Referate

CONTRIBUŢIA UNIUNII EUROPENE LA REZOLVAREA PROBLEMELOR GLOBALE DE MEDIU

Fragmente din Referat Drept ” CONTRIBUŢIA UNIUNII EUROPENE LA REZOLVAREA PROBLEMELOR GLOBALE DE MEDIU ”
PLANUL

CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE
Secţiunea 1. Eco-globalizarea
Secţiunea 2. Aspectele privind supravegherea calităţii mediului pe plan internaţional
Secţiunea 3. Impactul asupra dreptului internaţional al mediului
CAPITOLUL II. CONTRIBUŢIA UNIUNII EUROPENE ÎN MATERIE DE MEDIU
Secţiunea 1. Situaţia în Uniunea Europeană
Secţiunea 2. Necesitatea şi premisele cooperării europene în materie de mediu.
Secţiunea 3. Problemele protecţiei mediului în Europa şi imperativul cooperării regionale.
CAPITOLUL III. CADRUL INTERNAŢIONAL PRIVIND PROBLEMELE GLOBALE DE MEDIU
Secţiunea 1. Conferinţele mondiale din domeniul protecţiei mediului şi documentele adoptate
CAPITOLUL IV. COOPERAREA INSTITUŢIONALĂ EUROPEANĂ PRIVIND REZOLVAREA PROBLEMELOR GLOBALE DE MEDIU
Secţiunea 1. Comisia Economică a ONU pentru Europa (CEE/ONU)
Secţiunea 2. Consiliul Europei
Secţiunea 3. Organizaţia pentru Cooperarea şi Dezvoltarea Economică (OCDE)
CAPITOLUL V. COOPERAREA EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL CONSERVĂRII NATURII
Secţiunea 1. Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturii din Europa
Secţiunea 2. Convenţia privind conservarea naturii şi protecţiei peisajelor Beni-Lux
Secţiunea 3. Convenţia pentru protecţia Alpilor
Secţiunea 4. Convenţia pentru protejarea şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor
Secţiunea 5. Acordul privind conservarea liliecilor în Europa
Secţiunea 6. Convenţia Europeană a peisajelor
Secţiunea 7. Protocolul privind ariile special protejate ale Mediteranei
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE
Secţiunea 1. Eco-globalizarea
Pentru a fi în măsură de a răspunde la o nouă datare a ordinii lumii, dreptul internaţional al mediului va trebui să se fundamenteze pe careva mutări esenţiale. Ecologia este nu mai mult decât o ştiinţă biologică, o doctrină sau mişcare ideologică ( politică sau civilă), dar a devenit de asemenea o sursă fundamentală de drept ca o regulă între umanitate şi mediul lor de trai. În acelaşi timp globalizarea necontrolată a tulburat valorile tradiţionale ale societăţii umane, şi modalităţile de operare cu complexităţile de globalizare care sunt încă nu pe deplin adaptate la cerinţele noilor realităţi.
Dreptul mediului a fost întotdeauna, indiferent de nivelul său sau forma, un drept de specii, fiind esenţialmente axat pe conservarea supremă exprimînd o penetraţie în subconştientul uman al conceptului de responsabilitate pentru mediu.
Aceasta ar trebui să fie exprimată concret prin iniţierea şi implementarea unei strategii globale de mediu, unei politici şi, nu în cele din urmă, legea, toate adecvate la scopurile propuse.
Eco-globalizarea îşi asumă schimbarea într-o intra şi inter-generalizatoare solidaritate în drept, ţintită de a asigura conservarea biosferei cu omenire ca o parte integrală. Scopul de bază propus este de a rezolva aparentele contradicţii antagoniste între sursa antropologică şi propunerea eco-centrică, precum şi soluţiile promovate în această direcţie sunt adecvat reflectate la nivelul legal substanţial.
În exprimarea în particular, unica limită este frontiera între societate şi natură; dacă aceea este completatăcu cerinţele dreptului natural, reglementarea legală rămânând ineficientă, şi dacă nu este legal sancţionată, nu trebuie să fie asimilate cu acţiunea coerentă şi social efectivă.
Mai mult ca atât , inserarea conceptelor specifice, cum ar fi „dreptul viitoarelor generaţii”, „dreptul speciilor”, etc cu implicări asociate, implică, tendinţa ieşită din careva matrice tradiţionale şi de asemenea afirmaţii complete ale particularităţilor definite.
Esenţa „ecologică” a dreptului este curent caracterizată, din punctul legal de vedere şi la un stagiu incipient, cu cel puţin două elemente: recunoaşterea şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului la sănătate şi la un mediu ecologic balansat, şi aşezarea interferenţei ecologice ca un drept fundamental respectiv.
Referinţele formale la condiţia umană individuală, capitalizată pe experienţa şi beneficiile conceptului drepturilor omului este şi parte a tradiţiilor legale vestice la o tranziţie evidentă generalizâned apropierea.
De fapt, interferenţa ecologică exprimă dreptul comunităţilor internaţionale de a interveni, la jumătate din speciile cu dreptul de a supravieţui, fiind totuşi violări serioase a dreptului mediului şi a tratatelelor bazate pe balanţa ecologică şi asigurarea unui minim comun al lumii. Sigur, imperfecţiunile sunt încă evidente: cine va reprezenta „comunitatea ecologică internaţională”? cît de departe ar trebui să ajungă acest drept internaţional de a controla şi care sunt garanţiile? Care vor fi consecinţele relative? etc
Dreptul mediului este mai mult caracterizat de o unitate de conţinut regulatorie, indiferent de nivelul şi formele de implementare a acestor proviziuni; diferenţelor tradiţionale între dreptul internaţional şi naţional a statelor care s-au îndepărtat şi vor continua să se piardă. O nouă integrare, verticală sau orizontală, a dreptului este stabilită şi va arăta cel puţin mai coerentă şi efectivă.
Din perspectiva istorică, evoluţia dreptului mediului s-a dovedit a fi circulară. După primele rezerve regulatorii referitoare la atitudinea între om şi natură, la începutul antropocentrismului, ca o socializare, dreptul s-a diferenşiat şi s-a separat de natură, şi a fost perceput ca o ieşire exclusiv scială.
Începutul marei crize de mediu în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi eco-globalizarea a avut un important impact asupra definirii naturii sale. Potrivit unei logici circulare, ciclul de dezvoltare pare să aducă cu un comeback, pe scara mai înaltă de dezvoltare, la matricea naturală iniţială. Condiţiile sunt create pentru ca dreptul mediului să devină un aspect existenţial al fenomenului legal, axat pe o ecologizare mai puternică a tradiţionalelor ramuri, într-o perioadă mai mult sau mai puţin lungă.
CAPITOLUL II. CONTRIBUŢIA UNIUNII EUROPENE ÎN MATERIE DE MEDIU
Secţiunea 1. Situaţia în Uniunea Europeană
Bazele politice şi legale ale Uniunii Europene, ca o structură trans-statală, şi acea a fiecărui stat membru în parte şi statele aderente includ ideile unei democraţii pluralist-reprezentative, statul de drept, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi controlul de justiţie (ca o putere independentă şi necesară în aprovizionarea balanţei instituţionale). Aşa valori, care trebuie să includă dreptul mendiului, sunt consacrate şi garantate de Constituţie, ca lege supremă în stat.
Mai mult decât atât, constituţiile a 20 de state din cele 25 State Membre ale Uniunii Europene, conţin rezerve în ceea ce priveşte mediul, altele incluzându-le (Franţa). Controlul de constituţionalitate a legilor printr-o procedură adecvată este un aspect important pentru a sesiza curtea pentru acest drept fundamental.
În unele state, totuşi (Danemarca), invocarea „suveranităţii Parlamentului” nu admite controlul constituţionalităţii legilor, pe când în majoritatea conformitatea cu Constituţia este criteriul esenţial pentru validitatea reglementărilor legale (Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Spania, etc).
În acest din urmă caz, controlul de constituţionalitate a legilor, exercitate de curţile speciale, cu un loc special în sistemul autorităţilor publice, înseamnă apropierea de sensul de drepturi fundamentale.
La nivelul dreptului comunitar, problemele de mediu în curte pot fi privite din două perspective: cel al mecanismului comunitar general de asimilare şi garantare a drepturilor fundamentale ale omului şi aspectele cu specific relevat dezvăluite în documentele Uniunii Europene garanţiile asociate respectiv.
Poate exprimând existenţa pe deplin recunoscută şi garantată la dreptul la mediu la nivelul comunitar, Carta Fundamentală a drepturilor omului a Uniunii Europene (2000) înscrie numai rezervele mediului în capitolul „Solidaritate”, de regulamente care au fost proclamate, este încă greu de a materializa şi în special de a aduce în faţa curţii, chiar dacă conţinutul a limitat o apropiere la politicile integrate şi sensul unui concept imprecis: „Un înalt nivel de protecţie a mediului şi îmbunătăţirea calităţii lui trebuie să fie integrată în politicile Uniunii Europene asigurând principiul dezvoltării susţinute.
Rezultatul accesului la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene şi situaţia legală de a cere remedierea pagubelor este plasată în contextul interpretării art. 230, paragraful 4 al Tratatului instituind Comunităţile Europene. Totuşi respectivul text nu include nici o referinţă la consideraţiile care afectează interesele în materia protecţiei mediului, în timp recent, cazurile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene conducându-se de doctrină, arătând tendinţa de interpretare adecvată, de asemenea reflectând specificul mediului în ceea ce priveşte posibilitatea de a reclama persoanele juridice si asociaţiile în apeluri excepţionale date de art. 230 din Tratatului instituind Comunităţile Europene.

Download Referat Drept | CONTRIBUŢIA UNIUNII EUROPENE LA REZOLVAREA PROBLEMELOR GLOBALE DE MEDIU

INSTRUMENTE DE APLICARE A POLITICII DE MEDIU

Fragmente din Referat Drept ” INSTRUMENTE DE APLICARE A POLITICII DE MEDIU ”

Evoluţia politicii de mediu şi schimbările înregistrate de aceasta de-a lungul timpului sunt reflectate nu numai de obiectivele şi priorităţile acesteia, ci şi de numărul – în continuă creştere – al instrumentelor sale de implementare. Astfel, se poate vorbi de dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative, tehnice şi instrumente economico-financiare, la care se adaugă un set de „instrumente ajutătoare”ce răspund mai degrabă noilor tendinţe şi strategii de protecţie a mediului.
A. Instrumentele legislative creează cadrul legal al politicii comunitare de protecţie a mediului sunt reprezentate de legislaţia existentă în acest domeniu, adică de cele peste 200 de acte normative (directive, regulamente şi decizii) adoptate începând cu anul 1970 (acestea constituie aşa numitul acquis comunitar).

B. Instrumentele tehnice asigură respectarea standardelor de calitate privind mediul ambiant şi utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile. În categoria instrumentelor tehnice pot fi incluse:
 Standarde şi limite de emisii etc.;
 Cele mai bune tehnologii disponibile (BAT)
 Denominarea „eco” (eco-etichetarea),
 Criteriile aplicabile inspecţiilor de mediu în SM.
Standardele şi limitele de emisii sunt incluse în legislaţia specifică şi au menirea de a limita nivelul poluării mediului şi de a identifica marii poluatori.
Cele mai bune tehnologii disponibile (BAT ); legislaţia de prevenire şi control a poluării industriale impune utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile la un moment dat.
Instituţii specializate elaborează Ghiduri BAT pentru diverse domenii industriale (energie, metalurgie, chimie etc.) şi a căror utilizare devine obligatorie.
Denominarea „eco” este un instrument ce are drept scop promovarea produselor cu un impact de mediu redus, comparativ cu alte produse din acelaşi grup. În plus, denominarea „eco” oferă consumatorilor informaţii clare şi întemeiate ştiinţific asupra naturii produselor, orientându-le astfel opţiunile. Această denominare are rolul evidenţierii produselor comunitare care îndeplinesc anumite cerinţe de mediu şi criterii „eco” specifice, criterii stabilite şi revizuite de Comitetul Uniunii Europene pentru Denominare Eco – responsabil de altfel şi pentru evaluarea şi verificarea cerinţelor referitoare la acestea. Produsele care au îndeplinit criteriile de acordare a acestei denominări pot fi recunoscute prin simbolul „margaretei”(logo-ul specific). Septembrie 2005 este data până la care se va finaliza examinarea modului de funcţionare a denominării „eco” şi la care vor fi propuse amendamentele corespunzătoare.
Criteriile aplicabile inspecţiilor de mediu în SM au fost create pentru a asigura conformitatea cu legislaţia de mediu a UE şi aplicarea uniformă a acesteia. Acest lucru este posibil prin stabilirea unor criterii minime referitoare la organizarea, desfăşurarea, urmărirea şi popularizarea rezultatelor inspecţiilor de mediu în toate SM.
Alte două instrumente sunt reprezentate de reţelele de măsură şi control a poluării aerului, solului apei etc. şi de bazele de date privind nivelul poluării, pragurile de alertă, inventarul de emisii poluante etc. Acestea monitorizează permanent situaţia mediului şi oferă informaţiile necesare iniţierii de acţiuni cu scop reparatoriu şi preventiv.
Un rol important în implementarea politicii de mediu a UE îl are Sistemul financiar de management şi audit al mediului -EMAS (Eco-Management and Audit Scheme), creat în vederea îmbunătăţirii performanţei de mediu a organizaţiilor europene şi a furnizării de informaţii publicului şi părţilor interesate. Aderarea organizaţiilor la acest sistem este una voluntară şi bazată pe îndeplinirea unor criterii specifice; odată acceptate, aceste organizaţii pot folosi logo-ul EMAS în declaraţiile publice, în antet şi în reclamele publicitare ale produselor, serviciilor sau activităţilor lor (dar nu îl pot aplica pe produsele sau pe ambalajele produselor lor şi nu îl pot folosi pentru compararea cu alte produse).
C. Instrumente financiare ale politicii de mediu
Principalele instrumente sunt reprezentate de programul LIFE şi de Fondul de Coeziune.
1. Programul LIFE
Programul LIFE a fost lansat în 1992 cu scopul de a co-finanţa proiectele de protecţie a mediului în ţările UE, precum şi în ţările în curs de aderare. Programul are deja trei faze de implementare:
• prima fază: 1992 -1995, cu un buget de 400 mil.Euro;
• a doua fază: 1996- 1999, cu un buget de 450 mil.Euro;
• a treia fază: 2000-2004, cu un buget de 640 mil.Euro.
LIFE este structurat în trei componente tematice: LIFE – Natură, LIFE – Mediu şi LIFE – Ţări terţe, toate trei urmărind îmbunătăţirea situaţia mediului înconjurător dar fiecare dintre ele având buget şi priorităţi specifice. Componenta Măsuri însoţitoare funcţionează ca o subcategorie a acestora şi are rolul de a asista cu materiale, studii şi informaţii implementarea celor trei componente tematice, precum şi de a finanţa acţiuni de diseminare şi schimb de bune practici. Toate componentele sunt supuse condiţiei co-finanţării de către statele eligibile, cu excepţia componentei Măsuri însoţitoare – care beneficiază de finanţare 100% din partea UE.

LIFE-Natura LIFE-Mediu LIFE-Ţări terţe Măsuri însoţitoare
Buget 47%
din bugetul total LIFE 47%
din bugetul total LIFE 6%
din bugetul total LIFE 5%
din fondurile disponibile

Proiectele finanţate prin programul LIFE trebuie să îndeplinească un set de criterii ce reflectă relevanţa şi seriozitatea acestora şi care cer ca proiectele:
• să fie de interes comunitar şi să contribuie la realizarea obiectivelor LIFE;
• să fie implementate de parteneri serioşi din punct de vedere financiar şi tehnic;
• să fie fezabile în termeni de propuneri tehnice, planificarea acţiunilor, buget şi costeficacitate.
Componenta LIFE – Natură finanţează – în proporţie de 50%-70% din cheltuielile eligibile –
proiecte de conservare a habitatului natural şi a faunei şi florei sălbatice (conform directivelor păsărilor şi habitatelor), sprijinind astfel politica de conservare a naturii şi reţeaua Natura 2000 a Uniunii Europene.
Componenta LIFE – Mediu finanţează – în proporţie de 30%-50% din cheltuielile eligibile – acţiuni ce au drept scop implementarea politicii şi legislaţiei comunitare referitoare la protecţia mediului, atât în SM cât şi în ţările candidate. Obiectivul specific al acestei componente este de a contribui la dezvoltarea de metode şi tehnici inovatoare de protecţie a mediului, prin cofinanţarea proiectelor demonstrative cu rezultate a căror diseminare are importanţă deosebită în promovarea aspectelor inovatoare. LIFE – Mediu are definite cinci domenii eligibile pentru finanţare:
1) dezvoltarea şi planificarea utilizării terenurilor;
2) managementul apelor;
3) reducerea impactului activităţilor economice asupra mediului;
4) gestionarea deşeurilor;
5) reducerea impactului produselor asupra mediului printr-o abordare integrată a procesului de producţie.
Componenta LIFE – Ţări terţe finanţează proiecte de asistenţă tehnică (70% din cheltuielile eligibile) ce contribuie la promovarea dezvoltării durabile în ţările terţe. Altfel spus, această componentă are în vedere crearea capacităţilor şi structurilor administrative necesare dezvoltării politicii de mediu şi a programelor de acţiune în SM, în unele ţări candidate (Estonia, Letonia, Ungaria, România, Republica Slovacă şi Slovenia) şi în unele ţări terţe din jurul Mării Mediterane şi Mării Baltice. Pentru a fi finanţate în cadrul acestei componente, proiectele propuse trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
• să fie de interes comunitar;
• să promoveze dezvoltarea durabilă, la nivel internaţional, naţional sau regional;
• să propună soluţii de rezolvare a problemelor majore de mediu.

Download Referat Drept | INSTRUMENTE DE APLICARE A POLITICII DE MEDIU

Zone libere

Fragmente din Referat Drept ” Zone libere ”

Conceptul de zonă liberă

Zona liberă reprezintă cea mai complexă formă a regimurilor vamale suspensive. Prin lege, se prevede că într-o zonă liberă bine delimitată a teritoriului naţional să poată fi introduse mărfuri în vederea prelucrării şi comercializării lor, pe terţe pieţe, fără aplicarea restricţiilor tarifare şi netarifare ale regimului vamal în comparaţie cu teritoriul naţional, corespunzător spaţiului rezervat zonei vamale libere.
Conceptul de ZEL este un instrument politic util pentru ţările ce intenţionează să dezvolte un sector de producţie orientat spre export, dar care nu au capacitatea administrativă şi tehnică necesară pentru a dezvolta un sistem naţional care să permită exportatorilor importul liber de taxe a echipamentelor şi materialelor.
În practica internaţională, facilităţilor de natură vamală le sunt asociate facilităţi de natură fiscală. Accesul liber al mărfurilor în zonă, coroborat cu regimul mai liberal al impozitelor asupra profitului realizat în zonă, reprezintă premise favorabile atragerii de capital străin în zona liberă. Acestea sunt condiţii necesare stimulării investiţiilor străine, nu însă şi suficiente. Pentru asigurarea succesului, pe lângă facilităţile acordate zonei libere, trebuie să existe condiţii avantajoase combinării capitalului cu ceilalţi factori de producţie(forţa de muncă, materii prime), precum şi o infrastructură corespunzătoare.
Experienţa zonelor libere la nivel mondial a demonstrat că un element care frânează lansarea şi ulterior dezvoltarea lor este deplasarea exagerată a profitului lor spre activitatea de depozitare, în defavoarea activităţilor de prelucrare industrială orientate spre export. Prezentarea ZEL ca “depozite glorificate” se dovedeşte un deserviciu alături de frapanta similitudine a avantajelor comerciale şi financiare oferite:
• Scutiri de taxe vamale la accesul produselor de import în zonă, cu condiţia reexportării acestora sau a produselor rezultate din prelucrarea în afara teritoriului vamal naţional, a reducerii sau scutirii de impozite pe perioada de determinare;
• Concesii tarifare la prestările de servicii şi acordarea de asistenţă financiară.
Se consideră că au supravieţuit numai acele zone, care, pe baza avantajelor iniţiale oferite s-au orientat cu consecvenţă spre dezvoltarea activităţilor de prelucrare pentru export. Pe de altă parte, zonele libere industriale s-au dovedit viabile numai în măsura în care serviciile oferite prin structura organizatorică existentă au fost menţinute prin calitate, operativitate şi selectivitate la nivelul de creştere a cerinţelor utilizatorilor acestor zone.
Conceptul de zonă liberă a fost modificat şi ajustat în multe moduri. Promovarea comerţului a determinat întotdeauna crearea unui cadru fizic sigur şi a unui set de legi şi de reguli pentru tranzacţionarea afacerilor. Fără acestea, costul şi riscurile ar face comerţul nefavorabil. Din punct de vedere comercial, sporirea regulamentelor prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje:
• Îmbunătăţirea comunicaţiilor;
• Noile forme de organizaţii de afaceri facilitează creşterea comerţului prin reducerea incertitudinii în tranzacţii;
• Regulamentele comerciale şi taxele pe importuri, pe de altă parte, au un impact negativ asupra comerţului.

Terminologia zonelor libere

Un studiu recen prezintă 23 de termeni pentru a descrie zonele libere şi conceptele legate de acestea.
Terminologia este extraordinar de diversă, există în prezent cel puţin 20 de termeni diferiţi pentru a descrie ceea ce cunoaştem sub denumirea de zone economice libere. Aceasta reflectă faptul că orice inovaţie industrială, tehnologică sau socială, necesită inovaţii lingvistice şi terminologice corespunzătoare. Nomenclatura variată se confirmă şi prin faptul că zona liberă, pe măsură ce se maturizează şi devine mai mult difuzată pe plan intern şi internaţional, achiziţionează în întregime noi trăsături sau se dezvoltă în direcţii neanticipate.
Cei 23 de termeni pentru a descrie zonele libere pot fi grupaţi în funcţie de activităţile desfăşurate în cadrul lor(Anexa 1). Dintre aceşti termeni, cei mai populari sunt:
• Port liber
• Zonă de comerţ liber(FTZ)
• Zonă comercială străină
• Zonă prelucrătoare de export(EPZ)
• Zonă economică specială(SEZ)
• Zonă liberă
Port liber = Free Port
Acesta a fost primul termen utilizat pentru ZEL. Se referă la zone înfiinţate de puteri coloniale şi industriale pe rute comerciale majore, în sec. XVIII şi XIX. Primul port liber a fost Cartagina, fondat în anul 814 î.e.n. Au urmat multe altele, printre care şi Gibralatar(1705), Aden, Singapore şi Hong Kong, toate înfiinţate în sec. XIX. În Africa, francezii au făcut din Djibouti un important port liber şi centru comercial. După ce Canalul de Suez a fost deschis, în anul 1864, Port Said a devenit unul din cele mai active porturi ale lumii. În Africa de Nord, Tanger a prosperat timp de secole ca un centru comercial major şi port liber. În Europa, cele mai cunoscute porturi libere sunt Rotterdam şi Hamburg, ambele dezvoltându-se la sfârşitul sec. XIX. Hamburg avea statut oficial de port liber şi îl are şi astăzi. Rotterdam nu are acest statut, dar există tranzit de mărfuri care pot fi depozitate liber, fără plăţi şi cu un minimum de formalităţi oficiale vamale în antrepozitele vamale din port. Celelalte porturi libere din Europa au statut oficial sau neoficial de porturi libere. Unele cum ar fi Genova şi Trieste, au o istorie mergând până în Evul Mediu. Altele, cum sunt Havre şi Marsilia, sunt de dată mai recentă.
Zonă de comerţ liber = Free Trade Zone
Acest termen se referă la porturi libere, zone rezervate din interiorul unor arii portuare şi la alte intersecţii de transport majore( în principal şosele şi căi ferate). Aceste suprafeţe pot fi de la minimagazine de tranzit – la sute de hectare. Asemenea zone sunt, de obicei, autorizate şi controlate de către administraţia vamală. În interiorul zonei pot fi depozitate, împachetate şi transbordate mărfuri fără plata taxelor vamale. Accentul în aceste zone este pus pe comerţ şi transbordare. Spre exemplu:
– Portul Karachi are o mică zonă de tranzit pentru a depozita mărfuri destinate Afganistanului.
– Calcutta are o facilitate similară pentru a găzdui importurile nepaleze.
– Alte zone, cum ar fi Singapore şi Rotterdam, sunt centre majore intercontinentale de distribuţie şi comerţ.
Zonă comercială străină= Foreign Trade Zone
Acest termen este asociat cu zonele comerciale din Statele Unite al Americii. În prezent sunt peste 200 de asemenea zone, accentul fiind pus pe importare. Conform regulamentelor Statelor Unite, mărfurile pot fi depozitate sau prelucrate în FTZ, înainte de a fi importate în SUA. Peste 75% din bunurile ce trec prin zonele SUA sunt destinate pieţelor SUA. Plăţile sunt făcute pentru asemenea mărfuri la momentul importului din zonă în SUA.
Zonă de prelucrare şi export = Export Procesing Zone
Conceptul a fost dezvoltat în jurul anului 1960 la aeroportul Shannon din Irlanda. EPZ-ul este:
– Un parc industrial care însumează 40-80 ha;
– Înconjurat de un gard;
– Controlat de administraţia vămilor şi/sau de către autoritatea EPZ;
– Un loc unde investitorii pot importa echipamente şi materiale fără plata taxelor vamale, pot procesa materiale şi apoi exporta produsul finit.
Problema vânzărilor pe piaţa locală, a comerţului dintre EPZ şi economia locală a rămas importantă întotdeauna. În ultimul timp EPZ-urile s-au împrăştiat rapid prin Asia de Est şi de Sud, Africa, Insulele Caraibe şi America Centrală. Un număr de ţări din Europa de Vest, incluzând Franţa şi Regatul Unit, au îmbrăţişat şi ele această idee. Acum, multe din ţările ex-socialiste din Europa şi Asia, ca şi multe ţări din Africa şi America de Sud, examinează acest concept.
Zonă economică specială = Special Economic Zone
Termenul de SEZ a fost asociat cu dezvoltarea în China în perioada anilor 1970-1980. Recent termenul a fost folosit în legătură cu propunerile de dezvoltare a zonelor libere din Europa de Est.
Răspunsul investitorilor străini la politica de deschidere a Chinei a fost pozitivă. În anii 1980 au fost aprobate 20.000 de proiecte SEZ ce implicau investitori străini(în majoritate “joint ventures”). Suma investiţiilor depăşea 30 miliarde $ SUA. În prezent, în China, mai mult de 50% din investitori sunt străini, dintre care 20% sunt din SUA şi 15% sunt din Japonia.
Guvernul Republicii Koreene din anii ’80 a dezvoltat planuri de înfiinţare a unei SEZ în nordul ţării, la Rajin/Sonbong.
În Europa de Est se fac studii de fezabilitate pentru înfiinţarea SEZ-urilor. Ideea este de a dezvolta suprafeţe limitate geografic, ca centre pentru investiţiile străine sau locale orientate spre export. Zonele ar trebui să aibă o infrastructură bună, un cadru de reglementări legale simplu şi o serie de servicii de sprijin “orientate spre domeniul afacerilor”.
În Polonia a fost promovat un studiu de fezabilitate pentru înfiinţarea unui SEZ la Mielec cu scopul de a reface numărul de locuri de muncă pierdute ca urmare a desfiinţării fabricii de aparate de zbor(după căderea U.R.S.S.) prin noi activităţi, care să poată utiliza forţa de muncă calificată şi serviciile specializate. În România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Federaţia Rusă şi într-un număr de state membre CSI, studiile de fezabilitate pentru dezvoltarea SEZ-urilor sunt deja planificate sau chiar finalizate.
Zonă liberă = Free Zone
Termenul este foarte des utilizat cu privire la zonele libere comerciale, zonele prelucrătoare de export şi la zonele speciale în ansamblu.

Clasificarea zonelor libere

În diferite studii efectuate de cercetătorii în domeniu pot fi găsite mai multe clasificări ale zonelor libere. Dacă ar fi să le cumulăm, am obţine următoarea clasificare, în funcţie de criteriile:
I. În funcţie de mărime, zonele libere se clasifică în:
a. Foarte mici, până la 10 ha(exemplu: Singapore – 4 ha, insula Man – 8 ha);
b. Mici, până la 100 ha(exemplu: Baguio în insulele Filipine – 62 ha, Curacao în Antilele Olandeze – 64 ha, aeroportul Larnaca, insula Cipru – 80 ha);
c. Mijlocii, între 101-300 ha(exemplu: Panama – 110 ha, Mactan, insulele Filipine – 119 ha, Shannon, port + aeroport în Irlanda – 120 ha, Monrovia, Liberia – 200 ha, insulele Bahamas – 220 ha, golful Aqaba, Iordania – 300 ha);
d. Mari, între 301-1000 ha;
e. Foarte mari, peste 1000 ha(exemplu Bataan, ins. Filipine – 1300 ha).
II. În funcţie de tipul operaţiunilor executate:
a. “teritorii libere” ale căror funcţii se limitează la operaţiunile de păstrare, sortare, împachetare, transbordare, fără o prelucrare suplimentară a mărfurilor:
– porturi libere franco(PF)
– aeroporturi libere(AL)
– perimetre libere(free perimeter-PL)
– zonă de tranzit(ZT)
b. zone în care se desfăşoară şi o activitate productivă, de prelucrare primară sau secundară a mărfurilor depozitate:
– zone prelucrătoare de export(ZPE)
– zone de promovare a investiţiilor(ZPI)
– zone libere comerciale(ZLC)
III. În funcţie de influenţa la nivelul economiei naţionale respective:
a. Zonă închisă în care activităţile desfăşurate nu influenţează economia ţării aflată în apropiere.
b. Zonă deschisă sau integrată, care întreţine legături economice directe şi reciproce cu statul pe teritoriul căruia se află.
IV. În funcţie de modul de administrare:
a. De către organele locale ale puterii de stat abilitate în acest scop
b. De către statul respectiv.
V. În funcţie de particularităţile organizatorice:
a. Zone libere de taxe vamale
b. Zone de comerţ liber
c. zone economice libere etc.

Download Referat and clarithromycin cialis Drept | Zone libere