Referate

Self managementul învăţării

Fragmente din Lucrare de Licenta ” Self managementul învăţării ”

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………1
CAPITOLUL I. Fundamente teroretice ale învăţării şi învăţării autodirijate………………………………………………………………………………………..3
1.Conceptul de învăţare şi conceptul de management………………….. 3
2. Învăţarea autodirijată……………………………………………..……..6
2.1. Definiţii ale învăţării autodirijate ………………………………..6
2.2. Teorii ale învăţării autodirijate………………………………….11
2.2.1. Curente cu privire la autoformare………………………11
2.2.2. Interpretări teoretice ale învăţării autoreglatoare……….17
2.2.3. Teze ale învăţării autodirijate din perspective teoriei
sistemice şi constructiviste……………………………24
3. Necesitatea învăţării autodirijate……………………………………………………28
CAPITOLUL II. Strategii de învăţare autodirijată………………………….. 29
1. Definirea strategiilor didactice………………………………………………………29
2. Tipuri de strategii………………………………………………………………………..32
2.1. Strategii cognitive………………………………………………………………33
2.2. Strategii metacognitive şi auto-reglatorii……………………………….34
2.3. Strategii de management al resurselor…………………………………..37
2.4. Strategii motivaţionale şi afective…………………………………………37
2.5. Strategii de studiu………………………………………………………………40
3. Metode moderne de învăţare autodirijată……………………………………… .40
4. Stiluri de învăţare………………………………………………………………………..43
CAPITOLUL III. Studiu empiric asupra învăţării autodirijate/self managementului învăţării……………………………………………………………….. 51
1. Stadiul problemei………………………………………………………………………..51
2. Problema de cercetare………………………………………………………………….57
2.1. Tema cercetării…………………………………………………………………..57
2.2. Identificarea variabilelor…………………………………………………….57
2.3. Ipotezele cercetării…………………………………………………………….58
2.4. Obiectivele cercetării…………………………………………………………59
2.5. Descrierea eşantionului………………………………………………………60
2.6. Caracterizare generală a metodelor folosite…………………………..61
2.6.1. Chestionarul…………………………………………………………..61
2.6.2. Focus-grupul………………………………………………………….69
2.7. Proiectarea cercetării…………………………………………………………..71
Capitolul IV. Rezultatele cercetării – interpretări, comentarii…………..74
1. Performanţele studenţilor……………………………………………………….74
2. Motivaţia pentru învăţare şi pentru urmarea cursului…………………81
3. Transferul în învăţare…………………………………………………………….85
4. Autoformarea……………………………………………………………………….87
CONCLUZII……………………………………………………………………………………90
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………..96

Tema din prezenta lucrare de diplomă este self-managementul învăţării, este o temă foarte interesantă în alegerea căreia am avut mai multe motive: motive personale şi motive care ţin de importanţa ei.
În primul rând tema mi s-a părut foarte interesantă încă de la citirea titlului. Termenul care m-a impresionat este acela de self-management, pe care nu am avut ocazia să-l aud până în acel moment. În cadrul cursurilor am discutat destul de mult tema managementului şi aceasta m-a captivat, mai ales că a căpătat dimensiuni în multe din domeniile de activitate. Acesta e motivul pentru care am dorit personal să aflu mai multe informaţii despre acest subiect, iar realizarea unei lucrări de diplomă pe marginea lui mi-a permis foarte bine acest lucru. Fiind în pragul licenţei, terminând facultatea am considerat că este necesar să aflu mult mai multe informaţii despre cum pot deveni managerul propriei mele activităţi, cum o pot face să funcţioneze mai bine.
În al doilea rând acest subiect are şi va avea din ce în ce mai multă importanţă în cadrul planurilor de învăţământ academic. El este unul din motivele restructurării învăţământului la ora actuală.
Învăţământul tradiţional, nu mai este eficient, metodele de învăţare bazate doar pe transmiterea de cunoştinţe nu mai sunt suficiente. Explozia informaţională i-a determinat pe specialiştii în educaţie să ia măsuri, să găsească soluţii în urma cărora, elevii şi studenţii să fie capabili să se descurce după terminarea şcolii sau a facultăţii, să facă faţă multitudinii de cereri şi de responsabilităţi, să se poată adapta la orice situaţie. Elevul trebuie astfel instrumentat pentru a deveni managerul propriei activităţi de învăţare, aceasta însemnând: planificarea şi organizarea muncii intelectuale; programarea eficientă a ritmului de studiu prin raportare la timpul disponibil, experienţele de succes în domeniu, dispozitivele mintal-energetice, factorii de mediu; automotivare pentru studiul constant, intensiv, potrivit situaţiei concrete; obişnuinţa antrenamentului focalizat al proceselor, activităţilor şi condiţiilor psihologice generale.
Individul trebuie să ia iniţiativa şi responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă. El selectează, organizează şi evaluează propriile lui activităţi, care pot fi urmate în orice loc şi în orice timp prin orice mijloace şi la oricare vârstă. Însă pentru a fi pregătit să participle sigur la formarea lui trebuie mai întâi învăţat cum să facă acest lucru. Rolul şcolii este acela de a-i transmite individului suficiente informaţii de a-i forma acele capacităţi care îl pot ajuta să-şi continue singur formarea şi în special să stimuleze interesul indivizilor pentru acest lucru.
Lucrarea este structurată pe trei capitole şi ultima parte care conţine concluzii.
Primul capitol este rezervat definirii termenilor, dezbaterii planului teoretic al temei, surprinderea teoriilor formulate despre self-managementul învăţării sau despre învăţarea autoreglatoare, acesta fiind un teremen utilzat mai des de către noi.
În cel d-al doilea capitol sunt surprinse clasificări ale strategiilor de învătare, deosebit de utile pentru student.
În cel de-al treilea capitol este dezbătută problema de cercetare având ca tema aflarea opiniilor studenţilor despre necesitatea învăţării autodirijate, despre utilitatea urmării unui curs în cadrul facultăţii în care să învăţăm cum să învăţăm, despre importanţa studierii ghidurilor de învăţare autodirijată.
Sperăm că acest subiect va avea un impact puternic asupra studenţilor în general şi astfel aceştia vor deveni mai interesaţi în această problemă. Important este ca studenţii să încerce să afle şi ei la rândul lor mai multe informaţii şi să ia masuri în acest punct de vedere, în special pentru că unii dintre ei poate vor deveni specialişti în educaţie şi vor deveni părtaşi la construirea programelor şi planurilor de învăţământ.
CONCLUZII

Lucrarea de faţă a avut că temă self-managementul învăţării. În încercarea de definire a acestei sintagme am pornit prin definirea termenilor care o compun, şi anume învăţare şi management. Ambii termeni sunt complexi. Învăţarea a fost foarte mult studiată şi s-au formulat variate definiţii şi teorii, iar managemantul este un termen mai nou, dar care a început să ia proporţii în multe domenii.
În definirea sintagmei, studiind cercertările făcute pe baza ei, ne-am lovit de existenţa multor denumiri acordate învăţării fără instrucţie. Fiecare teoretician a încercat să explice şi să demonstreze mai bine sensul şi semnificaţiile învăţării individuale. Cercetările referitoare la aceasta temă au început mai slăbuţ, însă au început să fie din ce în ce mai diversificate şi să ocupe un loc important pentru educarea tinerilor. Schimbările care au loc în societate, marcate în special de explozia informaţională, îi determină pe specialiştii în educaţie să ia masuri pentru pregătirea tinerilor, pentru ca aceştia să poată face faţă acestor schimbări continue. Ori această pregătire presupune instrumentarea lor cu capacităţi de autoreglare. Autodirijarea reprezintă libertatea individului legată de deciziile acestuia privind propriile nevoi de învăţare, priorităţile în domeniul nevoilor şi al interesului de a învăţa, motivaţia obiectivelor învăţării, alegerea unor stiluri şi strategii de învăţare, evaluarea rezultatelor învăţării.
În primul capitol al lucrării prezentăm câteva teze şi teorii elaborate pentru învăţarea autoreglatoare. De-a lungul timpului s-au făcut cercetări referitoare la: modul cum devenim autoreglatori, dacă suntem aşa din naştere sau dacă suntem influenţaţi de condiţiile externe, ce anume contribuie la autoreglarea noastră, ce anume ne motivează să învăţăm, cum se formează strategiile, cum sunt ele învăţate de indivizi, cum pot fi îmbogăţite sau schimbate, cum pot contribui profesorii la formarea elevilor, este învăţarea autoreglatoare mai eficientă decât învăţarea cu instrucţie?
În capitolul 2 al lucrării am considerat necesară prezentarea strategiilor de învăţare individuală. Deoarece spaţiul nu ne-a permis nu au putut fi menţionate toate strategiile şi nici dezbătute prea mult, însă am încercat să surprindem a mare parte dintre acestea. Foarte mulţi teoreticieni susţin transmiterea la studenţi în special a strategiilor de învăţare. Clasificarea strategiilor este foarte complexă, incluzând strategii cognitive, metacognitive şi metamotivaţionale, strategii de studiu, de management al resurselor.
Am făcut şi o clasificare a unor strategii mai noi, extrase din studiul prof. Ioan Neacşu, Învăţarea academică independentă.
Aşadar există foarte multe metode care ne pot ajuta să devenim mai buni în propria învăţare, să ne cunoaştem mai bine, să ştim ce ne dorim şi mai ales să ştim cum să obţinem ceea ce ne dorim. Strategiile de învăţare îl pot ajuta pe student să creeze legături între cunoştinţele existente şi noi conţinuturi, promovează auto-perfecţionarea. Însă foarte importantă este şi necesitatea creării condiţiilor pentru autoformare, pentru autocunoaştere. Atfel individul îşi poate descoperi propriile posibilităţi, capacităţi de învăţare dar şi preferinţele şi necesităţile de învăţare. Teoriile despre strategii trebuie unite cu teoriile despre propria competenţă, efort şi sarcini academice pentru a fi manifestate în învăţarea autoreglatoare.
Din articolele studiate am observat existenţa în cadrul universităţilor străine a modalităţilor de pregătire a studenţilor pentru învăţarea autodirijată, precum existenţa unor cursuri în acest sens. Multe dintre articole dezbat şi modalităţi de implicare a profesorilor, de antrenare a lor pentru a folosi tehnici care să vizeze învăţarea autoreglatoare.
Cercetarea din lucrarea de faţă are ca scop aflarea opiniilor studenţilor vizavi de introducerea unui astfel de curs, descoperirea acelor aspecte care îi motivează în frecventarea lui. Deasemenea am încercat să surprindem şi o autoevaluare a capacităţilor lor de învăţare individuală pentru a vedea stadiul în care se află şi modul în care ei contribuie la dezvoltarea lor, la pregătirea pentru a face faţă situaţiilor care apar de-a lungul vieţii.
Metodele folosite pentru culegerea datelor de verificare a ipotezelor au fost chestionarul şi focus-grupul.
În faza de prechestionare am aplicat cateva chestionare unor studenţi de la faculatea de medicină. Foarte multe dintre întrebări nu au fost completate, deoarece studenţii nu aveau foarte multe cunoştinţe despre ce înseamnă învăţarea auto-reglatoare şi nu am putut afla foare multe informaţii de la ei. Din păcate puţinele cunoştinţe pe care le aveau despre învăţarea autoreglatoare, despre strategii de învăţare influenţează foarte mult modul lor de învăţare, iar metodele şi tehnicile folosite erau limitate.
Am luat decizia să aplicăm chestionarele şi focus grupul unor persoane care au mai multe informaţii despre această temă, studenţilor din anul IV de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei. Totodată intenţia noastră a fost cea de a-i pune în temă pe aceşti studenţi de posibilitatea realizării unei schimbări în cadrul curricumului, deoarece odată cu terminarea facultăţii poate unii dintre ei vor deveni specialişti în educaţie şi vor putea susţine aceste schimbări.
Cu ajutorul chestionarului şi focus grupului am obţinut suficiente informaţii pentru a verifica ipotezele cercetării.
Focus grupurile reprezintă o soluţie accesibilă atât din perspectiva timpului necesar pentru obţinerea rezultatelor cât şi a costurilor (mult mai mici decât în cazul altor demersuri de cercetare). Focus grupul oferă apoi informatţii suficient de relevante prin comparaţie cu alte metode de cercetare.
Acesta este conceput să creeze şi să exploateze dinamica de grup şi astfel să faciliteze culegerea de insight-uri colective, păstrând însă preferinţele individuale ale acestora. Obiectivul principal al focus grupului ca metodă de cercetare este deci dinamica de grup, respectiv extragerea de insight-uri care sunt greu de obţinut în absenţa interacţiunii de grup. Cu alte cuvinte focus grupul este o metodă eficientă de a avea acces la „de ce” – urile din spatele opiniilor exprimate de indivizi.
Metoda focus grupului ne-a dat posibilitatea să află mai multe informaţii de la studenţi, să observăm atitudinea lor, mimica şi gestica din care se pot extrage multe informaţii. Studenţii s-au simţit bine pe parcursul discuţiei, au fost spontani şi lejeri în părerile formulate.
Au existat întrebări la care a fost nevoie de alte întrebări suplimentare pentru a se înţelege mai bine cerinţa. Totodata discuţia a fost controlată în momentele când avea tendinţa să se îndepărteze de temă.
Limitele acestei metode sunt legate în primul rând de moderator, de experienţa lui. Întru-cât nu există experienţă în moderarea focus grupului au existat mici scăpări, în ceea ce priveşte controlarea grupului. Au existat persoane care datorită nepotrivirii lor cu facultatea au avut numai păreri negative conduse de fapt de această stare. Desemenea au existat întrebări la care se răspundea monosilabic, dar situaţia a fost remendiată prin întrebări suplimentare care au încurajat participanţii la discuţie.
Această metodă ne-a oferit mai multe informaţii care în completare cu cele obţinute în urma chestionarului pot ca verifice ipotezele formulate în cadrul cercetării.
Studenţii au fost destul de deschişi la idea introducerii unui astfel de curs, însă au avut şi comentarii referitoare la această schimbare. În primul rând modul de predare al cursului. Unii dintre studenţi consideră că stadiul în care se află predarea în sistemul din România nu permite realizarea cu succes al unui astfel de curs. Acesta ar trebui să promoveze noi modalităţi de instruire, care să se bazeze pe cerinţele studentului, să fie practice şi utile şi să stimuleze interesul studenţilor. Ei consideră că nu există foarte mulţi profesori pregătiţi pentru un astfel de curs.
Într-adevăr cursul ar determina obţinerea unor performanţe mai mari în învăţare datorită obiectivelor pe care le are: acela de a le transmite studenţilor strategii de învăţare, modalităţi de utilizare şi de schimbare a lor în caz de nereuşită, tehnici de autocunoaştere, de motivare, de control. Aceste calităţi obţinute permit atât obţinerea performanţelor pe parcursul anilor de studiu cât şi după terminarea facultăţii, de-a lungul întregii vieţi.
Foarte mulţi studenţi au subliniat necesitatea relizării unui astfel de curs în anii mai mici ai şcolarităţii, când se formează deprinderile de învăţare.
Studentul care are mai multe teorii articulate despre strategiile învăţării efective, în mod constant are performanţe mai mari în învăţare. Nu este atât de importantă folosirea unor strategii de învăţare cât folosirea conştientă a strategiei. Din rezultatele cercetării am realizat că există strategii pe care studenţii nu le folosesc conştient şi astfel nu pot fi îmbunătăţite sau chiar schimbate în cazul în care nu sunt eficiente.
Cu toate că subiecţii consideră că au strategii de învăţare independentă acest lucru nu se observă întru totul în exemplificarea acelora utilizate de ei. Repertoriul acestora este destul de restrâns şi este necesară îmbogăţirea lui, în special cu metode şi tehnici noi de învăţare care le-ar uşura mult munca şi i-ar pregăti pentru situaţii mai dificile.
Din răspunsurile lor am observat la unii o mică piedică în participarea lor la un astfel de curs, şi anume aceea că şi-au format un stil propriu de învăţare şi nu mai au nevoie de alte îndrumări. Am putea spune că este o piedică în calea dezvoltării pe de o parte, pe de altă parte lipsa motivaţiei sau chiar necunoaşterea sau înţelegerea greşită a obiectivelor acestui curs.
Tocmai de aceea trebuie să ne referim şi la aspectele care îi motivează pe studenţi şi ce ar putea reprezenta o piedică pentru participarea lor la curs. Ne-a interesat în primul rând dacă o motivaţie pozitivă o reprezintă existenţa unor profesori specializaţi, din răspunsurile primite se confirmă această ipoteză. Am observat că studenţii se bazează foarte mult pe profesor, pe şcoală şi tocmai de aceea este important să le fie oferit acest sprijin dar totodată să fie şi motivaţi pentru a contribui mai mult la propria formare. O sarcină care presupune multă pricepere şi forţă de convingere din partea profesorului este să stimuleze interesul elevului pentru ceea ce face, pentru capacităţile pe care le dobândeşte astfel. Cu cât cel ce se educă reuşeşte să preia aupra lui o parte din ce în ce mai mare din ceea ce face educatorul, cu atât el se va afirma cu adevărat că un subiect al educaţiei, că un participant activ şi lucid la opera propriei sale formaţii.
Un aspect al învăţării extrem de important este instrumentarea elevului pentru crearea şi folosirea abilităţilor sale de gândire şi raţionament pentru a atinge diverse obiective ale unei învăţări complexe. Studentul trebuie sprijinit să-şi diversifice repertoriul strategiilor de gândire, de rezolvare de probleme şi învăţare, reflecând asupra lor, observând strategiile altora, sau prin instruire directă.
Studenţii sunt conştienţi şi afirmă faptul că a avea strategii de învăţare ne poate ajuta să facem faţă orcăror situaţii de învăţare, să realizăm trensferuri de cunoştinţe pentru asimilarea altora noi. Referitor la momontele când vor putea aplica aceste strategii ei nu au specificat doar locul de muncă ci s-au referit la orice situaţie.
Deşi a fost idea unei singure persoane considerăm că este o idee interesantă, în special pentru că studenţii anchetaţi au specializarea în pedagogie, şi anume aceea de a învăţa în cadrul cursului cum să-i învăţăm pe alţii cum să înveţe, mai ales că multe dintre persoanele care frecventează această facultate sunt deja sau vor fi cadre didactice.
În ceea ce priveşte importanţa ghidurilor de învăţare autoreglatoare, am observat că studenţii nu deţin foarte multe informaţii despre aceste ghiduri şi prin urmare nici nu au studiat astfel de ghiduri. Totuşi ar fi dispuşi să le studieze în momentul când au nevoie de un sprijin , în momente când şcoala nu le mai poate oferi un astfel de sprijin. Aşadar putem considera că aceste ghiduri ar fi o continuare în formarea lor după ce termină şcoala, confirmându-se astfel ipoteza care consideră studierea acestor ghiduri ca o contribuţie la autoformarea indivizilor.
Concluzia pe care o tragem este faptul că studenţii au nevoie de mai multă pregătire şi că universitatea trebuie să contribuie şi mai mult la această formare a studenţilor.
A învăţa să înveţi constituie unul dintre obiectivele dificile şi permanente ale întregii activităţi şcolare.
Majoritatea educatorilor afirmă că eforturile investite în studiu, ca învăţare sistematică, şi chiar calitatea stilurilor de învăţare ale elevilor sunt inferioare rezultatelor obţinute de ei în şcoală. Ineficienţa studiului pare uneori evidentă şi persistentă atât la elevi, cât şi la studenţi, fiind socotită una din cauzele primare ale rămânerilor în urmă la învăţătură. (I. Neacşu- Metode şi tehnici de învăţare eficientă).
Sensul educaţiei moderne este de a transmite bazele şi metodele autoformării individului de autoeducare pentru o viaţă întreagă, de a transforma omul care e educat de alţii în omul care se educă pe sine însuşi.

Download Lucrare de Licenta

Stiinte Sociale | Self managementul învăţării