Referate

Coroziunea şi protecţia metalelor şi aliajelor împotriva coroziunii

Fragmente din Referate Fizica ” Coroziunea şi protecţia metalelor şi aliajelor împotriva coroziunii ”

Coroziunea şi protecţia metalelor şi aliajelor împotriva
coroziunii

1. Generalităţi:
În epoca contemporană de intensă dezvoltare industrială, când consumul de metale şi utilaje este în continuă creştere apare ca deosebit de importantă, în special pentru cele feroase, preocuparea pentru protejarea acestora împotriva distrugerii prin coroziune.
Pierderile de metale şi aliaje produse de coroziune reprezintă aproximativ o treime din producţia mondială. Chiar dacă se consideră că o parte din metal se reîntoarce în circuit prin retopire, totuşi aceste pierderi totalizează în cazul fierului cel puţin 10-15% din metalul obţinut prin topire.
Pagubele provocate de coroziune sunt legate nu numai de pierderile de metal, ci şi de faptul că utilajele, construcţiile, piesele etc. distruse de coroziune au un cost mult mai mare decât al materialului din care sunt confecţionate. Dacă la acestea se adaugă şi chelutielile pentru repararea pagubelor provocate de coroziune, montarea aparaturii de înlocuire, utilizarea materialelor anticorozive scumpe, aplicarea metodelor de protecţie anticorozivă, cât şi faptul că aproape în toate domeniile industriei se pune problema protecţiei anticorozive, ne dăm seama de importanţa economică pe care o prezintă coroziunea.
Coroziunea metalelor şi aliajelor se defineşte ca fiind procesul de distrugere spontană a acestora, în urma interacţiunilor chimice, electrochimice şi biochimice cu mediul de existenţă.
În practică fenomenele de coroziune sunt de obicei extrem de complexe şi apar sub cele mai diferite forme, motiv pentru care, o clasificare riguroasă a tuturor acestor fenomene nu este posibilă, între diferite clase existând intrepătrunderi.
După mecanismul de desfăşurare se pot distinge două tipuri de coroziune :
-coroziunea chimică care se referă la procesele de distrugere a metalelor şi
aliajelor care se produc în gaze uscate, precum şi în lichide fară conductibilitate electrică şi în majoritatea substanţelor organice ;
-coroziunea electrochimică se referă la procesele de degradare a metalelor şi
aliajelor în soluţii de electroliţi, în prezenţa umidităţii, fiind însoţite de trecerea
curentului electric prin metal.
Atât coroziunea chimică cât şi cea electrochimică, fiind procese ce se desfasoară la interfaţa metal-gaz, fac parte din categoria reacţiilor eterogene şi se supun legilor generale ale cineticii acestor reacţii.
După aspectul distrugerii, coroziunea poate fi clasificată în : coroziune continuă, când întreaga suprafaţă metalică a fost cuprinsă de acţiunea mediului agresiv; şi caroziunea locală când distrugerea se produce numai pe anumite porţiuni ale suprafeţei metalului sau aliajului.

2. Coroziunea chimică :
Coroziunea chimică a metalelor sau aliajelor se produce prin reacţii ce se desfasoară la suprafaţa acestora în contact cu gaze uscate sau soluţii de neelectroliţi.
Produsele care rezultă sub acţiunea acestor medii rămân, în general, la locul interacţiunii metalului cu mediul coroziv, sub formă de pelicule de grosimi şi compoziţii diferite.
În funcţie de proprietăţile lor fizico-chimice peliculele de corziune exercită o influenţă importantă asupra desfăşurării ulterioare a procesului de coroziune, a cineticii acestuia, putându-l frâna într-o măsură mai mare sau mai mică.
Formarea peliculelor oxidice de coroziune :
Sub acţiunea oxigenului din aer sau a altor medii care conţin oxigen, metalele se acoperă cu pelicule de oxizi a căror grosime depinde de temperatura şi timpul de încălzire.
Decarburarea duce la micşorarea rezistenţei mecanice, coborârea limitei de oboseală.
Viteza de coroziune în gaze se micşorează prin crearea unei atmosfere inerte şi mai ales prin alierea oţelului cu diferite elemente se măreşte stabilitatea oţelului la temperaturi ridicate.
În ceea ce priveşte coroziunea chimică a unui aliaj, în oxigen sau aer uscat, în principiu, depinde de afinitatea chimică a componenţilor săi faţă de oxigen, precum şi de comportarea reciprocă a oxizilor susceptibili de a se forma. De exemplu în cazul aliajului Fe-Cu, fierul are pentru oxigen o afinitate mult mai mare decât cuprul. Spre deosebire însă de fierul pur, oxidare se produce în adâncime, provocând formare unui strat mixt de metal şi oxid. Fierul oxidându-se preferenţial, metalul ce rămâne în stratul mixt se îmbogăţeşte în cupru şi devin din acest motiv din ce în ce mai rezistent la coroziune. În cazul aliajului Ni-Cr, elementul de adiţie este cromul, mult mai oxidabil în raport cu metalul de baza, nichelul. În urma coroziunii stratul superficial al aliajului va sărăcii în crom, dar va fi protejat ulterior de oxidul de corm, continuu şi impermeabil.

Download Referat Fizica | Coroziunea şi protecţia metalelor şi aliajelor împotriva coroziunii