Referate

Controverse privind necesitatea supravegherii integrate in sistemele financiare contemporane

Fragmente din Referat Economie ” Controverse privind necesitatea supravegherii integrate in sistemele financiare contemporane ”

În ultimele trei decenii s-a înregistrat o dezvoltare exponentiala în sistemul global al finantelor, astfel încât intensitatea, extensiunea, velocitatea si impactul fluxurilor si retelelor financiare globale contemporane sunt în mare masura fara precedent. Pietele financiare nationale si centrele financiare-cheie ale lumii sunt integrate tot mai mult într-un sistem financiar global.
Odata cu aceste evolutii, a avut loc un proces de adâncire a interdependentelor financiare, astfel încât putine economii se pot izola de functionarea de zi cu zi a pietelor financiare mondiale.Din acest punct de vedere, volatilitatea pietelor financiare globale poate avea consecinte economice interne majore, în timp ce conditiile financiare dintr-o regiune au un impact aproape instantaneu asupra pietelor financiare nationale de pe tot cuprinsul globului.
În comparatie cu epoca clasica a Etalonului-Aur sau cea a sistemului Bretton Woods, globalizarea financiara contemporana are multe caracteristici specifice, dintre care esentiale sunt amploarea, complexitatea si viteza tranzactiilor si fluxurilor financiare.
Trei mari schimbari din anii 1960 si 1970 au constituit baza expansiunii impresionante a fluxurilor financiare în anii 1980:
• aparitia pietei eurovalutare,
• prabusirea Sistemul Bretton Woods,
• evolutia pretului petrolului.
Expansiunea initiala a sistemului financiar international privat în anii 1960 a fost stimulate de piata eurovalutara emergenta. În anii 1950, autoritatile sovietice au început sa-si depuna rezervele în dolari în bancile din Europa Occidentala mai degraba decât în bancile americane, deoarece se temeau ca guvernul american le va bloca, ca urmare a rivalitatii din cadrul Razboiului Rece. Bancile europene care primeau depozite în dolari si-au dat seama ca în loc sa îi transforme în moneda lor nationala, îi puteau împrumuta. Aceste fonduri în „eurodolari” au crescut repede si s-au extins, incluzând alte valute si ducând la formarea unei uriase piete a ceea ce s-a numit a eurovalutelor. Multe banci internationale si-au deschis filiale în Londra pentru a patrunde pe aceasta piata, o mare parte din afacerile în eurodolari fiind dirijate de filiale externe ale bancilor americane.
Tranzactiile cu eurovalute s-au dezvoltat rapid, întrucât le ofereau investitorilor
avantaje în raport cu bancile interne. Din moment ce bancile faceau tranzactii în valuta straina, se sustrageau multora dintre reglementarile nationale aplicate bancilor obisnuite – în primul rând, controalelor nationale asupra capitalului. O buna parte din cresterea initiala a fondurilor denominate în eurovalute a avut la baza corporatiile multinationale, adeseori companii americane cu activitate în Europa, care îsi depozitau câstigurile valutare în loc sa le repatrieze, întrucât în al doilea caz ar fi fost supuse controalelor asupra capitalului.
Pe masura ce aceste piete s-au dezvoltat si au devenit mai lichide, ele au ajuns sa fie avantajoase pentru contractarea de împrumuturi mari. S-a dezvoltat o piata a euroobligatiunilor,în care debitorii emiteau obligatiuni denominate într-o alta moneda decât cea nationala. Bancile,corporatiile si autoritatile publice aveau posibilitatea de a obtine sume mari de bani la cursuri competitive, fie prin împrumuturi în eurovalute, fie prin emiterea de euroobligatiuni. Corporatiile publice au folosit euroobligatiuni pentru a finanta proiecte de mare anvergura, iar autoritatile monetare nationale se împrumutau, uneori cu sume foarte mari, de pe pietele eurovalutelor, aceasta fiind o metoda la îndemâna de a strânge cantitati considerabile de valuta straina.
Din anii 1980, cresterea cea mai spectaculoasa în privinta tranzactiilor financiare internationale a fost cea a noilor instrumente financiare, în special a derivatelor.
Termenul « derivate » este unul generic pentru instrumentele provenite din alte produse financiare, în care plata de baza reprezinta doar o fractiune din valoarea totala notionala a produsului , derivatele sunt în principal futures, contracte cu optiune si swaps.
Exista piete lichide consacrate de futures si contracte cu optiune pentru : principalele valute, active legate de rata dobânzii, cosuri de actiuni si marfuri principale. S-a înregistrat, de asemenea, o crestere rapida a produselor derivate fara intermediar (“over-the-counter” –OTC), vândute în functie de cerintele specifice ale cumparatorului. Marea majoritate a derivatelor sunt produse legate de valute sau de ratele dobânzilor.
Pâna în anii 1990, accesul tarilor în curs de dezvoltare si al economiilor emergente la
sistemul international al finantelor era limitat la asistenta, ISD si împrumuturi bancare ; accesul la împrumuturile bancare internationale era limitat în mare masura la un numar mic de economii esta siatice. Mai mult, o mare parte din perioada interbelica, acestea au avut un acces minim la piata obligatiunilor internationale în comparatie cu epoca clasica a Etalonului-Aur si cu anii 1920.
Foarte putine companii din tarile în curs de dezvoltare au emis actiuni pe plan international si un numar mic de investitori institutionali au achizitionat actiuni de pe pietele tarilor în curs de dezvoltare, ca parte a portofoliilor proprii.
O infrastructura îmbunatatita a sectorului financiar înseamna ca sistemul financiar este mai transparent, competitiv si eficient. Astfel problemele de asimetrie a informatiei sunt minimizate, iar eficacitatea creditului este maximizata. În teorie exista mai multe canale prin care globalizarea financiara poate ameliora infrastructura sectorului financiar:
-globalizarea financiara genereaza o concurenta mai mare în furnizarea fondurilor,
generând câstiguri de eficienta;
– adoptarea unor standarde internationale în materie de contabilitate creste gradul
de transparenta;
-intermediarii financiari internationali contribuie la deschiderea sistemului financiar;
-globalizarea financiara amelioreaza guvernanta corporatista: noii actionari si
potentialii interesati pot solicita o supraveghere mai atenta a managerilor;
-dotarile tehnice asigura o precizie mai mare;
-disciplina de piata se reflecta nu numai la nivel macroeconomic, dar si în mediul
de afaceri.
La aceste aspecte se poate adauga precizarea ca bancile straine pot îmbunatati
infrastructura financiara în tarile în dezvoltare pentru trei motive:
-bancile straine au portofolii mai diversificate având acces la surse de finantare
peste tot în lume, ceea ce înseamna ca îsi asuma mai putine riscuri si sunt mai
putin expuse socurilor negative care ar putea afecta economia tarii gazda;
- bancile straine pot introduce noi practici bancare, mai ales în privinta gestiunii
riscului, îmbunatatind astfel eficienta sectorului bancar;
-daca bancile straine sunt cele care domina sectorul bancar, guvernele sunt mai
putin susceptibile de a interveni pentru a ajuta bancile atunci când au probleme de solvabilitate, ceea ce încurajeaza un comportament mai prudent din partea institutiilor bancare, o disciplina crescuta si reducerea hazardului moral.

Download referat Economie | Controverse privind necesitatea supravegherii integrate in sistemele financiare contemporane

Politica de mediu a Uniunii Europene

Fragmente din Referat Economie ” Politica de mediu a Uniunii Europene ”

Politica de mediu a Uniunii Europene – aspecte generale

1. Introducere

Politica de mediu a Uniunii Europene, asa cum a fost stabilita prin Tratatul CE, are ca scop asigurarea sustenabilitatii activitatii de protectie a mediului, prin includerea acesteia in politicile sectoriale ale UE, prin elaborarea de masuri de prevenire, prin respectarea principiului “cel care polueaza plateste”, prin combaterea la sursa a poluarii, si prin asumarea in comun a responsabilitatii. Acquis-ul cuprinde aproximativ 200 de instrumente legislative care acopera un numar mare de sectoare, precum poluarea apei si a aerului, gestionarea reziduurilor si produselor chimice, biotehnologia, protectia impotriva radiatiilor si conservarea naturii. Statele Membre trebuie sa se asigure ca o evaluare a impactului asupra mediului inconjurator a fost efectuata inainte de a aproba dezvoltarea anumitor proiecte din sectorul public sau privat.

2. Necesitatea unei politici comune a mediului
Tratatele instituind Comunitatile Europene nu prevedeau competente comunitare explicite în materie de mediu. Confruntarea cu poluarea, în crestere rapida, statele membre au adoptat masuri la scara nationala. Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu putea fi combatuta în mod eficace doar în limitele frontierelor nationale. În plus, unele din masurile adoptate de statele membre împiedicau libera circulatie a marfurilor în cadrul pietei comune. Ca urmare, apelurile si presiunile pentru actiuni comune în favoarea mediului s-au multiplicat. În 1972, la putin timp dupa prima Conferinta a ONU asupra mediului, Comisia Europeana a propus elaborarea unui program de actiune în acest domeniu.
La începutul anilor 70, au fost recunoscute necesitatea si legitimitatea unei politici comune în domeniul mediului. Cu timpul, se va dezvolta progresiv un drept comunitar al mediului, care cuprinde în prezent peste 200 directive si regulamente. Ele privesc, în principal, protectia apelor, calitatea aerului, protectie florei si faunei, zgomotul, eliminarea deseurilor. Legislatia mediului prezinta o caracteristica particulara, anume ea tine seama de aspectele economice. Dar legislatia anterioara lui 1986, nu avea o baza juridica intr-un tratat .
Actul Unic european atribuie în mod explicit Comunitatii europene competente în domeniul politicii mediului. Astfel, el va oferi o baza juridica formala acelui ansamblu crescând de reglementari asupra mediului. Actul Unic european a fixat trei obiective prioritare politicii comunitare: 1 protectia mediului; 2 sanatatea umana; 3 utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale (art. 130 R).
Tratatul asupra Uniunii Europene (1992) a stabilit în mod formal conceptul dezvoltarii durabile în legislatia Uniunii Europene. Patru ani mai târziu, tratatul de la Amsterdam a facut din dezvoltarea durabila un obiectiv primordial al Uniunii Europene. Dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene trebuie sa se fondeze pe principiul dezvoltarii durabile si pe un nivel înalt de protectie a mediului. Mediul trebuie sa fie integrat în definirea si punerea în aplicare a tuturor politicilor economice si sociale ale Uniunii Europene, inclusiv comert, industrie, energie, agricultura, transport si turism.
3. Obiectivele politicii mediului
Politica în domeniul mediului vizeaza urmatoarele obiective: protectia mediului; ameliorarea calitatii sale; protectia sanatatii publice; utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale; promovarea masurilor Ia nivel international privind rezolvarea problemelor mediului de dimensiuni regionale si mondiale .
4. Acquis-ului comunitar referitor la protectia mediului

In ciuda imbunatatirilor semnificative ce au avut loc, in special in domeniul reducerii poluarii aerului si apei potabile, acquis-ul trebuie sa se dezvolte in continuare. In noul Program de Actiune pentru protectia mediului sunt identificate patru domenii prioritare: schimbarile climatice, natura si biodiversitate, mediu si sanatate, si resurse naturale si deseuri.

Carta Alba, destinata pregatirii tarilor asociate din estul si centrul Europei in vederea integrarii in Piata Interna a Uniunii (1995), acopera doar o mica parte din acquis-ul din domeniul protectiei mediului, mai precis partea referitoare la legislatia privind produsele, care este direct legata de prevederile referitoare la libera circulatie a bunurilor.

Transpunerea acquis-ului referitor la protectia mediului in legislatia nationala si aplicarea sa reprezinta sarcini majore. Lista de prioritati include:
- legislatia cadru a Uniunii Europene (inclusiv accesul la informatie si evaluarea impactului de mediu);
- masuri derivind din conventiile internationale in care Uniunea este parte;
- reducerea poluarii globale si trans-frontaliere;
- legislatia privind protectia naturii (care urmareste conservarea biodiversitatii),
- masuri care sa asigure functionarea pietei interne (de exemplu, standardele de produs).
Punerea in aplicare si respectarea acquis-ului din domeniul protectiei mediului necesita o structura administrativa puuternica si bine echipata.
Mai mult, conform articolului 6 al Tratatului CE, trebuie avuta in vedere includerea cerintelor referitoare la protectia mediului si in alte domenii, pentru a contribui la o dezvoltare durabila.

Download Referat Economie | Politica de mediu a Uniunii Europene

Piata monetara

Fragmente din Referat Economie ” Piata monetara ”

1. Bancile si institutiile financiare
2. Masa monetara
3. Cererea si oferta de moneda
4. Echilibrul pietei monetare

2.Masa monetara si structurile ei.

Moneda este sangele care ,,iriga” corpul social al oricarei tari. Ea reprezinta premisa primara a tuturor pietelor si liantul originar al mecanismului concurential general. Moneda este un simbol definitoriu al comunitatii national – statale.
Moneda este in principal, o categorie macroeconomica, la care toti agentii economici dintr-o tara se raporteaza.Ea indeplineste functiile de masurare a activitatii economice si de mijlocire a schimbului.
Pentru ca functiile si facilitatile monedei sa fie exercitate cu succes este necesar ca aceasta sa existe intr-un anumit volum si intr-o structura anume.Problemele referitoare la raportul de marime dintre activitatile economico-sociale si cantitatea de moneda in societate, sunt abordate si analizate, mai intai, cu conceptelelde masa monetara si viteza de rotatie a monedei.
Masa monetara existenta la un moment dat la agentii economici (ca stoc), ca si cea folosita intr-un orizont de timp (ca flux) se masoara prin lichiditatea monetara; aceasta se exprima in marimi absolute si marimi relative.
Rata lichiditatii, de pilda, consta in raportul intre nivelul mediu anual al masei monetare si nivelul tranzactiilor mijlocite de moneda.
Aceasta rata serveste ca indicator de formare a politicii monetare si de apreciere a eficientei acesteia.De pilda, in Anglia, gradul de monetizare (masa monetara raportata la venitul national) a inregistrat urmatoarele marimi: 1987 – 30.5 %, 1989-33.3%, 1991-41%.
Intensitaea utilizarii monedei este masurata prin viteza de circulatie a monedei.Aceasta se exprima printr-un raport care evidentiaza rapiditatea sau incetineala tranzactiilor, ca si viteza cu care circula veniturile. Acest raport este inversul ratei lichiditatii.
De-a lungul timpului s-au conturat doua componente ale masei monetare:
-disponibilitati banesti propriu-zise (bani cash), care se caracterizeaza prin lichiditate perfecta.
-disponibilitati semimonetare – acele instrumente care pot fi transformate in bani lichizi sau pot indeplini functiile acestora.
In ultimele decenii, s-au produs produs modificari substantiale in marimile celor doua componente si in raporturile dintre ele. Astfel, daca in anul 1970, disponibilitatile propriu-zise reprezentau, in Franta, aproape 69% din total, in ultimi ani, ponderea acestora s-a redus la mai putin de 40%.In S.U.A., in 1989, numerarul in stoc la 25 august, insuma 218 miliarde de dolari, ceea ce reprezenta 28% din masa monetara definita oficial de Sistemul Federal de Rezerva.

4.Cererea de moneda

Populatia doreste moneda pentru functiile pe care aceasta le poate indeplini, si nu pentru diferitele calitati intrinseci ale diferitelor instrumente monetare, fie ele chiar de aur. Marimea cererii de moneda in economie depinde de utilitatile acesteia, care sunt exprimate de facilitatile pe care le pot asigura disponibilitatile banesti.
Cererea de masa monetara depinde in primul rand, de volumul total al schimburilor mijlocite efectiv de moneda si de viteza de rotatie a acesteia. Aceasta inseamna ca masa monetara (M) se afla in raport direct proportional cu volumul schimburilor de bunuri si servicii (T), cu preturile si tarifele acestora si cu(P). In acelasi timp aceasta evolueaza invers proportional cu viteza de rotatie a banilor (V), respectiv numarul de acte de schimb pe care le faciliteaza o unitate monetara in orizontul de timp pentru care se calculeaza masa monetara.

La acest nivel de analiza, formula masei monetare este:
M=PT/V
In al doilea rand masa monetara depinde de amploarea creditului de consum, de raportul dintre vanzarile pe datorie si platile facute in contul creditelor ajunse la scadenta in perioada de referinta. In al treilea rand, masa monetara este influientata si de comportamentul agentiilor economici fata de moneda.
Preferinta pentru lichiditate se bazeaza pe mai multe mobiluri concrete: mobilul venitului, adica tendinta oricarui agent economic de a pastra bani lichizi, de a nu-i cheltui pe masura incasarii lor; mobilul afacerilor, pastrarea unor sume de bani in asteptarea unor plasamente mai avantajoase in viitor; mobilul prudentei, dorinta agentilor economici de a face fata eventualelor situatii neprevazute; mobilul speculatiei, constand in aceea ca in anumite conditii banii lichizi sunt un activ financiar superior fata de diferite titluri de valoare.

5.Piata monetara si echilibrul ei.

Ca piata specifica, piata monetara difera atat de piata bunurilor de consum, cat si de cea a factorilor de productie. Obiectul tranzactiei pe o asemenea piata il formeaza moneda – numerar si/sau banii de cont. In ansamblul pietelor, piata monetara detine un rol tot mai important, aceasta decurgand din insemnatatea tot mai mare pe care o are moneda in economia contemporana.
Piata monetara consta in ansamblul tranzactiilor cu moneda, din confruntarea specifica dintre cererea si oferta de moneda, pa baza pretului ei, adica a ratei dobanzii.
Marfa moneda este omogena. Cu toate acestea, pretul tranzactiei cu moneda difera in functie de numerosi factori: termenul scadentei, gradul de risc asumat de creditor, sumele tranzactionate etc. In plus ajustarea ei se face foarte greoi, piata monetara fiind o piata de oligopol, cu un numar scazut de ofertanti si un numar mare de purtatori ai cererii.
La un anumit nivel al ratei dobanzii – celelalte conditii fiind date -, evolutiile cererii si ale ofertei de moneda converg spre realizarea echilibrului pe piata monetara. Piata monetara se afla in stare de echilibru, cand, la un anumit nivel al ratei dobanzii (d’e), cantitatea de moneda oferita (Mo) este egala cu cea ceruta(Mc, astfel fiind egale cu Mm/e

In aceste situatii o crestere a cererii de moneda pe piata are ca efect sporirea atat a cantitatii de moneda pe piata cat si a ratei dobanzii.
Scaderea cererii are ca efect atat scaderea cantitatii de moneda, cat si a ratei dobanzii.
Cresterea ofertei de moneda pe piata monetara va duce la scaderea ratei dobanzii si la cresterea masei monetare tranzactionate pe piata.Surplusul de moneda putand fi absorbit doar in cazul unei rate a dobanzii scazute.
Scaderea ofertei de moneda conduce la o sporire a ratei dobanzii si la diminuarea cantitatii de moneda tranzactionata.
Pentru o caracterizare concreta a pietei monetare mai sunt necesare inca cateva precizari.
Cererea de moneda este o cerere de incasari reale; agentii economici se intereseaza de puterea de cumparare a incasarilor lor, si nu de suma nominala a acestora.
Agentii economici pastreaza moneda pentru a o utiliza in efectuarea tranzactiilor si pentru a se proteja impotriva riscului.
Existenta unor costuri de transformare (in bani lichizi) este unul din motivele care explica detinerea de moneda.
Costul de oportunitate suportat de un agent economic ce detine moneda este egal cu dobanda pe care el ar fi putut sa o obtina plasand acesti bani.
Pentru un nivel dat al ratei anticipate a dobanzii, cererea de moneda pentru speculatie este o functie descrescatoare de rata dobanzii in piata.
Prin acest referat am incercat sa realizez o prezentare a pietei monetare, a institutiilor care actioneaza pe aceasta piata, a modului in care concurenta dintre ofertanti si purtatorii cererii duce la echilibrarea acestei piete – in întregul sistemului economic, amprentele pietei monetare sunt prezente în permanenţă, neputând fi ignorate.

Download Referat Economie | Piata monetara

Importanta analizei produselor de consum
in designul industrial remeron

In procesul de design a unui produs, analiza si identificarea cerintelor, cautarea solutiilor, analiza si decizia alegerii solutiilor optime sunt foarte importante, mai ales in fazele primare, cind produsul are nevoie de clarificarea cerintelor, intelegerea conceptului si definitivarea aspectului fizic general. Intregul curs al dezvoltarii produsului si principalele sale caracteristici sint determinate de aceste cerinte. Munca de proiectare si dezvoltare, cit si costurile aferente schimbarilor de design cresc pe masura ce proiectul avanseaza catre final, dar sint mult mai mici in faza de conceptie cind sunt luate deciziile pentru solutiile optime. Pentru a alege cele mai bune solutii din mai multe variante propuse, echipa de proiect are nevoie de acces la informatii cit mai relevante privind produsul in ansamblu.

Analiza produselor de consum este o disciplina deosebit de importanta in munca unui designer industrial. Lucru valabil atat la realizarea unui produs nou cat si pentru imbunatatirea unui produs existent, deoarece designerul creeza intr-un cadru social care imprima anumite cerinte si valori cat si in cadrul economiei de piata in care rolul principal il ocupa cerererea consumatorilor. Astfel produsul conceput de designer este rezultatul unei analize exacte a segmentului de piata pe care il vizeaza produsul, a cerintelor acesteia. Produsul primeste anumite functii care intrunesc caracteristicile pe care produsul realizat de designer trebuie sa le intruneasca. Designerul trebuie sa fie obiectiv in munca si sa isi dea tot concursul pentru o realizare optima in sensul economiei de piata a prodului dezvoltat.

Produsul realizat de catre designer ajunge la consumator prin intermediul schimbului, respectiv al vanzarii cumpararii, in acest fel ele devine marfa, care este definita de valoarea de intrebuintare si utilitate. Nimeni nu isi permite sa creeze produse care sa nu fie cerute sau acceptate pe piata sau care sa nu corespunda normelor cerute de consumatori, astfel produsele trebuiesc proiectate de catre designer in spiritul valorii si utilitatii.

Produselel de consum trebuie sa indeplineasca cel putin 3 conditii pentru ca ele sa fie utile

Sa existe o anumita relatie între calitatile lui si una din trebuintele omului. Este adevarat ca unele dorinte pentru unele lucruri sunt impuse si de unele obiceiuri locale, sau de moda. Dar ele nu se transfera în trebuinte vitale, ci în ceea ce am putea numi dezirabilitate .

Nu-i de ajuns sa existe aceasta relatie între calitatile unui lucru si una din trebuintele noastre, ci trebuie ca ele sa fie si cunoscute de consumatori. Acest lucru îl poate face productia prin mijloacele care îi stau la dispozitie, inclusiv reclama.

În sfârsit, nu este de ajuns sa cunoastem proprietatile, calitatile unui lucru, ci trebuie sa si putem sa le întrebuintam.

Relatia intre calitatile prodului si necesitatile pietei de desfacere determina concret in urma analaziei pietei de desfacere a cererii la momentul dezvoltarii prosusului si a ofertei deja existente. Aceasta analiza preliminara poate fi inclusa de asemeni in analiza produselor de consum, de data aceasta in analiza produselor existente pentru determinarea productiei viitoare. Designerul trebuie desigur sa cunoasca produsele existente pe piata si masura in care acestea satisfac relatia dintre calitatile produslui si cerintele de piata pentru a putea cereea sau imbuntataii urmatorele produse.

Pentru realizarea reclamei si infromarii segmentului de piata vizat asupra aparitiei unui nou produs se realizeaza o analiza a pietei si a factorilor care au priza la piata respectiva. Analiza are ca scop si modul in care se va efectua reclama si mijloacele.
Si acest gen de analiza face parte din analiza produselor de consum deoarece un produs este realizat in scopul vanzarii care face parte din conditiile de concepere si proiectare.

Pentru ca un produs sa poata fi intrebuintat acesta trebuie sa aiba anumite functii utile. Acestea se contureaza o data cu stabilirea caietului de sarcini, in urma efectuarii analizei produselor de consum in raport cu ceea ce viitorul produs trebuie sa efectueze, caracteristici de functionare.

Analiza produselor de consum si a valorii de întrebuintare nu poate fi desprinsa de calitatea acestora. Valoarea de întrebuintare si calitatea sunt strâns legate între ele, întrucât ambele se refera la proprietatile si însusirile produselor. Nu exista calitate în afara produsului, nu exista calitate “în sine” adica independenta de obiecte, dupa cum nu exista nici obiecte fara o determinare calitativa. Astfel una dintre laturile importante ale valorii de întrebuintare o constituie tocmai calitatea.

Calitatea prouselor de consum este unul din telurile pe care trebuie sa le aiba un designer atunci cand creeaza un nou produs, normele care definesc aceasta calitate rezultand din analiza produselor de consum existente similare cu noul produs, norme care trebuiesc sa fie respectate si la noul produs si norme noi de calitate care sa faca noul produs superior celor existente.

Calitatea reflecta totalitatea proprietatilor unei valori de întrebuintare, punând în evidenta marimea utilitati sau gradul în care fiecare produs sau serviciu în parte satisface o trebuinta de consum pentru care a fost creat sau prestat.

Asadar, calitatea nu deosebeste o speta de valoare de întrebuintare de alta, ci un produs de altul în cadrul aceluiasi gen de valoare de întrebuintare.In urma analizei procuselor de consum calitatea are un continut complex, al carui suport îl reprezinta o gama larga de caracteristici ale produselor, destul de diferite ca importanta, cât si din punct de vedere al posibilitatilor de apreciere cantitativa.

In raport de natura si efectul pe care îl au asupra procesului de utilizare, caracteristicile calitative ale produselor de consum pot fi grupate în urmatoarele grupe:

tehnice, economice, estetica si de fiabilitate si mentenabilitate.

Caracteristicile tehnice se refera la însusirile intrinsece structurii materiale a produsului determinate de conceptia constructiva, executia tehnologica si parametrii functionali. În general, aceste caracteristici tehnice pot fi masurabile cu o precizie destul de mare.

Caracteristicile economice se exprima prin: costul de productie, pretul, randamentul, gradul de valorificare a materiilor prime, nivelul consumurilor etc.

Caracteristicile estetice se refera la aspect placut, eleganta formei (design), culoare, gust, grad de confort etc. Pentru a le integra eficient în gradul de utilitate al produselor, producatorii trebuie sa aiba în vedere faptul ca aceste caracteristici prezinta o mare variabilitate în timp si spatiu, iar aprecierea multora dintre ele se afla sub influenta unor factori subiectivi determinati de consumator si de evolutia societatii.

Caracteristicile de fiabilitate si mentenabilitate s-au impus ca urmare a cresterii ponderii mijloacelor de munca în totalul productiei si a bunurilor de consum de folosinta îndelungata cu o complexitate tehnica din ce în ce mai ridicata.

Toate aceste caracteristici calitative ale produselor de consum, caracteristicile tehnice, economice, estetice si de fiabilitate sunt trasaturi generale dar obligatorii pe care designerul le are in vedere la creearea unui nou produs sau imbunatatirea unuia existent. Un produs care nu satisface una dintre aceste caracteristici nu este un produs care poate fi lansat pe piata, deci nu poate avea finalitate.

Atât fiabilitatea cât si mentenabilitatea genereaza probleme cu profunde implicatii economice fie la producatori, fie la consumatori. Astfel, datorita unei executii necorespunzatoare unele produse ajung sa creeze probleme de mentenanta care uneori depasesc pretul lor de cumparare. Sau, datorita unei fiabilitati slabe, unele produse cum ar fi mijloacele de transport pot avea grave consecinte sociale.

Produsul cel mai bun este apreciat de catre consumatori ca fiind acela care întruneste performante superioare atât din punct de vedere tehnic cât si economic. Evident, la acestea se adauga toate celelalte caracteristici dupa care este apreciata calitatea marfii. Pentru a determina parametri acestor perfomante designerul are nevoie de analiza produselor de cosum.

Continutul conceptului de calitate a produselor evolueaza o data cu dezvoltarea stiintei si tehnicii. Din acest punct de vedere, calitatea este un concept care are un pronuntat caracter dinamic. În aceste conditii, un produs care astazi este considerat de calitate buna, mâine poate sa nu mai corespunda exigentelor consumatorilor.

Caracterul dinamic al calitatii produselor presupune faptul ca procesul de productie trebuie sa tina pasul dezvoltarea tehnicii.

Indiferent de modul cum o masuram, calitatea produselor constituie una dintre cele mai importante forme de manifestare ale eficientei economice. Acest lucru poate fi ilustrat prin multiple aspecte concrete.

În general, îmbunatatirea calitatii implica o anumita crestere a costurilor la producator. Vorbim, în acest sens, de costurile calitatii pe care, de regula, le suporta producatorul. Daca aceste cheltuieli suplimentare necesitate de cresterea calitatii produselor sunt bine calculate, ele vor putea fi din plin compensate prin rentabilitate (printr-o crestere a acesteia).

Optimizarea acestui raport între cresterea calitatii pe de o parte, si cheltuielile suplimentare necesare atingerii acestui obiectiv, pe de alta parte, se poate realiza prin folosirea metodei analizei valorii a carei esenta consta în faptul ca cheltuielile de fabricatie se raporteaza la functiile produselor si nu la componentele fizice ale acestora. În felul acesta, cu ajutorul metodei analizei valorii se poate maximiza raportul dintre marimea efectului util al produsului si costurile pe care acesta le implica

Valoarea unui produs este data de gradul in care realizeaza functiile cerute de piata si de natura acestuia.

Rolul designerului nu este doar la crearea “haotica” de idei noi ci aceasta creatie trebuie “canalizata” pentru a satisface anumite necesitati. Aceste necesitati sunt stabilite in urma unor analize a produselor de consum, analize care pot reflecta si masura in care pe piata de desfacere exista cereri nesatisfacute sau satisfacute doar partial. Astfel activitatea designerului si analiza produselor de consum functioneaza una in raport cu cealalta si ar fi gresita separarea categorica a acestora.

La creearea unui nou produs este necesara punerea la punct a unor metode adecvate, care sa faciliteze stabilirea si utilizarea unor criterii de analiza privind valoarea de folosinta a unei anumite clase de produse, conturata pentru o anumita destinatie de folosinta a acestora. Scopul unui astfel de studiu este de a defini locul pe care il ocupa pe piata produsele vizate si daca acest loc poate fi declasat de noul produs creat, care utilizeaza solutii tehnice noi si/sau diferite pentru acelasi domeniu general de utilizare.

Rolul designerului este foarte complex in realizarea unui nou produs deoarece acesta nu vizeaza doar produsul in sine ci trebuie sa conceapa toate etapele de la realizarea produsului in forma lui functionala, la lansare pe piata, reclama, durata de viata, perioadele de profit de pe urma produsului respectiv.De asemenea designerul nu trebuie sa exacerbeze valoarea de folosinta sau valoarea estetica a produselor, acestea trebuind sa coexiste in deplin echilibru in asa fel incat prosul sa satisfaca optim cerintele pietei.

Designerul trebuie sa tina cont de aspectele functionale tehnicie ale produslui si de aspectele estetice si toate acestea incercand sa satisfaca pricipiul produselor realizate la o calitate maxima si un pret minim.

De aceea se pune tot mai acut problema orientarii procesului de conceptie spre respectarea factorilor de folosinta si de mediu, respectiv spre mesajul venit dinspre utilizator. Toate aceste relatii complexe intre produse, utilizatori si mediu trebuie considerate ca fiind foarte serioase, in procesul conceptie si designului industrial. Aceste relatii constituie vectori de orintare in designul produselor noi, pentru a face fata in mod competitiv concurentei.

Deosebit de important pentru designul industrial este conceptia privind folosinta produsului legata de evolutia in sensul unei mai mari procupari privind constituirea unei baze de cunostiinte in domeniul valorii de folosinta, ca o cerinta indispensabila, a celui care concepe si proiecteaza produse.

In concluzie se contureaza clar ideea ca designerul industrial este un profesionist foarte complex, care in conceptia noilor produse trebuie sa tina seama de foarte multe aspecte, nu neaparat tehnice, ci chiar aspecte legate de analiza produselor de consum. desyrel

Cei care au fondat Uniunea Europeană în 1957, bărbaţi şi femei deopotrivă, erau profund vizionari. Însă nici chiar ei nu şi-ar fi putut imagina cum va arăta Europa – şi lumea – 50 de ani mai târziu. Tot astfel, e greu de spus ce ne rezervă următorii 50 de ani, însă putem identifica deja câteva dintre provocările importante cu care va trebui să ne confruntăm.
Globalizarea
UE va avea misiunea de a-i ajuta pe europeni să prospere într-o lume globalizată. Aceasta înseamnă, în primul rând, să poată garanta locuri de muncă şi creştere economică şi să stimuleze competitivitatea economică, asigurând totodată o mai bună protecţie socială. Investiţiile UE în tehnologiile de vârf şi în cercetarea ştiinţifică vor constitui un factor determinant în acest sens. Cu ceva timp în urmă, globalizarea era percepută ca o modalitate prin care ţările bogate şi cele sărace puteau beneficia, în egală măsură, de pe urma integrării economice şi financiare internaţionale. Or, constatăm în prezent că, în acest proces, unii câştigă şi alţii pierd. UE va resimţi din plin presiunea imigraţionistă. Din moment ce nu mai există frontiere interne, vor fi necesare reguli comune pentru cele externe. În timp, UE va trebui să-şi adapteze politica în domeniul imigraţiei astfel încât să ţină cont de îmbătrânirea populaţiei şi de eventualele penurii de forţă de muncă în interiorul frontierelor sale.
Încălzirea globală
Având în vedere creşterile de temperatură înregistrate peste tot în lume, guvernele şi cetăţenii UE consideră încălzirea globală, asociată cu emisiile de gaze cu efect de seră, drept o ameninţare importantă la adresa mediului. UE a depus eforturi semnificative pentru a fi întreprinse acţiuni de remediere a acestei tendinţe la nivel internaţional. Astfel, acţionează pe plan intern pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră până în 2012, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Protocolului de la Kyoto. UE se angajează, de asemenea, să efectueze reduceri şi mai importante în perioada următoare, în cadrul unui efort coordonat global. O soluţie ar fi utilizarea mai eficientă a energiei şi orientarea într-o mai mare măsură a producţiei spre surse regenerabile, slab poluante, din cadrul UE. Pe măsură ce propriile sale rezerve de petrol şi gaz se împuţinează, UE trebuie, totodată, să-şi asigure aprovizionarea cu energie curată, din surse externe fiabile. Pentru a putea face faţă acestor provocări, UE promovează utilizarea energiilor regenerabile, precum energia solară, eoliană sau cea derivată din biomasă, pentru a satisface, într-o proporţie crescândă, nevoile noastre energetice şi şi-a propus, de asemenea, reducerea consumului de energie cu până la 20% până în 2020, printr-o utilizare mai eficientă a acesteia. Pentru a garanta, pe viitor, securitatea aprovizionării, în special cu gaz, din surse externe, Uniunea caută să stabilească relaţii de aprovizionare stabile şi durabile cu ţări bogate în resurse energetice, precum Rusia.
Europa în lume
Cât de mult se mai poate extinde UE?Impactul extinderilor viitoare reprezintă o sursă de preocupare pentru unii europeni. UE va trebui să-şi definească limitele şi va face acest lucru cu participarea şi acordul deplin al tuturor cetăţenilor săi. Pe măsură ce Uniunea se lărgeşte, responsabilităţile sale devin, la rândul lor, din ce în ce mai mari. Un război între statele UE este, în prezent, de neconceput, datorită sentimentului de unitate care s-a creat între acestea în ultimii 50 de ani. Într-o lume complexă, instabilă, aflată în continuă schimbare, UE va avea misiunea de a promova pacea şi stabilitatea dincolo de frontierele sale. În acest sens, se va implica într-o mai mare măsură în acţiunile de prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii, îşi va folosi influenţa pentru a stabili reguli mai bune şi mai juste în comerţul internaţionalşi va juca, în continuare, un rol proeminent în acordarea de asistenţă umanitară şi de ajutor pentru dezvoltare, oriunde este necesar.
Încurajarea democraţiei şi a participării
Pentru a răspunde cu succes provocărilor următorilor 50 de ani, Uniunea Europeană va avea nevoie de instrumente juridice şi administrative mai bune, care nu sunt încă disponibile. O primă încercare în acest sens a eşuat în 2005, o dată cu respingerea proiectului de constituţie a UE de către alegătorii din Franţa şi Ţările de Jos. Conducătorii UE au recunoscut că, cel puţin în parte, motivul pentru care votul a fost negativ este acela că cetăţenii europeni sunt de părere că nu au suficiente informaţii despre Europa şi se simt excluşi din procesul decizional. Prin urmare, a fost lansată o serie de iniţiative destinate să restabilească dialogul cu cetăţenii şi să le dea acestora posibilitatea de a-şi exprima opinia în legătură cu aspectele politice viitoare, inclusiv în legătură cu reformele instituţionale care vor fi necesare în următorii ani pentru a asigura funcţionarea eficientă a UE în secolul 21.