Art Nouveau - (termen provenit din limba franceză însemnând Artă nouă) este un stil artistic manifestat plenar în artele vizuale, design şi architectură la începutul secolului 20, relativ sincron în majoritatea culturilor şi ţărilor europene, dar şi în America de Nord, cu precădere în Statele Unite ale Americii.
Art Nouveau poate fi, de asemenea, văzută ca un fel de mişcare artistică de tranziţie, formând un preludiu a ceea ce urma să devină modernismul secolului 20. În acest bloc de artişţi şi tendinţe a trecerii spre modernism pot fi incluse şi mişcările artistice cunoscute sub numele de Jugendstil în Germania şi Olanda, respectiv Sezessionsstil, sau Secesionism, în Viena, Austria, ambele inspirate de, dar şi grupate ideatic în jurul periodicului de avangardă vienez Jugend (Tinereţe). Atât artiştii germani şi olandezi, cât şi cei vienezi luptau cu convenţionalismul sfârşitului secolului 19 şi, în acelaşi timp, încercau să se desprindă de toate ism-ele anterioare prin găsirea de noi formule artistice viabile, părăsirea drumului neted al sălilor de expoziţie consacrate, găsirea de noi spaţii ambientale / funcţionale / expoziţionale şi expunerea lucrărilor pe cont propriu.
În timp ce în Austria, Germania şi Olanda mişcarea era legată de revista Jugend, în Rusia mişcarea era grupată în jurul revistei Mir iskusstva, revistă de artă influentă, care, printre altele, a generat propulsarea companiei de balet Ballets Russes în centrul atenţiei Europei şi a lumii întregi, respectiv a determinat consolidarea supremaţiei baletului rus ca fiind cel mai influent din întregul balet al secolului 20.
În Italia, termenul folosit pentru a desemna mişcarea artistică era Stile Liberty, fiind denumit după un magazin londonez, Liberty & Co, un magazin relativ cunoscut în epocă pentru distribuirea de artefacte derivând din mişcarea Art and Crafts, relevând atât aspectul comercial al mişcarii Art Nouveau cât şi aspectul de a fi importate, element esenţial în Italia timpului respectiv.
În Franţa, cu deosebire în capitala ţării, Paris, intrările anumitor staţii de metrou, dar mai ales clădirile realizate de arhitectul Hector Guimard, precum şi vitraliile şi ornamentele clădirilor designate de el, constituie dovezi puternice de existenţă ale unui stil arhitectural Art Nouveau care a evoluat în mod cu totul particular în oraşul lumină.
În Spania, mai exact în Catalonia, mişcarea a fost grupată în oraşul Barcelona, fiind cunoscută sub numele local de modernism şi avându-l pe arhitectul catalan Antoni Gaudí i Cornet ca cel mai de seamă reprezentant al său.
Traiectoria mişcării Art Nouveau
Deşi Art Nouveau a avut un maxim de afirmare pentru circa un deceniu, între 1892 şi 1902, primele semne clare ale stilului şi mişcării pot fi recunoscute în anii 1880 în desene realizate sub influenţa mişcării artistice Arts and Crafts, aşa cum ar fi acelea ale arhitectului şi designerului Arthur Mackmurdo. Desenul ce ilustrează coperta eseului acestuia referitor la bisericile din oraşe ale arhitectului Christofer Wren (care a creat opere remarcabile, în diferite stiluri arhitectenice, printre care cel baroc i-a fost foarte apropiat) este un exemplu tipic. Alături de aceste desene, lucrări în fier forjat sau anumite desene de textile derivate din forme vegetale des folosite în designul epocii târzii victoriene sunt printre cele mai bune exemple ce ilustrează începuturile Art Nouveau. Numele de Art Nouveau provine de la numele unui magazin din Parisul anilor respectivi, Maison de l’Art Nouveau, al cărui proprietar, Samuel Bing, expunea şi vindea obiecte de artă catre promovau acea modalitate de tratare a designului.
Un punct de maxim în evoluţia Art Nouveau a fost Expoziţia Universală din anul 1900, ţinută la Paris, în care acest stil considerat modern a triumfat în absolut orice. La expoziţia de la Torino din anul 1902, Art Nouveau probabil a atins apogeul său, întrucât designeri din fiecare ţară europeană , unde stilul a fost prezent, au expus ceea ce au avut mai valoros.
Deşi Art Nouveau a făcut uz masiv de cele mai multe din inovaţiile tehnologice ale sfârşitul secolului al 19-lea, folosind frecvent fier şi bucăţi mari de sticlă de formă neregulată, odată cu startul primului război mondial, natura puternic stilizată şi individualizată a designului Art Nouveau, care era însuşi scump de realizat, este abandonată din ce în ce mai des în favoarea unui modernism liniar, simplu şi ieftin de realizat, care era, în acelaşi timp, mai apropiat de estetica simplificatoare şi relativ brută a designului industrial.
Caracteristicile Art Nouveau
Art Nouveau este uşor de recunoscut datorită liniilor sale curbe, ondulate, curgând firesc, pline de ritmuri sincopate, aidoma unui leitmotiv muzical. Folosirea frecventă a liniilor curbe deschise de tipul porabolei sau hiperbolei, importante elemente ale panopliei Art Nouveau, sunt şi cele ce conferă dinamism şi ritm acestor artefacte şi clădiri. De asemenea, toate formele folosite convenţional anterior în alte stiluri artistice sunt redesenate în Art Nouveau fiind pline de viaţă, părând a creşte şi se dezvolta în tot felul de forme amintind de plante ce sunt pe cale a îmboboci şi / sau a înflori.
Art Nouveau, ca mişcare artistică are certe afinităţi cu Confreria Pre-rafaeliţilor şi cu mişcarea artistică a simbolismului. În acelaşi timp, artişti consacraţi precum ar fi Aubrey Beardsley, , Edward Burne-Jones, Louis Welden Hawkins, Gustav Klimt, Alfons Mucha şi Jan Toorop pot fi cu uşurinţă consideraţi ca aparţinând mai multor stiluri distincte, dintre care apartenenţa la mişcarea Art Nouveau este doar una. Comparativ însă cu Simbolismul din pictură, spre exemplu, Art Nouveau are un aspect vizual categoric distinctiv şi unic, în timp ce, comparativ cu nostalgia redescoperirii metodelor clasice, rafaelite, de către Confreria pre-rafaeliţilor, Art Nouveau este perfect adaptată timpului existenţei sale, îmbrăţişând cu fervoare şi încorporând cu naturaleţe tehnologia de ultimă oră, materialele noi, suprafeţele finisate cu ajutorul maşinilor şi abstractul pus la dispoziţia designului.
În arhitectură şi decoraţii interioare, artiştii Art Nouveau au evitat cu grijă eclectismul erei victoriene şi excesul ornamental prolix corespunzător. Designerii Art Nouveau au selecţionat şi modernizat câteva dintre cele mai abstracte elemente ale Rococoului, aşa cum ar fi texturile de tip flacără sau scoică, folosindu-le consecvent în locul ornamentelor victoriene de tip istoric sau realistic-naturaliste. Corespunzător, Art Nouveau a promovat consecvent utilizarea extrem de stilizată a motivelor existente în natură, extinzând domeniul natural la orice inspirat de viaţă, de la ierburi marine la muguri florali şi de la formele nevertebratelor, a insectelor în special, la curbele ce se regăsesc în feline şi păsări răpitoare.
Anvergura geografică a Art Nouveau
Principalele centre ale stilului au fost:
Mannheim, Nizhny Novgorod, Barcelona, Bruxelles, Darmstadt, Moscova, Glasgow, Rīga, Londra, School of Nancy Franţa, Paris, St. Petersburg, Rusia, München, New York, Viena.
Alte centre includ:
Amsterdam, Ålesund, Berlin, Chicago, Helsinki, Ljubljana, Oradea, Osijek, Oslo, Prague, The Hague, Subotica, Vladivostok, La Chaux-de-Fonds.
Artişti Art Nouveau
Arhitectură
Émile André (1871 - 1933)
Georges Biet (1868 - 1955)
Wilhelm Ludwig Nikolai Bokslaff (1858 - 1945)
Paul Charbonnier (1865 - 1953)
Raimondo Tommaso D’Aronco (1857 - 1932)
August Endel (1871 - 1925)
Desen, grafică, pictură, postere
Léon Bakst (1866 - 1924)
Aubrey Beardsley (1872 - 1898)
Ivan Yakovlevich Bilibin (1876 - 1942)
Pierre Bonnard (1867 - 1947)
Gaston Gerard (1878 - 1969)
Mobilă
Carlo Bugatti (1856 - 1940)
Eugène Gaillard (1862 - 1933)
Antonio Gaudi (1852 - 1926) Gaudi designer
Louis Majorelle (1859 - 1926)
Henry van de Velde (1863 - 1957)
Modă şi design de modă
Paul Iribe
Jeanne Lanvin
Georges Lapepe
Paul Poiret
Referate.