Nevoia de a dormi şi a se odihni” datorită imposibilităţii de a se odihni;
• “Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie” având ca problemă greutatea în respiraţie;

• “Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură” având ca
problemă diminuarea mişcărilor impuse de boală.
Problemele comune în cele trei cazuri:
• -durerea;
• -riscul apariţiei unor complicaţii;
• -tulburări de emisie urinară;
• -dificultatea de a se alimenta şi hidrata corespunzător;
• -imposibilitatea de a dormi şi a se odihni;
• -greutatea în respiraţie;
• -creşterea temperaturii peste limitele normale;
• -greutatea în a se îmbrăca şi dezbrăca;
• -dificultate în a-şi acorda îngrijiri igienice.
Surse de dificultate comune:
• -durere;
• -oboseală;
• -nelinişte;
• -prezenţa calculului;
• -proces infecţios;
• -slăbiciune;
• -hidratare necorespunzătoare;
• -febră;
• -neacceptarea rolului de bolnav;
• -situaţie de criză.
Obiectivele comune propuse pentru îndepărtarea problemelor principale:
• -combaterea durerilor;
• -normalizarea micţiuniior şi controlul durerii;
• -prevenirea complicaţiilor;
• -echiparea hidroelectrică şi nutriţională;
• -scăderea febrei;
• -uşurarea respiraţiei;
• -beneficierea de un număr de ore de somn corespunzătoare.

Examinări şi intervenţii efectuate celor trei persoane:
• V.S.H.;
• Hb;
• N.L.;
• Uree sanguină;
• Creatinină;
• Acid uric;
• Glicemie;
• Tymol;
• Bilirubină;
• ADDIS;
• Urocultură;
• Proba de concentraţie;
• Examen sumar de urină;
• ECHO;
• Măsor şi notez în F.O.: P, T°,R TA.
Toate cele trei paciente sunt de religie creştin -ortodoxă. Starea materială este de nivel mediu în toate cele trei cazuri, iar nivelul de cultură este acelaşi dat fiind profesia fiecăreia, interesul manifestat pentru acumularea de noţiuni noi privind mediul înconjurător şi propia persoană.
In ceea ce priveşte supravegherea şi notarea funcţiilor vitale toate cele trei paciente au fost cooperante. Funcţiile vitale cu mici diferenţe de valori au fost notate pe foile de temperatură.
Pacientele sunt ordonate în timp şi spaţiu, au avut încredere în tratamentul prescris şi personalul de îngrijire. Se externează din spital cu următoarele recomandări:
• -controlul medical periodic;
• -repaus la domiciliul;
• -limitarea eforturilor fizice şi psihice;
• -cura de diureză prin consum de 2 1 lichide.

Download Lucrare de Licenta Medicina | ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INSUFICIENTĂ RENALĂ

CUPRINS

I. Notiuni de anatomie si fiziologie a plamanilor si cailor respiratorii. Pag. 1-8

Ii. Pneumonii. Generalitati. Pag.9-10
1. Pneumonia pneumococica. Pag.11-18
A. Etiopatogenie. Pag.11
B. Morfopatogenie pag.12-13
C. Tabloul clinic pag.13-14
D. Explorarea paraclinica pag.14-15
E. Diagnostic pag.15
F. Evolutie.complicatii pag.15-17
G. Tratament pag.17-18

2. Pneumonia stafilogoccica pag.19-22
A. Ftiologie pag.19
B. Patogenie pag.19-20
C. Morfopatologie pag.20
D. Tablou clinic pag.20
E. Diagnostic pag.21
F. Evolutie si complicatii pag.21
G. Tratament pag.21-22

3. Pneumonii cu germeni gram negativi,generalitati pag.23
a) Pneumonia cu klebsiella pneumoniae pag.23-24
b) Pneumonia cu haemophilus influenzae pag.25
c) Pneumonia cu psfudomonas aeruginosa pag.25-26
d) Pneumonia cu legionella pneumophila pag.26-27

4. Pneumonii cu germeni anaerobi pag.27-29

III. Ingrijiri igieno-dietetice pag.30
IV. Rolul asistentei in ingrijirea bolnavilor cu afectiuni pulmonare pag.31-34.
V. Prezentare de cazuri pag.35-41 + anexe
VI. Bibliografie

I. NOTIUNI DE ANATOMIE SI FILOZOlLOGIE A PLMANILOR SI CILOR RESPIRATORII

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor de gaze dintre organism si mediul extern.In plus,prin partea superioara a cavitatii nazale la nivelul mucoasei olfactive se percepe mirosul, iar laringele,un alt segment al aparatului respirator,datorita corzilor vocale inferioare,realizeaza fonatia.
Aparatul respirator este alcatuit din :
- caile respiratorii organe care au rol in vehicularea aerului ;cavitatea nazala si faringele formeaza caile respiratorii superioare,iar laringele trahea si bronhiile – caile respiratorii inferioare.
- plmnii,organe la nivelul carora au loc schimbul de gaze(oxigen si dioxid de carbon).

CAILE RESPIRATORII

CAVITATEA NAZALA – primul segment al cailor respiratorii.
Ea este divizata de septul nazal in doua cavitati simetrice numite fose nazale.Fosele nazale se afla partial in piramida nazala care are rol estetic si de protectie.

FARINGELE,al doilea organ al cailor respiratorii,este un organ cu dubla functie, respiratorie si digestiva.

LARINGELE,este situat in partea anterioara a gatului,sub osul hioid,deasupra traheei,proeminand sub piele.Are un schelet cartilaginos,format din trei cartilaje neperechi (cartilajul tiroid,cricoid,epiglotic) si trei perechi (cartilajele aritonoide,corniculate si cuneiforme) unite intre ele prin ligamente sau articulatii.La interior este captusit de o mucoasa care determina in cavitatea laringelui,patru plici numite corzi vocale,doua superioare si doua inferioare.

TRAHEEA este un conduct fibro cartilaginos,intins de la marginea anterioara a laringelui pana la bifurcarea ei in cele doua bronhii principale.Este situata anterior de esofag.Are doua segmente;cervical si toracal.Inelele bifrocartilaginoase sunt incomplete posterior,unde se afla o membrana musculabifroelastica care permite dilatarea esofagului si inaintarea bolului alimentar in timpul deglutitiei.La exterior se afla tesut conjunctiv,iar la interior mucoasa traheala,formata dintr-un epiteliu pseudostratificat cilindric ciliat,avand si celule care secreta mucus.

BRONHIILE PRINCIPALE.Sunt doua conducte fibrocartilaginoase,rezultate din bifurcarea traheei la locul de bifurcare,in interiorul traheei se afla pintenele traheeal.Bron-hiile principale ajung la lobul pulmonar prin care patrund in plaman ,ramnificandu-se si formand astfel arborele bronsic.Structura bronhiilor este aceiasi cu a traheei.
PLAMANII
Plamanii reprezinta principalele organe ale aparatului respirator si sunt situati in cavitatea toracica,deasupra diafragmului.Au forma unor jumatati de con sectionat de la virf spre baza,masa medie a celor doi plamani este de 1300g.
Plamanii prezinta;baza usor concava asezata pe diafragma si care,prin inter-mediul difragmului,la dreapta este in raport cu lobul drept al ficatului,iar la stanga cu lobul stang al ficatului,cu fundul stomacului si cu splina;
- varful depaseste prima coasta si ajunge la baza gatului
-
- fata externa (coastele),vine in raport cu coastele si spatiile intercostale si prezinta la plamanul drept doua fisuri;una oblica si alta orizontala,iar plamanul stang numai fisura oblica;
- fata interna mediastinala este plana si prezinta hilul plamanului care este locul de intrare si iesire al elementelor pediculului pulmonar(adica bronhia principala,artera si venele pulmonare,arterele si venele bronsice,nervii vegetativi si vase limfatice).

STRUCTURA PLAMANULUI – este cea a unei glande tubuloacinoase, fiind formate dintr-un sistem de canale aeriene si dintr-o multitudine de saci.
Lobii plamanului drept(superior,mijlociu,inferior)sunt delimitati de doua fisuri,in timp ce lobii plamanului stang(superior si inferior),sunt delimitati de o fisura.Fiecare lob este alcatuit din segmente,care reprezinta unitatiile anatomice,functionale si clinice ale plamanului.Fiecare segment este format din lobul,unitatiile morfofunctionale ale plamanilor care au forma piramidei,cu baza spre suprafata plamanilor,iar varful suspendat de o bronhie supra- lobulara,indreptat spre hil.In jurul lobului se afla tesut conjunctiv bogat in fibre elastice,celule conjunctive si celule macrofage.

ARBORELE BRONSIC. Dupa patrunderea bronhiilor principale prin hil in plaman ele se ramifica in bronhii lobare,care la randul lor se ramifica in bronhii segmentare.Bronhiile segmentare se divid de mai multe ori si dau nastere la bronhiile supralobulare care patrund prin varful lobului pulmonar in interiorul lobului,devenind bronhiile intralobilare.Bronhiile intra lobilare se ramifica,lal randul lor dind nastere bronhiilor terminale,numite astfel deoarece sunt ultimile ramificatii ale arborelui bronsic,cu rol de a conduce aerul.Bronhiile terminale dau nastere bronhiilor respiratorii (acinoase) care se continua cu canalele alveolare,ai caror pereti reprezinta dilatatii in forma de saci alveolari,in care se deschid alveolele.Totalitatea elementelor care continua o bronhiala terminala formeaza acinul pulmonar.
Epiteliul alveolar,membrana bazala a alveolei,tesuturile conjunctive de sub ea ,membrana bazala a capilarului si endoteliului capilar formeaza bariera hematoaeriana care este strabatuta de oxigen si dioxid de carbon.

VASCULARUZATIA PLAMANILOR,plamanul are o dubla vasculariza-tie ; functionale si nutritive.

VASCULARIZATIA FUNCTIONALA – realizeaza schimburile gazoase si este reprezentata de trunchiul pulmonar si venele pulmonare care alcatuiesc mica circulatie.
Trunchiul pulmonar incepe cu ventriculul drept,se imparte in artera pulmo- nara stanga si dreapta care patrund in plamani prin hilul pulmonar.Ajunsa in plamin artera urmareste ramificatiile arborelui bronsic;patrunzand in lobul pulmonar si se capilarizeaza in jurul alveolelor pulmonare.La nivelul acestei retele capilare dioxidul de carbon este cedat alveolelor si din alveole patrunde oxigenul care este preluat de venele pulmonare.Aceste vene parasesc plaminul prin hilul pulmonar si duc sangele cu oxigen in atriul stang,de unde va trece in ventriculul stang care il va impinge prin aorta in tot organismul.
Vascularizatia nutritiva face parte din marea circulatie si este reprezentata de artarele si venele bronsice.Arterele bronsice provin prin aorta toracala ,iar venele bronsice se deschid in sistemul azyges.
Pleura este o membrana seroasa formata din doua foite dintre care una inveleste plamanii la exterior,patrunde in fisuri,iar cealalta captuseste peretii cutiei toracice.Cele doua foite se continua una cu cealalta la nivelul pediculului pulmonar.Intre cele doua foite se afla cavitatea pleurala spatiuvirtual,in care exista presiune negativa cu rol important in mecanica respiratiei.Intre cele doua foite se gaseste foarte putin lichid seros,care mentine umeda suprafata lor ,usu- rind alunecarea plaminului in timpul miscarilor respiratorii. Cavitatea pleurala poate devenii reala cand in cazuri de boala contine aer (pneumotorax) sange (hemotorax) sau puroi (piotorax).

MEDIASTINUL este o regiune topografica limitata lateral de fetele interne ale celor doi plamani,inferior si diafragm,anterior de stern iar posterior de coloana vertebrala toracala si de catre extremitatiile posterioare ale coastelor.In mediastine se gasesc;inima invelita de pericard , vasele mari ; venele cave superioare si inferioare,cele patru vene pulmonare,artera aorta ,trunchiul pulmo-nar cu ramurile lui,traheea si cele doua bronhii principale.

RESPIRATIA

RESPIRATIA reprezinta una din functiile esentiale ale organismelor vii in general,functie prin care se realizeaza raportul de oxigen din aerul ambiant pana la nivelul celular,in paralel cu eliminarea in atmosfera a dioxidului de carbon,realizat din metabolismul celular.Aceasta functie complexa se realizeaza cu participarea unor sisteme morfofunctionale in mai multe etape strans corelate,intr-o stricta succesiune,acestea sunt : ventilatie pulmonara,difuziunea si schimbul de gaze la nivelul membranei alveolo-capilare,transportul gazelor in sange si respiratie celulara.

VENTILATIA PULMONARA

Este procesul prin care se realizeaza circulatia alternativa a aerului intre mediu ambiant si alveolele pulmonare,antrenand astfel patrunderea aerului bogat in oxigen catre alveole si eliminarea dioxidului de carbon catre exterior.

MISCARILE VENTILATORII

Circulatia altrenativa a aerului se realizeaza ca urmare a variatiilor ciclice ale volumului cutiei toracice urmate fidel de miscarea in acelasi sens a plamanului care este solidarizat de aceasta prin intermediul foitelor pleurale.Variatiile ciclice ale volumului aparatului toraco-pulmonar se realizea-za in cursul a doua miscari de sens opus,definite ca miscarea inspiratorie si miscarea expiratorie.

Downloadeaza Lucrare de licenta INGRIJIREA BOLNAVILOR CU PNEUMONII BACTERIENE

avapro