Filocalia
Fragmente din Referat Teologie ” Filocalia ”
Filocalia
Din istoria isihasmului romanesc
Despre Paisie s-a scris foarte mult şi în ruseşte şi în româneşte. Dar credem că o latură, asupra căreia ar trebui să se insiste mai mult, ar fi încadrarea lucrării duhovniceşti şi organizatorice a lui în ambianţa româ¬nească în care a trăit, arătîndu-se, pe lîngă ceea ce a dat el monahismului românesc, şi ceea ce a primit el, cu mult mai mult, de la acesta.
Ceea ce ni se pare că a adus el în monahismul româ¬nesc, nu e preocuparea de rugăciunea lui Iisus — căci, aceasta s-a menţinut mereu între miile de sihastri din munţii ţărilor române —, ci o introducere a acestei ru¬găciuni în viaţa de obşte şi prin aceasta o înviorare a spiritualităţii isihaste în ea şi prin ea o înviorare a vieţii de obşte. Paisie a venit din Sfîntul Munte, cu o obşte româno-rusă preocupată de această rugăciune, şi la aceasta s-au adăugat şi unii călugări din Moldova. Dar încă Vasile de la Poiana Mărului afirma cu insistenţă că rugăciunea inimii nu e numai pentru sihastri, ci şi pen¬tru cei din viaţa de obşte. Dar oare nu e aceasta o in¬fluenţă a unui mod de practicare a acestei rugăciuni pe pămîntul românesc, care a luat o şi mai mare dezvol¬tare în mînăstirea Cernica ? însă marea majoritate a sihaştrilor din ţările române au rămas şi mai departe în viaţa lor isihastă superioară.
Un al doilea lucru adus de Paisie a fost stimulentul dat celor din jurul lui pentru o traducere a scrierilor filocalice din limba greacă, traduceri dintre care cele mai multe erau mai curînd o revizuire a unor traduceri mai vechi în lumina textelor greceşti, revizuire făcută ade¬sea, cînd era vorba de vechile traduceri slavone, nu nu¬mai după texte greceşti, ci şi după traduceri româneşti. Paisie însuşi a luat parte la această muncă de tradu¬cere . Propriu-zis, contribuţia lui a fost nu atît una de înnoire sau de adîncire a vieţii duhovniceşti, ci mai mult una de ordin cultural, de multiplicare, de revizuire şi de difuzare a scrierilor duhovniceşti.
în orice caz, din întîlnirea între tradiţia românească sihăstrească de mare adîncime şi introducerea ei în ca¬drul obştii mari prin Paisie, a răsărit echilibrata viaţă duhovnicească din mînăstirile Cernica şi Căldăruşani. Restauratorul Cernicăi şi iniţiatorul marelui elan de via¬ţă duhovnicească imprimată acesteia, a fost transilvă¬neanul Gheorghe, care a însoţit pe Paisie 24 de ani în Athos şi în Moldova şi se declară ucenicul lui .
Dar stareţul Gheorghe aduce în viaţa duhovnicească insuflată de el Cernicăi cîteva trăsături deosebite, care se resimt poate de nişte caracteristici ale sufletului ro¬mânesc şi într-o mai mare măsură de necesităţile locale. El accentuează, mai mult decît Paisie, latura prac¬tică a vieţii duhovniceşti. Aceasta, nu numai pen¬tru a ajuta pe monahi să-şi dobîndească în mod mai sigur desăvîrşirea nepătimirii, ci şi pentru a-i face folo¬sitori obştii mînăstireşti şi chiar altor oameni care au nevoie de ajutor. în acest sens Sfîntul Calinic, floarea cea mai aleasă a spiritualităţii cernicane, uneşte în pro¬filul lui duhovnicesc, în mod uimitor, rugăciunea şi în-frînarea cea mai severă, pe de o parte, cu ascultarea cea mai deplină în obşte şi cu grija de săraci, iar pe de altă parte, cu activitatea de ctitor şi ziditor de biserici. El cere în Povăţuirile lui scrise, în primul rînd, împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi fapte de smerenie, de ascul¬tare, dar mai spune şi că «rugăciunea lui Iisus să o avem neîncetat în gură, în minte şi inimă» . Am putea spune că avem aci o «spiritualitate integrală».
Infrînarea, ascultarea şi smerenia nu sînt numai niş¬te valori ale desăvîrşirii individuale, ci şi valori creatoare de bună comuniune şi frăţietate. Călugării trebuie să fie şi în privinţa aceasta soli cu fapta ai împărăţiei lui Dumnezeu, împărăţie a comuniunii desăvîrşite. Şi mai ales în aceasta se verifică forţa reală a amintitelor va¬lori. Dacă sihastrii individuali sau sihăstriile, ca mici grupuri, promovează mai mult concentrarea minţii în unirea cu Dumnezeu, prin Cernica, spiritualitatea filo-calică îşi actualiza forţa ei de coeziune frăţească între oamenii duhovniceşti.
De aceea, stareţul Gheorghe dă ca o altă normă pen¬tru obştea sa, ca niciodată numărul monahilor din ea să nu treacă de 103, pentru ca îndrumătorii ei duhovni¬ceşti să poată lucra neîntrerupt la desăvîrşirea fiecărui membru şi pentru ca să se facă posibilă realizarea unei frăţietăţi concrete între toţi membrii ei. Aplicarea spi¬ritualităţii isihaste pe plan de obşte o promovase şi Paisie. Dar el nu pusese o limită numărului membrilor în mînăstire. Stareţul Gheorghe manifestă totodată un spirit realist în privinţa rugăciunii inimii. în «Testa¬mentul» său el cere călugărului din obşte să nu creadă că poate vedea rodind în el degrabă», «simplu şi în scurtă vreme lucrarea minţii». Noi sîntem, zice el, încă oameni pătimaşi, nu ca membrii obştii părintelui Paisie. Şi pînă nu ne curăţim de patimi, nu putem înfăptui lucrarea rugăciunii în inimă . Aceasta nu însemna, de¬sigur, o interzicere a rugăciunii lui Iisus. Am văzut că Sfantul Calinic cere călugărilor să aibă neîncetat în gură, în minte şi în inimă rugăciunea lui Iisus. Prin «lucrarea minţii» stareţul Gheorghe înţelege o scufundare totală şi neîntreruptă în contemplarea lui Dumnezeu şi în uni¬rea cu El, aşa cum o înţelegeau Părinţii de demult şi cum o practicau unii din sihastrii din peşterile şi micile sihăs¬trii, din trecutul românesc, nu simpla rugăciune a lui Iisus (pomenirea deasă a numelui Lui), care se poate face la diferite nivele de concentrare . Stareţul Gheor¬ghe avertiza împotriva părerii despre ajungerea rapidă la desăvîrşirea trăirii în Dumnezeu, atrăgînd atenţia la pericolul înşelăciunilor la care este expus cel ce porneşte la această lucrare fără o îndelungată întărire în starea de nepătimire.
în felul acesta, stareţul Gheorghe şi urmaşii lui la conducerea Cernicăi voiesc să se realizeze un echilibru între străduinţa de înfăptuire a frăţietăţii între toţi mem¬brii obştii şi străduinţa de reală desăvârşire.
Tot pentru realizarea unei frăţietăţi cît mai întărite în obşte stareţul Gheorghe recomandă evitarea tuturor manifestărilor individualiste în obşte, punînd cel mai mare preţ pe ascultare, apoi pe spovedania de două ori pe săptămînă la duhovnicul indicat fiecăruia de stareţ şi pe împărtăşirea o dată pe lună .
Vom da în acest volum, pentru ilustrarea acestui duh întăritor de obşte, cîteva extrase din «Testamentul» sta¬reţului Gheorghe.
Rugăciunea lui Iisus însăşi şi-a găsit în această voinţă de încadrare a călugărului în viaţa de obşte şi în viaţa de rugăciune a Bisericii în general, cu evitarea oricărui duh individualist, o încadrare a ei în rugăciunile şi în Laudele celelalte ale Bisericii. Rugăciunea lui Iisus nu trebuie să facă pe monah să se dezintereseze de conţinu¬tul rugăciunilor cultului public al Bisericii. Prin înca¬drarea rugăciunii lui Iisus în aceste rugăciuni de obşte ale Bisericii, înseşi aceste rugăciuni sînt ferite de peri¬colul unei rostiri mecanice formale a lor, umplîndu-se de luarea aminte la conţinutul lor şi de căldura duhov¬nicească ce rezultă din aceasta.
Download Referat Teologie | Filocalia
Referate.