Fragmente din Referat Geografie ” Bangladesh”

Bangladesh este situata la est de India,sud de Bhutan si la vest de Thailanda.Capitala si cel mai mare oraş al Bangladeshului este Dhaka.
Balngladesh este o ţara joasă traversată de multe râuri.Cea mai mare parte a statului este localizat în regiune de lânga delta formată de râurile Ganges, Brahmuputra si Meghna unde zonele sunt fertile datorită fluxurilor de la râuri care refirtilizează pământul.
Râurile sunt într-un numar foarte mare, ţara dispunand de aproximativ 200 de râuri navigabile, iar 2 dintre cele mai mari râuri ale Asiei vin şi se unesc formând Padma.
Clima din Banladesh este tropical musonică.În toate zonele cam 80 % din ploi cad în timpul anotimpului ploios care durează cam de la sfârşitul lunei Mai şi mijlocul lunii Octombrie.Media precipitaţiilor anuale este de cam 1,400 în estul ţării şi 5,080 în vestu ţari.Bangladesh are o temperatură caldă în timpul anului cu puţine diferenţe de la luna la luna.Ianuarie(19°) pare sa fie cea mai rece lună iar Mai cea mai caldă (29°).
Bangladesh are o fauna bogată care includ 109 manifere indigene, 295 specii de pasări , 119 tipuri de reptile şi 200 de specii marine si peşti de apa dulce.Unele din cele mai renumite animale din zonă ar fii maimutele, tigrii bengalezi, elefanţii şi leoparzii.

Cu exceptia gazului natural care se găsesc in mari cantitati, ei nu prea mai au multe resurse.cea mai mapre parte a gazului a fost descoperit la mijlocul anilor 90, el se gaseşte atât pe tărm cat si pe mare în mari cantităţi cam 300 trilioane de m cubi o altă resursă importanta este o mare mina de carbune.
Populaţia estimată în 2003 a Bangladeshului este de 138,448,210 locuitori, făcând Bangladeshul una din cele mai populate ţări din lume:Densitatea populaţiei este de 938 persoane pe km² iar distributia lor este aproape egala.Bangladesh suportă o mare populaţie rurală, cu numai 26% din populaţie trăind la oras.Multi dintre oameni cam 60% sunt de vastă mai mica de 25 de ani iar numai 3% au vârsta mai mare de 65 de ani.
Principalele orase sunt Dhaka capitala Bangladeshuli cu o populaţie de 3,4 milioane de locuitori, principalul port Chittagong cu 1,6 milione de locuitori şi Khulna un oraş care creşte rapid având 0,6 milioane de locuitori.
Cea mai mare parte a oamenilor sunt de religie islama circa 88 %.Alte religii care se întâlnesc in Bangladesh sunt Muslamu şi Hinduism.
Educaţia urmează modelul facut de engleji în anul 1947.Guvernul asigurând educaţia gratuită pentru 6 ani.În timp ce aproape toţi copii sunt înscrisi la şcoala primara numai 54% işi continua studiul dupa ce termina şcoala primara.
Bangladesh are câteva universitaţi cea mai mare aflânduse in capitala Dhaka altele incluzând universitatea de Tehnologie si Inginerie, Universitatea Agriculturala si altele.
Economia are un mare potential la rezervele de gaz.În 2001 populaţia care putea muncii era de 70,8 milione de locuitori.Agricultura cuprinde 63% din numarul oamenilor disponibili 10 % lucreaza industrie si 23 % la întreprinderi.Bangladesh are o mare problema cu numărul oamenilor fara munca.
Agricultura este dominata de plantatia de iuta numarul 1 în lume care este şi principala cereala exportata.
Cea mai mare parte a energiei este produsa de centralele termice care folosesc carbune şi gaz.
Din 1971 importurile de materiale si produse alimentare au reprezentat mai mult de jumatate din numarul exporturilor.Importurile vin din Europa mai ales din Italia si Germania, SUA Japonia si China.
Anual un numar foate mic de turisti viziteaza aceasta ţara.

Download Referat Geografie | Bangladesh

Fragmente din Referat Geografie ” Muntii Rodnei”

Parcul Naţional Munţii Rodnei – Rezervaţie a Biosferei este localizat în sud-estul judeţului Maramureş şi nord-estul judeţului Bistriţa Năsăud, în zona înaltă a Munţilor Rodnei, ocupând o suprafaţă de 46.399 ha.Parte integrantă a grupei nordice a Carapaţilor Orientali, Munţii Rodnei sunt situaţi între Masivul Ţibleş în vest; Obcinele Bucovinei şi Munţii Suhard la est; Munţii Maramureşului la nord; Dealurile Năsăudului la sud; Munţii Bârgăului la sud-est. Munţii Rodnei reprezintă cea mai importantă unitate montană din Carpaţii Orientali. Astfel, Munţii Rodnei se individualizează atât prin altitudinea cea mai înaltă din zona răsăriteană a Carpaţilor (vârful Pietrosu 2303 m), dar şi prin existenţa celui mai mare lac glaciar (Lala Mare cu o suprafaţă de 5637 m2). De asemenea, în arealul Munţilor Rodnei se regăseşte una dintre cele mai importante staţiuni montane din zona nordică a ţării (Borşa), cât şi staţiunea balneară de importanţă naţională, Sângeorz Băi.
Resurse turistice naturale
Aspectul reliefului modelat în cea mai mare parte în roci cristaline reflectă puternic structura geologică. Supranumiţi şi „Făgăraşul nordului”, Munţii Rodnei prezintă o configuraţie asimetrică cu văi abrupte şi scurte spre nord, lungi şi sălbatice spre sud, o creastă principală lungă şi continuă orientată nord-vest, numeroase circuri glaciare, custuri şi vârfuri abrupte, semeţe. Toate aceste caracteristici conferă frumuseţe şi originalitate acestui masiv montan deosebit de apreciat de către iubitorii de alpinism şi drumeţii montane.
Relief glaciar: Valea Lala cu circul glaciar Lala; Valea Negoiescului cu circul glaciar Negoiescu; Valea Putredă; Valea Bistricioarei; circul glaciar Buhăescu (cel mai mare din Munţii Rodnei care adăposteşte Tăurile Buhăescului); circul glaciar Izvorul Cailor; circul glaciar Puzdrele; Valea Bila; Valea Bistricioarei.

Relief carstic:
Peşteri:

Peştera Izvorul Tăuşoarelor (lungime 16107 m.) - face parte din complexul carstic Tăuşoare - Zalion (monument al naturii), se află pe versantul stâng al pârâului Izvorul Tăuşoarelor, pe partea nordică a vf. Başca, în bazinul superior al râului Gersa.

Peştera lui Măglei se află la nord de peştera Izvorul Tăuşoarelor, pe versantul drept al pârâului Izvorului lui Măglei.

Peştera Jgheabului lui Zalion (lungime 4513 m) este situată la obârşia pârâului Izvorul Orbului, afluent al pârâului Valea Seacă pe versantul sudic al vf. Valea Seacă (1002 m alt.).

Peştera Zânelor (lungime 4368 m) situată în bazinul superior al râului Rebra, pe versantul vestic al Tarniţei Prelucii.

Peştera de sub Paltin, denumită şi Peştera Laptelui (lungime 20 m), se află pe versantul drept al pârâului Izvorul Laptelui (afluent pe dreapta a Anieşului Mare), în sudul culmii dintre vf. Laptelui mare şi Galaţului.

Peştera Izvorul Albastru al Izei (lungime 2500 m) este situată pe versantul nordic al vf. Bătrâna, la 1310 m alt.

Peştera de la Piatra Busuiocului (Peştera de la Obârşie) - 31 m lungime, s-a format pe versantul sudic al Muntelui Bătrâna, pe malul drept al pârâului Piatra Busuiocului la altitudinea de 1652m.

Peştera Baia lui Schneider (Peştera din Dealul Popii) – 489 m lungime, se află pe versantul sud-estic al vf. Păltinişului.
Chei şi defilee: Cheile Bistricioarei, defileele Strâmba, Rebra, Cormoaia, Anieş, Izvorul Băilor (Baia), Someşul Mare (Ilva Mică-Sângeorz-Băi-Maieru), ”Uliţa de Piatră”.
Forme bizare de relief: „Poarta lui Beneş” (Poarta Corongişului) este situată pe interfluviul dintre văile Izvorul Băilor şi Anieş.
Izbucuri: „Izvorul Albastru al Izei”.
Cascade: Izvorul Cailor (cu o cădere de peste 80 m), Guşet, Cormaia, Anieş, cascada Puzdrele (la 1.520 m alt.).
Abrupturi: Abruptul calcaros Piatra Rea; creasta Piciorul Moşului; creasta Turnu Roşu.
Domeniu schiabil potenţial are o largă extindere către Poiana Ştiol (1550 m alt. parţial amenajat) şi sub vârful Puzdrele (între 1500 şi 2000 m alt.), unde zăpada se menţine până în luna mai.
Reţea hidrografică este bogată, având văi înguste şi pâraie repezi, lacuri glaciare de mare altitudine.
Pasuri: Pasul Prislop (1.416 m. alt.); Pasul Rotunda (1.277 m. alt.); Pasul Şetref (826 m.alt.).
Puncte pitoreşti (belvedere): Vf. Pietrosu (2.303 m.alt.); Vf. Ineu (2.279 m. alt.); Vf. Rebra (2.225 m. alt); Vf. Puzdrele (2.188 m. alt.); Vf. Bătrâna (1.710 m. alt.); Vf. Nedeia Ţăranului (1.857 m. alt.); Vf. Galaţului (2048 m. alt.); Vf. Gărgălău (2158 m. alt.); Vf. Omului (2135 m. alt.), Poiana Ştiol (1550 m alt).
Factori naturali de cură - mofetele (pe Valea Fântânei), apele minerale sunt grupate astfel: bicarbonate, calcice, magneziene, cu emanaţii de bioxid de carbon la Sângeorz- Băi, Anieş, Şanţ; bicarbonate, sodice, calcice, feruginoase la Valea Vinului, la sud de Pasul Prislop, Maieru (Valea Cabi), Anieş, Romuli (Zăvoaia Borcutului din Valea Bârlaia); bicarbonate, clorurate, sodice, calcice, magneziene, cu bioxid de carbon la Parva, Sângeorz Băi, Anieş; carbogazoase la Sângeorz Băi, Rodna, Şanţ; bioclimat tonic - stimulativ cu aeroionizare ridicată.

Resurse turistice antropice

Sub aspectul elementelor de cultură materială şi spirituală, aria limitrofă parcului dispune de o serie de obiective, care prin conţinutul lor artistic şi istoric sporesc valoarea turistică a acestui teritoriu, permiţând o mai largă valorificare a ofertei sale turistice.
Printre obiectivele turistice de natură antropică din zona Munţilor Rodnei se impun muzeele şi ansamblurile memoriale din localităţile Coşbuc, Moisei, Maieru, bisericile din lemn, de o deosebită bogăţie ornamentală din Borşa, Sângeorz-Băi, Salva, monumentele comemorative din Moisei, Borşa, Rebrişoara. Elementele etnografice, manifestările folclorice locale, foarte răspândite, completează valoarea turistică a zonei, acestea putând fi valorificate cu succes în cadrul unor programe turistice.
Vestigii arheologice
Comuna Rodna, sat Rodna: ruinele cetăţii medievale, cetate construită în sec. X; ruinele bazilicii dominicane, construită în sec. XIII, din care se mai păstrează un portal şi două turnuri.
Comuna Maieru, sat Anieş: ruinele cetăţii medievale, construită în sec. XVII, având drept scop supravegherea împrejurimilor.

Monumente istorice şi de arhitectură religioasă
Comuna Moisei: Mânăstirea Moisei datează din sec. XIV, fiind atestată documentar în anul 1637. În secolele XVII-XVIII, în incinta mânăstirii a funcţionat un important centru de pictură bisericească. Ansamblul monahal cuprinde: biserica din lemn “Adormirea Maicii Domnului”, construită în anul 1637, ce păstrează picturi interioare executate pe pânză în anul 1650; biserica din zid, construită în perioada 1910-1928 a fost realizată în stil neoclasic.Comuna Feldru, sat Feldru: biserica ortodoxă, construită în anul 1783.Comuna Şanţ, sat Şanţ: biserica ortodoxă, construită în perioada 1903-1906. Pictura murală interioară aparţine lui Octavian Smigelschi şi este remarcabilă prin ţinuta îngrijită a desenului şi armonia culorilor.Comuna Rodna: Biserică romano-catolică (sec. XVIII), biserică ortodoxă, în stil neobizantin (1825).
Biserici de lemn
Oraş Borşa: biserica “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Biserica a fost construită în anul 1700 şi se remarcă prin decorul sculptat şi picturile interioare executate pe lemn în anul 1775.
Comuna Salva, sat Runcu Salvei: biserica “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” (sec. XVIII), biserica “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (sec. XVIII).
Comuna Rebrişoara, sat Rebrişoara: biserica din lemn “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” construită în anul 1721.
Oraş Sângeorz-Băi: biserica ortodoxă “Buna Vestire”, realizată în stil maramureşan, construită în anii 1550-1560 şi reconstruită în anul 1751, păstrează icoane realizate în anul 1747 de Teodor Zugravul.
Comuna Maieru, sat Maieru: biserica din lemn “Cuvioasa Parascheva”, construită în anul 1818, păstrează obiecte de cult şi icoane pe lemn cu valoare artistică deosebită.
Comuna Săcel, sat Săcel: biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1728).
Muzee şi case memoriale
Comuna Moisei: Muzeul memorial din localitate a fost amenajat în amintirea românilor ucişi de armata horthystă pe 14 octombrie 1944.
Oraşul Sângeorz-Băi: Muzeul de artă comparată, cu colecţii de etnografie şi lucrări de artă plastică aparţinând artiştilor locali.
Comuna Coşbuc, sat Coşbuc: Muzeul memorial “George Coşbuc”, profil: memorial, istoria literaturii, unde sunt expuse obiecte aparţinând poetului, mobilier din casa părinţilor, cărţi, ediţii ale operei sale etc.
Muzeul, monument istoric, este amenajat în casa părintească, care a fost construită în sec. XIX. În curtea muzeului se află bustul poetului, realizat de Oscar Han.
Comuna Feldru, sat Feldru: colecţie muzeală, în cadrul căreia sunt expuse obiecte etnografice din zonă, costume populare ş.a.
Comuna Rodna, sat Rodna: Muzeul sătesc în care sunt expuse obiecte etnografice.
Comuna Maieru, sat Maieru: Muzeul sătesc, unde sunt expuse obiecte etnografice (unelte agricole, costume populare), istorice (vase dacice, schiţe, hărţi, documente) precum şi documente ce au aparţinut scriitorului Liviu Rebreanu. Muzeul deţine peste 6000 piese, fiind unul dintre cele mai mari colecţii săteşti din ţară.
Comuna Şanţ, sat Şant: Muzeu etnografic.
Oraşul Năsăud: Muzeu cu secţii de istorie, etnografie artă, ştiinţele naturii, adăpostit (din 1946) în clădirea fostei cazărmi Svarda (sec XVIII). În satul Liviu Rebreanu: Muzeul memorial Liviu Rebreanu – inaugurat la 2 iunie 1957.
Etnografie şi folclor
Oraşul Borşa: arhitectură populară (case de lemn din sec. XVIII, prelucrarea artistică a lemnului), artă populară (centru de cojocărit, ţesături şi cusături populare), instalaţii tehnice populare (mori de apă), manifestare tradiţională (“Sărbătoarea Sânzienilor”, desfăşurată în luna iunie, în Poiana Prislop are loc anual, în a doua jumătate a lunii august vestitul festival „Hora de la Prislop”).
Comuna Săcel: arhitectură şi artă populară, instalaţii tehnice populare (mori, pive), important centru de ceramică roşie, port popular tradiţional, manifestări populare tradiţionale (obiceiuri tradiţionale calendaristice).
Comuna Moisei: arhitectură şi artă populară (sat cu structură tradiţională), instalaţii tehnice populare (mori, pive), port popular, obiceiuri populare tradiţionale calendaristice.
Comuna Salva, sat Salva: artă populară (port popular), arhitectură populară (prelucrarea artistică a lemnului), creaţie populară (obiceiuri populare tradiţionale).
Comuna Rebrişoara, sat Rebrişoara: manifestare tradiţională (serbarea folclorică “Primăvara rebrişoreană”).
Comuna Feldru, sat Nepos: artă populară (prelucrarea artistică a lemnului – porţi de lemn).
Comuna Şanţ, sat Şanţ: arhitectură populară tradiţională (casă cu tindă şi încăperi de locuit), interioare tradiţionale (covoare, ştergare cu alesături ţesute, căpătâie de pernă înflorate etc.), obiceiuri tradiţionale (“Bere”- obicei străvechi desfăşurat în timpul sărbătorilor de iarnă şi în cele şapte duminici care urmează. Este o petrecere a băieţilor şi fetelor din localitate, ocazie cu care sunt etalate frumoasele costume populare).
Oraşul Sângeorz-Băi: manifestare tradiţională (“Festivalul cântecului, jocului şi portului someşan”- se desfăşoară anual, vara).
Comuna Maieru, sat Maieru: artă populară (obiecte din piele – chimire frumos ornamentate), creaţia artistică (Ansamblu de cântece şi dansuri populare “Cununa”), obiceiuri populare tradiţionale calendaristice (“cununa”).
Comuna Rebra, sat Rebra: creaţie artistică (Ansamblu de cântece şi dansuri populare).
Comuna Coşbuc, sat Coşbuc: manifestare artistică (“Festivalul naţional de poezie George Coşbuc”), creaţie populară (dansuri populare).
Comuna Telciu, sat Telciu: arhitectură populară (prelucrarea artistică a lemnului), creaţie populară (formaţie corală).
Monumente comemorative
Oraşul Borşa: monumentul de la “Preluca Tătarilor”. Obeliscul sculptat în lemn, este amplasat pe locul în care, localnicii, în anul 1717 au obţinut o importantă victorie asupra tătarilor invadatori.
Comuna Moisei: monument comemorativ închinat celor 29 ţărani ucişi mişeleşte de trupele fascisto-horthyste în 14 octombrie 1944. Ansamblul, opera sculptorului Vida Gheza, realizat în anul 1967 este alcătuit din 12 siluete de bărbaţi (sculptate în lemn) dispuse în cerc, în jurul unei mese din piatră.
Comuna Rebrişoara, sat Rebrişoara: monumentul fraţilor Mureşanu, realizat de sculptorul Corneliu Medrea.
Oraşul Năsăud: bustul lui George Coşbuc (operă a sculptorului Corneliu Medrea).

Natura protejată

Parcul Naţional Munţii Rodnei – este situat în zona centrală a Munţilor Rodnei. Importanţa acestui parc se datorează atât geologiei şi geomorfologiei munţilor, cât şi prezenţei a numeroase specii de faună şi floră, endemite şi relicte glaciare. A fost organizat în anul 1990 atunci când Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului a emis Ordinul nr. 7 privind constituirea unui număr de 13 parcuri naţionale printre care şi Parcul Naţional Rodna. Acest ordin a provocat o oarecare confuzie deoarece se refera doar la suprafeţele de fond forestier din parcurile naţionale, nu şi la suprafeţele ce conţin goluri alpine. Suprafaţa actuală este cea stabilită în anul 2002 de către Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului. Din suprafaţa totală de 46.399 ha a PNMR, 3,300 ha au fost declarate Rezervaţie a Biosferei în anul 1979.
În Parcul Naţional Munţii Rodnei se află câteva arii naturale de un interes deosebit:
Rezervaţia ştiinţifică „Pietrosul Mare”, 3300 ha - categoria I-a IUCN, se află în partea nord-vestică a Munţilor Rodnei. Aceasta se desfăşoară de la circa 750 m alt. la 2303 m alt. incluzând în arealul ei reliefuri aparţinând diferitelor cicluri de modelare (în special glaciar şi periglaciar), precum şi porţiuni din principalele etaje de vegetaţie ale Munţilor Rodnei. A fost înfiinţată în anul 1932 şi are şi o zonă ştiinţifică de protecţie absolută. În rezervaţie sunt prezente o serie de specii rare de plante, endemisme carpatice sau rodnene.
Rezervaţia naturală Piatra Rea, 50 ha, categoria I-a IUCN, protejată în special pentru abundenţa exemplarelor de floare de colţ (Leontopodium alpinum).
Rezervaţia mixtă „Peştera şi Izbucul Izvorul Albastru al Izei”, 100 ha, categoria a III-a IUCN, situată în partea estică a Munţilor Rodnei, pe versantul sudic al Muntelui Măgura, a fost declarată rezervaţie în anul 1977. Denumirea acestei arii protejate geologice şi peisagistice provine de la nuanţa verzui-albăstruie a izvorului carstic, unul din afluenţii de obârşie al râului Iza.
Rezervaţia botanică Poiana cu narcise din Muntele Saca, 5 ha, categoria a III-a IUCN.
Rezervaţia speologică Peştera Cobăşel, 1 ha, categoria a III-a IUCN.
Rezervaţia mixtă „Ineu - Lala”, 2568 ha, categoria a III-a IUCN, prezintă o largă dezvoltare a reliefului glaciar (custuri, circuri, văi glaciare, morene), cuprinzând elemente ale reţelei hidrografice deosebit de pitoreşti (cascade, lacuri glaciare) şi elemente ale florei şi faunei caracteristice acestor munţi: tisa, zâmbrul şi cocoşul de mesteacăn.
Rezervaţia naturală „Peştera de la Izvorul Tăuşoarelor” a fost declarată monument al naturii în principal datorită prezenţei cristalelor de gips şi a unor fosile cu importanţă ştiinţifică descoperite în cadrul ei (insecte, crustacei, lilieci).
Rezervaţia naturală Izvorul Bătrâna, 0,5 ha, categoria a III-a IUCN, este situată în zona estică a Munţilor Rodnei şi este constituită pentru protejarea izbucului din care izvorăşte valea Bătrânei.
Rezervaţia mixtă Izvoarele Mihăiesei, 50 ha, categoria a III-a IUCN.
Plante ocrotite - tisa (Taxus baccata), zada (Larix decidua), smârdarul (Rhododendron kotshyi), zâmbrul (Pinus cembra), floarea de colţ (Leontopodium alpinum), angelica (Angelica archangelica), narcisa (Narcissus stellaris), bulbuci de munte (Trollius europaeus), crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), ghinţură galbenă (Gentiana lutea), laleaua pestriţă (Fritillaria meleagris) etc.
Animale ocrotite – capra neagră (Rupicapra rupicapra), marmota (Marmota marmota), ursul carpatin (Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), acvila de stâncă (Aquila chrysaetos), acvila mică (Hieratus penatus), ciuful pitic (Otus scops), buha (Bubo bubo), cucuveaua (Athene noctua), barza albă (Ciconia ciconia), stârcul cenuşiu (Ardea cinerea), corbul (Corvus corax), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), cocoşul de mesteacăn (Lyrurus tetrix).

Download Referat Geografie | Muntii Rodnei

Fragmente din Referat Geografie ” Rosia Montana ”

ROSIA MONTANA
UN LOC VECHI CU POTENTIAL NOU
1.Istorie

Numele este de luat de la toponimul dacic “alburnus” si de la adjectivul roman “maior” devenind Alburnus Maior si in prezent Rosia Montana.
Roşia Montană este reşedinţa comunei cu acelaşi nume şi are o suprafaţă de 4.200 de hectare. Prima atestare documentară a Roşiei Montane este din 6 februarie 131 p. Chr., această dată apărând pe o tăbliţă cerată găsită într-una dintre galeriile ce datează din perioada romană. Aceasta înseamnă că, încă de la începuturile sale, Roşia Montană este direct legată de aurul ce se găseşte în subsolul său.
Comuna Roşia Montană (situată în nord-vestul ţării, la 128 km de Cluj-Napoca şi 70 de kilometri de Alba Iulia, în judeţul Alba) adăposteşte cel mai mare zăcământ de aur din Europa (estimat la 10,6 milioane uncii de aur), exploatat de secole în mod tradiţional, în subteran. Reţeaua de galerii descoperite depăşeşte importanţa celor similare din Spania, Portugalia, Ţara Galilor. Pe lângă instrumentele de minerit şi galeriile atestate ca fiind de pe vremea Imperiului Roman, s-au păstrat şi celebrele 25 de tăbliţe cerate (descoperite în galeria „Sfântul Iosif” în anul 1788 şi în galeria „Catalina-Monuleşti” în 1855), documente scrise de o importanţă deosebită pentru studierea dreptului roman, dar şi al vieţii economice şi sociale în Dacia romană.
Roşia Montană îşi datorează originile datorită mineritului şi, prin urmare, a devenit dependentă, aproape în exclusivitate, de această activitate, ca sursă de venit. Odată cu declinul mineritului şi reducerea subvenţiilor pentru activităţile miniere din România, începând cu anul 1989, a scăzut şi nivelul de trai al comunităţii din Roşia Montană.

Cel mai simplu mod de a intelege aspectul pozitiv al lucrurilor este acela de a cunoaste aspectul negativ. Putine exemple de minerit iresponsabil sunt mai graitoare decat exploatarile miniere de stat, abandonate prin toata tara.
Mina opereaza de zeci de ani, fara sa fi elaborat vreodata un raport de evaluare a impactului asupra mediului, fara monitorizare si cu foarte putine retehnologizari. Locurile de munca si salariile oferite i-au fortat pe multi dintre locuitorii zonei sa traiasca de azi pe maine. Bogatia Rosiei Montane nu se resimte in nivelul de trai al locuitorilor, care nu dispun de apa curenta in case si se incalzesc la sobe cu lemne. Modul in care aurul dispare in mainile altora, de la conducatorii Imperiului Roman si pana la elitele corupte ale Romaniei din era comunista, este ilustrat de un citat celebru: “Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta.”

2.Proiecte

Pentru ca locuitorii si mineritul din Rosia Montana sa poata fi dezvoltat in ultimii 3 ani au aparut foarte multe proiecte de dezvoltare.
Parteneriatul de Mediu Rosia Montana (RMEP) a luat fiinta ca urmare a unei necesitati recunoscute de imbunatatire a conditiilor de mediu din Rosia Montana si zonele inconjuratoare. In acelasi timp, pentru a ajuta oamenii din acesta zona sa inteleaga mai bine beneficiile unui mediu curat si sanatos, cit si modul in care acest lucru se poate realiza. RMEP a luat fiinta in mai 2005. RMEP nu este o persoana juridica sau o asociere formala, ci un forum de comunicare si actiune comuna. Principalul scop al RMEP este de a identifica problemele de mediu din Rosia Montana si zonele invecinate pentru a gasi masurile ce se impun a fi luate si de a rezolva pe cit posibil aceste probleme.
Gabriel Resourses abordeaza practici de responsabilitate sociala asumandu-si, astfel, din proprie initiativa, responsabilitatea de reabilitare ecologica a zonei. Proiectul includ reimpaduriri, epurarea apei, revegetarea haldelor, [inclusiv consolidarea unui iaz de decantare al vechii mine.
Din prima zi de functionare a minei, un procent din profitul obtinut in urma aurului extras va fi pus deoparte pentru reabilitarea tuturor zonelor afectate in trecut de minerit sau de proiectul Gabriel Resources din Rosia Montana. Nici o organizatie guvernamentala sau neguvernamentala nu a facut o asemenea promisiune. In lipsa reabilitarii ecologice propuse de Gabriel Resouces, terenurile, apele si amplasamentele miniere abandonate din regiunea Rosia Montana ar ramane asa cum sunt, o sursa constanta de poluare si de pericol. Din punct de vedere economic, exista, fara doar si poate, beneficii imediate ale deschiderii unei mine moderne la Rosia Montana. Mina ar crea sute de locuri de munca sigure, de inalta calificare si bine platite – toate acestea intr-o zona in care rata somajului, astazi, depaseste 50%. Cand operatiunile RosiaMin vor lua sfarsit, la finele lui 2006 – asa cum prevede conventiei de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana – rata somajului va creste la 90%. Nu e de mirare ca, in aceste conditii, Guvernul Romaniei a desemnat Rosia Montana ca fiind “o regiune defavorizata. Doar investitia initiala a Gabriel Resources – aproape o jumatate de miliard de dolari – va produce o schimbare economica dramatica. Chiar si in afara Rosiei Montane, in activitatile conexe, se vor crea mii de alte locuri de munca – aproximativ cate 10 pentru fiecare loc de munca in mina.
Guvernul Romaniei va avea un profit de aproximativ 500 de milioane de dolari pe durata proiectulului, insa beneficiile economice ale Proiectului Rosia Montana se vor ridica la aproximativ 1,6 miliarde de dolari.
O companie miniera responsabila stie ca proiectul ei, indiferent de amploare, este doar o parte din viata unei comunitati. Astfel de companii sunt condusa cu respect fata de istoria si cultura locului si lasa in urma o comunitate mai puternica si mai independenta decat cea gasita la venire. Pentru astfel de companii, este foarte important felul in care isi va aminti comunitatea de ele dupa ce si-au incheiat activitatea si au plecat.
Militantii pentru protectia mediului, si nu numai, au cuvinte aspre la adresa proiectului, acuzand lucruri care nu se afla nici in planul de afaceri al Gabriel Resources, nici in caracterul companiei. Criticile lor prezinta o imagine deformata. Pentru ca Gabriel a abordat acest proiect avand in vedere interesul tuturor. Compania este hotarata sa transforme acest proiect minier intr-un model de profesionalism si sa imparta beneficiile cu o comuna si o regiune care au fost exploatate, saracite si neglijate prea mult timp. Presedintele Gabriel Resources, Alan Hill, a declarat de mai multe ori: “ Am construit tot felul de mine de-a lungul carierei mele, dar exista un tip de mina pe care n-am construit-o si nici nu o voi construi vreodata, si anume o mina care sa nu aduca beneficii comunitatii locale.”
O alta obligatie a companiilor miniere este aceea de a nu mai folosi practici distructive, asa cum s-a intamplat in trecut. Este adevarat ca o parte din locuitorii Rosiei Montane asociaza mineritul cu daune ecologice ireparabile si cu prezenta constanta a riscului, iar punctul lor de vedere este intru totul justificat: nu poti aprecia cele mai bune practici industriale atunci cand le cunosti doar pe cele mai rele.

Peste tot in lume, industria resurselor a cunoscut o enorma schimbare in bine. Au fost emise legi care obliga reabilitarea ecologica a acestor zone. Evaluarile de impact asupra mediului propuse de companii nu mai sunt doar promisiuni pe hartie, ci documente cu putere juridica. Tehnologiile de extractie si stocare se afla cu mult inaintea celor care au fost si sunt folosite la Rosia Montana si oriunde in Romania.

Daca i se vor acorda autorizatiile si permisele necesare, Gabriel Resources va utiliza cele mai bune practici din domeniu pentru a implementa si opera proiectul Rosia Montana. Noua mina va lucra la standarde de siguranta mai inalte decat cele cerute de Codul International de Management al Cianurilor, formulat de Organizatia Natiunile Unite (ONU). Proiectul va respecta cele mai stricte standarde de protectie a mediului in exploatarile aurifere, si nu doar cele impuse de Romania, ci si de catre orice alta tara a Uniunii Europene.

3.Rezultate reale si potentiale

Din pacate pana in acest moment nu s-a raportat nici un fel de rezultat real al dezvoltarii deoarece cel mai amplu proiect deschis in acest moment este in desfasurare.Corporatia care a semnat pentru astfel de rezultate a mentionat de acestea doar la sfarsitul acestui an. Deci, in momentul de fata avem doar rezultate potentiale.
Pentru locuitorii care vor fi stramutati si relocati, se vor construi case noi si moderne si se ofera pachete compensatorii generoase. Pentru a pune bazele unei economii locale puternice si diversificate, compania va infiinta o micro-banca de investitii pentru intreprinderile non-miniere. Pentru a-si demonstra bunele intentii, Gabriel Resources s-a angajat sa construiasca o scoala noua, o clinica noua, si un centru comunitar. Cu mult inainte de inceperea exploatarii, initiativele de imbunatatire a infrastructurii locale se deruleaza deja, compania instaland recent un sistem de alimentare cu apa in comuna invecinata, Bucium.
Pentru a raspunde ingrijorarilor legate de distrugerea patrimoniului cultural, Gabriel a inceput in anul 2000 un program de arheologie de salvare pentru care a cheltuit, pana acum, 8 milioane de dolari – Programul de National Cercetare a Patrimoniului de la Rosia Montana. In contrast cu operatiunile miniere ce caracterizau epoca comunista, cand productia de aur era o prioritate in fata vestigiilor istorice, acest program aflat in derulare a salvat deja zeci de artefacte, printre care se afla si un sistem hidraulic de evacuare a apelor de mina, ce dateaza din sec. II. O echipa independenta de arheologie de salvare isi va continua munca si pe perioada operationala a proiectului, iar descoperirile vor fi plasate intr-un muzeu, finantat, de asemenea, de Gabriel Resources.
In afara rapoartelor potentiale realizate de corporatie, apar si altele care contrazic unele realizari favorabilepentru societate si tara.Acestea sunt declarate de academicianul Ionel Haiduc.
Pentru populatia din zona: Proiectul creaza un numar de locuri de munca intr-o zona deficitara: 200-550 (unele cu caracter sezonier) in faza de preconstructie (1996-2003), 2000 in faza de constructie (2003-2005) si 500 in faza operationala (2005-2022). Acest beneficiu este relativ, fiindca locurile de munca sunt totusi in numar mic, au caracter temporar, iar lucrarea va atrage si o populatie venita din alte zone, fie in cautarea unui loc de munca, fie ca urmare a nevoii de personal calificat si specializat care nu este disponibil in zona. Alte avantaje preconizate de proiect prevad posibilitati de calificare profesionala a populatiei din zona si venituri din impozitele locale platite de populatie.
Statul Roman beneficiaza de redevente de exploatare in valoare de 2% din profit (estimate de unele surse la ca. 4,4 milioane USD anual), o suma neinsemnata in comparatie cu profitul firmei. Veniturile obtinute de Statul Roman, afectate de scutirea de un impozit si taxe vamale a firmei, inseamna un profit derizoriu pentru stat. Singurele impozite incasate de stat sunt cele pe salariile
lucratorilor.
In concluzie, daca beneficiile pentru firma RMGC sunt neidoielnice, rezulta ca beneficiile in favoarea Statului Roman si ale comunitatii din zona sunt minime, nesigure si discutabile.
Tot cu ajutorul domnului Haiduc reusim sa realizam ca odata cu dezvoltarea zonei putem avea si riscuri ale proiectului.
Proiectul afecteaza 38% din suprafata comunei Rosia Montana si aproximativ 1800 de persoane, care trebuiesc stramutate, precum si demolarea a 740 case si cateva biserici cu cimitirele lor. Operatiunea a starnit o puternica reactie negativa si nemultumirea a numerosi localnici, chiar daca un numar insemnat au acceptat ofertele atragatoare de compensare financiara din partea firmei.
Documentul”Compatibilitatea proiectului minier Rosia Montana din Romania cu principiile si normele Uniunii Europene si legislatia Comunitatii Europene” mentioneaza ca situatia in care partenerul canadian (Gabriel Resources Ltd.) detine 80 % iar partenerul roman doar 20 % din actiunile Companiei Rosia Montana Gold Corporation contrazice criteriul de “interes public in beneficiul economic al tarii” (care ar justifica unele masuri de stramutare) si este neobisnuita in practica internationala a valorificarii bogatiilor subsolului, precizand ca in industria petrolifera, de exemplu, raportul de concesionare este de 85 : 15 % in favoarea tarii gazda. In felul acesta se incalca si criteriul prevazut in Art. 8, aliniat 2 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.
Proiectul incalca de asemenea Conventia de la Berlin (10 Octombrie 2001) care prevede interzicerea cianurii in exploatarile miniere pe teritoriul Uniunii Europene.
Tehnologia folosita se bazeaza pe extragerea aurului prin tratarea minereului macinat cu solutie de cianura de sodiu. Folosirea unei tehnologii bazate pe extractia aurului din minereu cu cianura pericliteaza in mod serios mediul ambiant si experienta dezastrului de la Baia Mare este releveanta. Accidente similare (ca. 30 numai dupa 1990 !) au avut loc si in alte tari unde se aplica procedeul.
Zona vizata in proiect contine vestigii arheologice de mare interes stiintific, de valoare inestimabila, cu caracter de unicat in Europa si poate in lume, asa cum au relevat studiile partiale intreprinse de cercetatorii arheologi din Romania si Franta, ca urmare a obligatiilor legale, finantate chiar de firma RMGC pentru obtinerea “descarcarii arheologice”. Este necesara extinderea acestor cercetari de la suprafata restransa cercetata (doar 4 hectare!) la toata suprafata vizata (cel putin 100 hectare), ceea ce necesita mai mult timp. Exploatarea zacamantului de aur ar duce la distrugerea iremediabila a sitului arheologic, ceea ce ar fi o pierdere de nerecuperat si ar anula posibilitatea constituirii in viitor a unei zone de turism cultural, o solutie economica durabila pe termen lung.

Download Referat Geografie | Rosia Montana

Fragmente din Referat Economie ” BANCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) SI ROLUL LOR IN SISTEMUL BANCAR”

BĂNCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) ŞI ROLUL LOR ÎN SISTEMUL BANCAR
Apariţia băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerţului cu cetăţile îndepărtate şi acumularea capitalului monetar în special pe această bază , expresie a dezvoltării producţiei manufacturiere şi a expansiunii generale a economiei . Legate de nevoile comerţului şi desfăşurând principalele operaţiuni prin intermediul efectelor comerciale , în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale .
În epoca contemporană , locul şi rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii investiţii , relaţie hotărâtoare în creşterea economică .
Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonică consideră ca un rezultat necesar al evoluţiei societăţii obţinerea de economii ale agenţilor economici sau persoanelor , reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă şi destinată utilizării viitoare . În cadrul aceloraşi concepte , investiţiile reprezentând achiziţia de instalaţii şi echipament , structuri , maşini şi inventar , destinate dezvoltării producţiei , reprezintă o altă realitate a economiei şi expansiunii ei ce afectează pe agenţii economici .
Agenţii economici îşi găsesc resursele necesare realizării investiţiilor pe două căi : fie prin utilizarea propriilor economii , fie prin recurgerea la creditele ce le sunt acordate prin bănci , în procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor monetare în economie .
În acest fel se crează condiţiile unei ample redistribuiri a capitalurilor , tot mai mari odată cu evoluţia istorică , vehiculate de o largă reţea de intermediari care au fost exclusiv , la început , şi preponderent apoi , în structura sistemului bancar în formare , băncile comerciale sau de depozit .
Creaţia monetară , ca factor specific al funţionalităţii băncilor , a stat la rândul său la baza definirii locului şi rolului băncilor în economie .
Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare , a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în circulaţia creanţe asupra lor înseşi , care sporesc masa mijloacelor de plată , volumul circulaţiei monetare .
Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor monetare în monedă .
Forma principală a creaţiei monetare este emisiunea de bancnote . La început aceastã funcţie era deschisă tuturor băncilor pentru ca ulterior să fie una specifică băncii de emisiune .
Totuşi , băncile comerciale tipice îşi aduc aportul lor la creaţia monetară prin transformarea activelor nemonetare (conturi , obligaţii) fără putere liberatorie în instrumente de plată . Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizează) constituie momentul creaţiei unei monede adiţionale specifice , moneda scripturală .

Un timp , în Anglia , Franţa , SUA şi alte ţări , o mare parte a băncilor de depozit efectuau şi operaţiuni de emisiune . Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea condiţiilor de Încălcare a normelor de emisiune şi încărcarea canalelor circulaţiei cu bancnote emise cu sau fără justificare economică . La momentul reglementării acestei chestiuni , în 1913 , în SUA , numărul băncilor împuternicite să emită bancnote depăşea 7500 .
Aşa încât , la momente istorice diferite şi în funcţie de condiţiile proprii , toate ţările dezvoltate au fost nevoite să delimiteze foarte clar funcţiile băncii de emisiune , acestea concentrându-se de regulă la o singură bancă , banca centrală . În SUA , spre exemplu , deşi există 12 bănci federale de emisiune , acestea acţionează ca un tot unitar sub egida unei autorităţi monetare unice .
O altă tendinţă care s-a manifestat în sânul băncilor o întreagă epocă, este specializarea băncilor , care deşi în descreştere , nu încetează să caracterizeze lumea băncilor . Separarea şi independenţa băncilor specializate este în momentul delimitării sferei de competenţă şi de activitate a băncilor de depozit .
Un moment important în evoluţia băncilor l-a reprezentat criza economică din anii 1929 – 1933 , care s-a manifestat în toate ţările dezvoltate , dar a avut efecte devastatoare în SUA prin crahul bancar de proporţii (36 % din bănci fiind declarate în stare de faliment) . Acest eveniment a impus o reglementare severă în regimul băncilor , care sã acţioneze în direcţia protejării deponenţilor . În mod necesar , statutul băncii de depozit a trebuit să fie bine conturat , impunându-se un regim limitativ de control asupra instituţiilor de credit ce primesc depuneri şi asupra modului de folosire a acestor resurse în procesul creditării .
În acest cadru s-a delimitat , mai exact , accepţiunea de bancă de depozit , spre deosebire de celelalte bănci .
S-a ajuns astfel la o delimitare clară în bănci de depozit şi bănci specializate , generalizată în toate structurile naţionale ale sistemelor bancare în ciuda diferenţelor de la ţară la ţară , diferenţe care sunt rezultatul fie al evoluţiilor anterioare , fie al elementelor tradiţionale ce se perpetuează , fie al suflului înnoirilor la care sunt supuse .
O caracteristică a băncilor comerciale sau de depozit (acceptate de regulă fără o asemenea calificare expresă) este aceea că efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare . Activitatea lor este diversă şi se poate modifica liber în funcţie de cerinţe , posibilităţi şi propria orientare .
Totuşi , operaţiunile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite şi utilizarea lor în scopul acordării de credite agentilor economici .
Ele sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc obţinerea de profit .
În acelaşi sens unele îşi afirmă caracterul nelucrativ (unele case de economii şi prevederi) sau caracterul public.
Între băncile specializate un loc deosebit îl ocupă instituţiile de credit specializate cărora le-a fost evidenţiată o misiune de interes public ; creditarea pe termen mijlociu şi lung a unor ramuri (frecvent agricultura) , sprijinirea acţiunilor de credit ipotecar imobiliar ; creditarea colectivităţilor locale , etc.
Societăţile financiare , în fapt societăţi de credit , sunt prezenţe importante în activitatea economică în toate ţările dezvoltate : sunt instituţii de credit care pe de-o parte nu sunt autorizate să primească depozite , iar pe de altă parte nu pot efectua decât operaţiunile pentru care au fost abilitate prin lege sau convenţia .
Principalele lor orientări sunt : leasing-ul , factoring-ul , acordarea şi garantarea de credite pe termen mijlociu şi lung pentru intreprinderi , creditarea mărfurilor cu plata în rate , creditarea locuinţelor cu garanţii ipotecare , gestiunea mijloacelor de plată , în special prin cărţi de credit .
În considerarea structurii sistemului bancar trebuie avut în vedere că în componentele naţionale se afirmă şi trăsături generale , dar şi particularităţi ale alcătuirii verigilor componente .
Astfel SUA (tabelul 2.1.) , în mod firesc se consideră în componenţa sistemului de instituţii aflate în postura de furnizori importanţi de resurse , cum ar fi companiile de asigurări , instituţiile ce constituie şi administrează fondurile de pensii , fondurile comune de creanţe etc.
Dimpotrivă , în alte ţări , Franţa , de exemplu (tabel 2.2.) , instituţii de credit importante : Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni , Poşta , deţinătoare a conturilor de depuneri poştale , sunt ataşate Tezaurului şi nu sunt cuprinse în sistemul bancar . Cum însă Tezaurul este el însuşi considerat partener în sistemul de credit al economiei , putem aprecia că nu este de fapt decât o interpretare formală ce ţine de subordonarea ierarhică a participanţilor .
Unele din băncile specializate acţionează ca intermediari în anumite ramuri sau domenii de activitate desfăşurând activităţi de mobilizare a resuselor , cât şi de distribuire a creditelor în sfera lor specifică , în cadrul unui echilibru relativ între operaţiunile pasive şi active proprii .
O mare parte din băncile specializate sunt însă unităţi profilate unilateral , fie primordial pentru mobilizarea de resurse , fie preponderent pentru acordarea creditelor din resurse ce-I sunt puse la dispoziţie .
În acest cadru , alte instituţii , de regulă băncile comerciale în special , joacă rolul de intermediar . Astfel băncile comerciale îţi exercită rolul lor de intermediar nu numai între agenţii din afara sistemului bancar , ci au un rol major în reciclarea şi valorificarea capitalului , în mobilizarea de resurse şi distribuirea de credite în însuşi sistemul bancar , deci intermediază între verigile sistemului bancar .
În acest proces se afirmă şi se detaşează ca principale funcţii ale băncilor comerciale cele două laturi ale intermedierii :
- mobilizarea resurselor ;
- distribuirea creditelor .
Legătura directă cu mii şi milioane de agenţi economici , titulari de cont , în legătură cu constituirea şi utilizarea depozitelor , conferă băncilor , în general , băncilor comerciale în special , o altă principală funcţie în economia modernă , aceea de centru de efectuare a plăţilor între titularii de cont şi prin aceasta băncile determină şi cadrează fluxurile circulaţiei monetare scripturale.

Download Referat Economie | BANCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) SI ROLUL LOR IN SISTEMUL BANCAR

Fragmente din Referat Economie ” ECONOMIA FRANCEZA,STRUCTURA SI EVOLUTII SECTORIALE”

1.1.Indicatori macroeconomici
Franta figureaza printre principalele economii, ocupând locul 3 pentru exportul de servicii si locul patru pentru exportul de bunuri; în ceea ce priveste investitiile straine directe (IDE), se situeaza pe locul patru ca tara de destinatie si pe locul trei ca tara de origine.
Ca si în alte tari industrializate, ponderea serviciilor în PIB este majoritara, respectiv de 71%, fata de 26% industria si 3% agricultura.
PIB este destinat în principal consumului privat, care a reprezentat 54%, în crestere cu 2,8 puncte procentuale fata de 2001, Consumul public a cresut cu 3,6% fata de 2001, ajungând la 23% din PIB (însotit însa de o crestere a deficitului bugetar, care a depasit bara de 3% stabilita prin Pactul de stabilitate pentru crestere economica pentru zona Euro), In schimb, s-a diminuat ponderea investitiilor la 20,0% fata de 20,2% în 2001.
Principalele sectoare de activitate în crestere sunt reprezentate de industria aerospatiala, chimie, sticlarie, farmaceutica si cosmetice, produse plastice, constructii feroviare si telecomunicatii; în schimb, se diminueaza importanta industriilor metalurgica si textila, si a industriei auto, de altfel cea mai importanta ramura ocupând o zecime din forta de munca si asigurând o optime din exporturi.

1.2.Situatia conjuncturala

În 2001 a început un proces de încetinire a cresterii economice, confirmat în perioada care a urmat. Caracteristica evolutiei economiei Frantei pentru anul 2002 este deteriorarea performantelor, reflectata în primul rând de o crestere a PIB estimata la numai 1,2%. S-a confirmat astfel procesul de încetinire a cresterii economice aparut în 2001 (2,1%, comparativ cu vârful de 4,2% din 2000). Analisti economici apreciaza ca aceasta situatie este cea mai slaba din ultimii noua ani. Semnele de înviorare aparute în primele luni ale anului 2002 s-au estompat ulterior progresiv, posibilitatea aparitiei relansarii cresterii economice fiind din nou amânata spre sfârsitul anului 2003. In primul semestru 2003 se estimeaza o crestere de numai 0,3%. Aceasta situatie nu a fost specifica numai Frantei. Incetinirea cresterii economice a marcat ansamblul economiilor dezvoltate; în zona Euro, PIB a sporit în 2002 cu 0,8%.
Performantele modeste ale economiei franceze reflecta, între altele, climatul de incertitudine si instabilitate prevalent în 2002 si prima parte a anului 2003, alimentat de slabiciunea cererii interne din zona Euro, fragilitatea relansarii economiei americane, volatilitatea pietelor bursiere si reluarea cresterii preturilor petrolului.
Evolutia indicatorilor macroeconomici în 2002 evidentiaza:
- productia industriala a scazut, iar utilizarea capacitatilor productive se situeaza la 83%, cu un punct procentual sub tendinta de lunga durata;
- investitiile au stagnat;
- exporturile nu au mai fost, pe ansamblu, un factor de sustinere a cresterii economice; desi au sporit spre zona Euro, spre Europa Centrala si de Est si spre Asia, s-au redus masiv spre SUA; pe ansamblu, exporturile au scazut cu 1,3%;
- importurile (c.i.f.)au înregistrat un declin de 5,2%;
- balanta comerciala continua sa fie excedentara;
- consumul final a fost singurul factor al sustinerii cresterii economice, cu o vigoare atenuata spre sfârsitul anului sub efectul psihologic al unei tendinte de crestere a somajului în ultimele luni si a accentuarii înclinarii spre economisire a populatiei;
- rata somajului este estimata la 9,3% (cca. 2,5 milioane persoane);
- economiile populatiei au atins 17% din veniturile brute, fata de 16% în 2001;
- inflatia nu constituie un element de preocupare ( cca. 2,0% );
- aprecierea Euro a compensat în mare masura efectul cresterii preturilor internationale la unele materii prime, între care petrolul.
PIB si operatiile privind bunurile si serviciile
2.1.Agricultura
Cu o productie estimata la aproximativ 64 miliarde Euro, în 2001, Franta ocupa primul loc în privinta productiei agricole, la nivelul tarilor membre ale UE, detinând circa 23% din volumul total si fiind urmata de Germania si Italia, cu ponderi între 15% si 16%.
De asemenea, Franta este principalul producator european, într-o serie de sectoare agricole, respectiv: cereale, vin, productia animala - bovine si pasari.
Sectorul agricol reprezinta 3% din PIB al Frantei, iar industria agricola si alimentara reprezinta 4,5% din PIB.
În privinta suprafetelor cultivate, Franta ocupa primul loc între tarile UE, detinând conform recensamântului agricol din 2000, un numar de 663.800 exploatatii agricole, desfasurate pe 32,5 milioane hectare ( suprafata totala destinata agriculturii pe teritoriul Frantei metropolitane).
În anul 2002, cresterea productiei de cereale si plante oleaginoase a fost ponderata de scaderea preturilor, în ansamblu. Valoarea productiei a ramas stabila, cresterea în volum a acesteia compensând scaderea preturilor.
Balanta comertului exterior cu produse agro-alimentare, în 2002, a înregistrat un sold pozitiv de: +8,4 miliarde Euro, în crestere fata de 2001 (+7,4 miliarde Euro), atât exporturile, cât si importurile înregistrând cresteri cu +3% (+38 miliarde Euro), respectiv +0,5% (+29,5 miliarde Euro).
2.2.Industria
În utimii cincizeci de ani, o serie de ramuri industriale, precum industria aerospatiala, industria constructoare de masini, chimica, farmaceutica, constructiile feroviare si telecomunicatiile au cunoscut o puternica dezvoltare, detinând o parte tot mai importanta din productia industriala franceza, în detrimentul unor ramuri industriale traditionale: industria metalurgica, industria usoara (textile-îmbracaminte). Industria auto reprezentata de cei doi mari constructori francezi, Renault si grupul PSA (Peugeot - Citröen), este în prezent industria manufacturiera cea mai importanta din Franta. Productia industriala din aceasta ramura a înregistrat, în anul 2001, o crestere în volum cu 5,9%, de trei ori mai mare, comparativ cu cresterea de 2%, înregistrata de industria manufacturiera, în ansamblu. Anul 2002, a consemnat un nou record în materie de productie, pentru constructorii francezi, cu aproape 5 milioane de automobile fabricate (+3,2%).
Productia indutriala franceza a înregistrat, în anul 2002, o diminuare cu 0,8%, continuând tendinta încetinirii cresterii amorsata în anii precedenti (0,6% în 2001 si 4,6% în 2000). Principalele ramuri sectoriale au înregistrat în 2002 urmatoarele evolutii:
- industria usoara (textila, încaltaminte, marochinarie-pielarie) - declin si scadere la nivelul tuturor subramurilor ( - 18% sectorul îmbracaminte, -9% sectorul încaltaminte, pielarie);
- industria farmaceutica, parfumerie si produse de întretinere - crestere usoara ( +3,3% sectorul farmaceutic);
- industria bunurilor de consum ( mobila, aparatura electromenjera, electronica, ceasornicarie) - usoara ameliorare;
- industria materialelor de transport - s-a caracterizat printr-un declin al industriei aeronautice ( scaderea livrarilor de avioane Airbus, în 2002 la 162 aparate, comparativ cu 184 avioane, în 2001) si o crestere a industriei de constructii navale (+ 5% în 2002);
- industria echipamentelor mecanice - scadere cu 2%;
- industria electronica si telecomunicatii - declin ( -6%, sectorul telecomunicatii);
- industria materialelor de constructii - stagnare si o crestere usoara pentru industria sticlariei: +2%;
- industria lemnului, hîrtiei si cartonului - un nivel ridicat pentru sectorul de papetarie si carton;
- industria chimica : stagnare;
- industria cauciucului si materialelor plastice : ameliorare si redresare în 2002;
- industria siderurgica si materiale neferoase - crestere pentru sectorul siderurgic cu 10% si declin pentru sectorul metalurgiei neferoase.

2.3.Serviciile
Începând din anul 1990, în Franta, productia de servicii a înregistrat o crestere medie superioara cresterii economice, fapt care a permis crearea de catre sectorul serviciilor comerciale, pe parcursul a 10 ani de zile, a unui numar de peste 1.300.000 de locuri de munca.
Dintre cele trei componente ale serviciilor comerciale (servicii ale întreprinderilor, servicii destinate particularilor si serviciile imobiliare), sectorul serviciilor întreprinderilor a continuat sa fie cel mai dinamic (+5,7%) si datorita activitatilor legate de noile tehnologii, respectiv serviciile de telecomunicatii (+17,3%), serviciile informatice (+8,5%) si activitatile din cinematografie si video. Sectorul serviciilor destinate persoanelor fizice (hoteluri, restaurante, agentii de voiaj, etc) a cunoscut o crestere usoara (+1,5%), iar cel al serviciilor de promovare si gestiune imobiliara si-a continuat tendinta de declin.
Reducerea cresterii valorii adaugate pentru serviciile comerciale, în anul 2001 (+2,2%, fata de +4% în 2000), a fost mai mica, comparativ cu cea a economiei, în ansamblu (+1,7% în 2001, fata de +4,1% în 2000) si cea a industriei manufacturiere (+2% în 2001, fata de +5,1% în 2000).
În ceea ce priveste serviciile necomerciale, datorita unei cresteri sustinute a cheltuielilor sanitare realizate de familiile franceze, anul trecut, acestea au cunoscut un ritm de crestere, situat în jurul procentului de 3%.
Comertul
În anul 2002, comertul cu amanuntul a continuat tendinta de încetinire manifestata si în anul 2001. Ritmul de crestere al vânzarilor magazinelor nealimentare, specializate s-a redus cu jumatate, cu exceptia farmaciilor care au înregistrat o crestere a volumului cu +2,2%.
În privinta suprafetelor mari comerciale, de alimentatie generala (grandes surfaces), cresterea a fost de +1,3%, identica cu cea din 2001. Comertul privind reparatiile auto a stagnat, iar vânzarile de autovehicule s-au diminuat.
Comertul en gros a progresat în volum, în anul 2002, cu +2,6%, dupa încetinirea înregistrata anul precedent.
La sfârsitul anului 2001, în sectorul comertului francez erau angajati un numar de 2.950.000 persoane.
2.4.Resurse naturale si de energie
Productia nationala de energie primara a atins, în 2001, un nivel record de 133,6 milioane tep, triplându-se comparativ cu anul 1973, datorita contributiei sectorului nuclear care reprezinta aproximativ 82% din total, fata de 7% în 1973. Franta ocupa locul 2 pe plan mondial, în productia de energie nucleara, dupa SUA, dar înaintea Japoniei si Germaniei.
Consumul de enregie primara s-a cifrat, în 2001, la 269 milioane tep, factura energetica reprezentând 1,58% din PIB.
În privinta productiei de energie electrica, aceasta a crescut de la 182 TWh (1TWh = 1 miliard KWh ) în 1973, la 550 TWh în 2001. Centralele nucleare franceze asigura 76% din productia nationala de energie electrica si 46% din totalul electricitatii nucleare produsa în Europa.
Rezervele naturale de hidrocarburi ale Frantei, sunt estimate la 12 ani de exploatare, în ritmul actual si la mai putin de 2 luni de consum national. Productia nationala de petrol reprezinta aproximativ 2% din consumul national, ceea ce face ca Franta sa fie un importator net de petrol si gaze naturale.
Relieful variat al Frantei, permite practicarea unei agriculturi diverse ( în special cereale), precum si crestera animalelor: bovine si pasari. Varietatea reliefului si iesirile la mare sunt elemente foarte importante pentru economia franceza si pentru industria turistica foarte dezvoltata în Franta.
2.5.Dezvoltare tehnologica
Franta aloca 2,2% din PIB pentru cercetare-dezvoltare (R&D), situându-se pe pozitia a 4-a între principalele tari membre OCDE, dupa Japonia, SUA si Germania. În acest sector activeaza aproximativ 310.000 persoane, din care 158.000 sunt cercetatori.
Activitatea de cercetare si dezvolater în domeniul industrial este concentrata în special, în zonele : Ile-de-France, Rhône-Alpes, Province-Alpes-Côte d`Azur, principalele sectoare fiind : automobile, farmacie, telecomunicatii, aeronautica si instrumente de precizie.
5.1.Camere de Comert si Industrie
Institutii publice având caracter administrativ, Camerele de Comert si Industrie (CCI) functioneaza în Franta în baza Legii din 9 aprilie 1898.
Prima CCI din Franta si respectiv din Europa a fost Camera de Comert si Industrie a Parisului (CCIP), care în prezent reprezinta 300.000 de întreprinderi, contribuind cu 18 % la PIB.
Cele 160 de CCI împreuna cu 21 Camere Regionale de Comert si Industrie (CRCI) formeaza reteaua nationala a CCI, reprezentate de Adunarea Camerelor Franceze de Comert si Industrie (ACFCI). Fiecare CRCI exercita doua misiuni principale: reprezinta interesele regionale ale industriei si comertului în fata administratiei statului; si, coordoneaza activitatea din regiunea sa pentru realizarea actiunilor de interes local.
La aceasta se adauga reteaua internationala formata din 85 de Camere de Comert si Industrie Franceze în Strainatate (CCIFS), reprezentate de Uniunea Camerelor de Comert si Industrie Franceze în Strainatate (UCCIFS).
Bugetele CCI, care în anul 2000 a fost de 3,36 miliarde Euro, provine din: încasari fiscale (Impozitul Aditional la Taxa Profesionala); contributii publice; împrumuturi; surse constituite din produsele si prestastiile proprii.
Sistemul CCI francez este orientat, în domeniul comertului exterior, catre promovarea intereselor de export ale membrilor.
5.2Târguri si Expozitii
Franta, atât prin traditie cât mai ales prin capacitatea sa de a atrage anual un numar important de vizitatori, exceleaza si în domeniul organizarii de târguri, saloane si expozitii, pe toata perioada anului.
Manifestarile expozitionale, clasificate în functie de sectorul de activitate, acopera prectic toate domeniile, respectiv:
o Agricultura, horticultura,silvicultura, peste si echipamentele industriale aferente;
o Alimentatie si activitati hoteliere;
o Antichitati;
o Arta, artizanat, cadouri;
o Grafica, publicitate, comunicatii, audiovizual, multimedia;
o Cladiri si lucrari publice;
o Comert, servicii, finante, imobiliare, etc.;
o Electronica;
o Mediul înconjurator, energie, ambalaj, materiale plastice;
o Amenajari locuinte si birouri;
o Tehnologie înalta;
o Informatica si telecomunicatii;
o Sanatate, igiena si frumusete;
o Securitate civila si militara;
o Activitate industriala de sub-contractare;
o Sport, turism, jocuri, cultura;
o Textile, îmbracaminte si accesorii de moda;
o Transporturi-circulatie si echipamentele lor industriale;
Pentru organizarea acestor târguri, saloane sau expozitii exista peste 220 societati specializate.

Download Referat Economie | ECONOMIA FRANCEZA,STRUCTURA SI EVOLUTII SECTORIALE

Fragmente din Referat Economie ” MANAGEMENTUL STRESULUI PROFESIONAL ”
MANAGEMENTUL STRESULUI PROFESIONAL
Stresul şi oboseala profesională, numite şi bolile secolului, sunt cele mai grave disfuncţionalităţi care apar în munca de birou. Din această cauză a apărut necesitatea organizării ergonomice a muncii în birouri.
Reacţia la stres se instalează treptat atunci când individul este supus un timp îndelungat unor condiţii de tensiune psihică, mai ales atunci când este atinsă imaginea sa, situaţia maritală, profesională sau materială. De obicei individul îşi revine când situaţia stresantă a fost înlăturată, deşi uneori pot rămâne unele sechele sau o vulnerabilitate crescută faţă de anumiţi factori de stres*.
Oboseala reprezintă o reacţie a organismului de readaptare, de refacere a funcţiilor sale. Ea reprezintă un fenomen fiziologic normal care apare în urma solicitărilor prezente în activitatea umană.
În general oboseala este un fenomen reversibil, deoarece dacă este urmată de o perioadă de odihnă sau de somn, organismul îşi reface plenitudinea funcţiilor sale. Ea nu este o boală, dar poate avea consecinţe temporare asupra organismului precum slăbirea atenţiei faţă de munca îndeplinită şi faţă de mediu.
Specialiştii clasifică oboseala în următoarele grupe:
ˇ Oboseala musculară (dinamică şi statică) – determinată de efortul muscular şi de contractarea musculară fixă.
ˇ Oboseala neurosenzorială – cauzată de tensiunea nervoasă a simţurilor (ochi, urechi).
ˇ Oboseala psihică – determinată de factori de natură psihică.
Cauze ale sunt:
ˇ intensitatea şi durata muncii fizice şi intelectuale;
ˇ factorii de mediu (temperatura, lumina, zgomotul);
ˇ factorii de natură psihică (responsabilităţi, griji, conflicte);
ˇ monotonia sau rutina muncii;
ˇ boli şi dureri.
Formele de manifestare a oboselii la om sunt multiple:
ˇ scăderea atenţiei;
ˇ încetinirea şi inhibarea percepţiei;
ˇ inhibarea capacităţii de gândire;
ˇ scăderea randamentului activităţii fizice şi intelectuale.
În birouri oboseala profesională este o stare produsă de stres şi afectează mai ales persoanele care lucrează cu publicul. Cei mai mulţi cred că munca în birouri şi secretariate este lipsită de stres sau cu stres redus, însă lucrurile nu stau deloc aşa. Tensiunile psihice şi stresul contactelor inter-umane determină oboseală sau chiar epuizare.. Cauzele ar consta în lipsa de spaţiu şi de intimitate a locului de muncă, precum şi în dificultatea sarcinilor de serviciu.

În general, persoanele care manifestă simptome de oboseală fizică şi psihică au o atitudine negativistă în relaţiile cu ceilalţi şi resimt o diminuare a respectului de sine.*
În afara programului normal de lucru, remedierea şi prevenirea oboselii se poate realiza prin reglementarea duratei zilei de lucru, a duratei săptămânii de lucru şi a concediilor de odihnă.
În munca de birou remediile pentru epuizarea şi pentru oboseala profesională se pot asigura la două niveluri.
La nivelul vieţii personale angajaţii trebuie să-şi structureze activităţile astfel încât acestea să le dea un sentiment de confort şi de siguranţă. Salariaţii trebuie să aibă o viaţă activă în afara serviciului şi mediului acestuia.
Al doilea nivel se referă la responsabilităţile manageriale care trebuie să vizeze ajutorarea salariaţilor afectaţi de oboseală profesională prin recunoaşterea simptomelor acestui fenomen şi prin instruirea personalului în vederea depistării lor, prin organizarea de întruniri ce pot fi folosite pentru întrajutorarea membrilor personalului şi prin promovarea spiritului de echipă.
Pentru a nu permite răspândirea acestor simptome, managerii trebuie să le recunoască şi să le prevină ori de câte ori este posibil. De asemenea, managerul are un rol esenţial în găsirea unor corelaţii şi alternative optime între durata perioadelor de muncă, durata pauzelor pentru odihnă, numărul, conţinutul şi momentul introducerii acestor pauze, astfel încât să se asigure o eficienţă sporită, un nivel optim al capacităţii de muncă şi o bună stare a sănătăţii.

1. DEFINIŢIA STRES-ULUI
Ce este stresul? Cea mai potrivită definiţie ar suna cam aşa: reacţiile adverse, în plan psihic şi fiziologic, pe care le are o persoană atunci când nu este capabilă să facă faţă solicitărilor la care este supusă. Stres-ul este declanşat mai puţin de problemele externe cu care ne confruntăm, cât de modul în care facem faţă (sau nu reuşim să facem faţă) acestor probleme. Astfel, majoritatea oamenilor se confruntă cu o mare diversitate de factori de presiune în cursul întregii lor existenţe, iar despre unii s-ar putea spune că sunt stimulaţi şi dau maximum de randament doar când se află “sub tensiune”, mai ales la serviciu. Dar, din momentul în care încetăm să facem faţă în mod adecvat tensiunii, simptomele de stres vor începe să-şi facă apariţia.

2. SIMPTOMELE STRES-ULUI
Simptomele imediate de stres se pot manifesta sub formă de: indigestie, ameţeli. dureri de cap, dureri de spate, pierderea poftei de mâncare, insomnii şi iritabilitate sporită. În timp, printre simptome se pot număra: boli ale sistemului cardiovascular, ulcer gastric, depresii nervoase şi alte îmbolnăviri grave.

3. FACTORI DE STRES
Într-un amplu studiu cu privire la stres, desfăşurat în anii 1960 (Holmes şi Ralick), majoritatea evenimentelor de viaţă puse în legătură cu posibila apariţie a stres-ului (de exemplu: decesul soţului/soţiei, divorţul, moartea unei rude apropiate, accidente sau boli ale persoanei în cauză, pierderea locului de muncă, pensionarea, schimbarea situaţiei financiare etc.) au loc în cadrul existenţei casnice şi sociale, şi nu la serviciu. Performanţa profesională va fi, după toate probabilităţile, influenţată negativ de existenţa casnică şi socială. Stresul reprezintă o reacţie personală şi subiectivă la tensiune, deci depinde de percepţia fiecărui individ, atât asupra dimensiunii problemei cu care se confruntă, cât şi a capacităţii personale de a-i face faţă.
Un alt factor de stres la serviciu îl constituie modul în care indivizii percep posibilele rezultate ale activităţilor lor profesionale, mai ales din punct de vedere al reuşitei sau nereuşitei relative. În cazul în care rezultatele sunt considerate atât incerte, cât şi importante (spre exemplu, semnarea unui contract important, elaborarea unui raport crucial, sau pur şi simplu abilitatea de “a-i face pe plac şefului direct”), există mult mai multe şanse de apariţie a stresului.

4. HĂRŢUIREA LA LOCUL DE MUNCĂ
Hărţuirea afectează dreptul fiecăruia dintre noi de a ni se respecta demnitatea personală la locul de muncă. Când colegii, sau superiorii, ne supun la presiuni exagerate care în mod evident ne provoacă o stare de disconfort psihic, atunci, la prima vedere, s-ar putea spune că avem de a face cu un caz de hărţuire. Iată definiţia formulată de Comisia Europeană, în cadrul Recomandării cu privire 1a protejarea demnităţii femeilor şi bărbaţilor în mediul profesional (noiembrie 1991) stabileşte:
„… Statele membre trebuie să ia măsuri concrete pentru a institui regula conform căreia orice comportament de natură sexuală sau bazat pe apartenenţa la un anumit sex, care afectează demnitatea femeilor şi bărbaţilor la locul de muncă, inclusiv comportamentul superiorilor şi al colegilor de serviciu, este inacceptabil, dacă:
• persoana vizată consideră că respectivul comportament este nedorit, jignitor şi depăşeşte limitele rezonabilului;
• respingerea de către persoana vizată a comportamentului respectiv, sau acceptarea lui de către persoana vizată… este utilizată în mod explicit ca motiv al unei decizii ce afectează posibilitatea persoanei respective de a avea acces la pregătire profesională… încadrare în muncă… promovare, sau ca motiv pentru orice alt gen de decizie de serviciu;
• creează un mediu profesional inhibant, ostil sau umilitor pentru persoana vizată de comportamentul respectiv.
Atenţia cea mai mare a fost acordată hărţuirii de natură sexuală, pe care femeile – în principal, dar nu în exclusivitate – o suferă din partea bărbaţilor. Hărţuirea se poate însă declanşa şi din cauza prejudecăţilor rasiale sau religioase, a apartenenţei sau neapartenenţei la un anumit sindicat, precum şi din cauza atitudinilor manifestate faţă de tineri, persoane handicapate sau membri ai altor grupuri minoritare.
Pentru angajatorii care nu iau măsuri împotriva cazurilor de hărţuire, consecinţele sunt de două tipuri :
• sunt pasibili de a răspunde în faţa unui tribunal de muncă (de exemplu, în baza legilor privitoare la discriminarea sexuală şi la relaţiile între rase) sau a unei instanţe civile (de exemplu, pentru încălcarea obligaţiilor contractuale), iar costurile unor astfel de proceduri pot fi destul de ridicate; în al doilea rând,
• există toate şansele ca performanţa profesională a organizaţiei lor să aibă de suferit, din cauza tensiunilor interne, a fluctuaţiei mărite de personal, a creşterii absenteismului şi a unui moral scăzut în plan general.
Angajatorul poate lua următoarele măsuri:
• elaborarea şi publicarea unei declaraţii clare de politică în privinţa acestei chestiuni, care să cuprindă exemple definitorii ale noţiunii de hărţuire şi ale efectelor acesteia, să clarifice normele de comportament pe care angajaţi trebuie să le respecte, precum şi penalizările prevăzute pentru încălcarea lor;
• asigurarea unui sistem corespunzător şi funcţional de comunicare, prin intermediul căruia angajaţii să poată reclama în mod confidenţial orice caz de hărţuire;
• asigurarea unui sistem funcţional de măsuri disciplinare adecvate, prin intermediul căruia contravenienţii să poată fi trataţi ferm, dar corect;
• asigurarea condiţiilor necesare pentru ca acuzaţiile de hărţuire să fie anchetate şi rezolvate fără întârziere;
• asigurarea unor servicii corespunzătoare de consiliere, atât pentru reclamanţi, cât şi pentru cei acuzaţi de hărţuire;
• popularizarea în cel mai înalt grad a dezideratelor organizaţiei, privitor la cazurile de hărţuire între angajaţi.

5. INDICATORII DE STRES în CADRUL ORGANIZAŢIEI
Stresul poate conduce la;
• niveluri ridicate de îmbolnăvire şi absenteism;
• scăderea productivităţii şi incapacitatea de atingere a obiectivelor impuse;
• creşterea ratei accidentelor şi a celei de eroare;
• număr crescut de conf1icte interne între angajaţi;
• rată exagerată a fluctuaţiei de personal.
Costurile provocate organizaţiei ar putea fi substanţiale, deci conducerea superioară are tot interesul să implementeze măsuri destinate să reducă nivelul de stres, pentru ca organizaţia în întregul ei să funcţioneze corespunzător.
Măsurile pe care conducerea le poate lua pentru a reduce stresul în rândurile forţei de muncă, ar putea fie împărţite în două mari categorii:
A. măsuri de prevenire a stresului;
B. măsuri de reducere a stresului.
Primele au ca scop eliminarea potenţialului de situaţii stresante, în timp ce ultimele încearcă să menţină stresul între limite rezonabile, atunci când se constată apariţia lui. Ambele categorii de măsuri sunt puse în practică mai degrabă la nivel organizaţional decât individual.

A ) Prevenirea stresului de către organizaţie
Prevenirea stresului este greu de atins, pentru orice organizaţie sănătoasă şi activă. Există însă unele măsuri ce pot fi luate pentru a furniza angajaţilor stimulentele necesare, fără a provoca o acumulare cronică de stres. Iată câteva exemple:
• definirea posturilor într-o manieră care să permită un grad maxim de exercitare a competenţelor şi discernământului propriu de către deţinătorul postului, incorporând sarcini suficient de variate şi de dificile pentru a-i menţine interesul treaz;
• conceperea activităţii astfel încât deţinătorul postului să aibă un anumit grad de responsabilitate, oferindu-i-se suficientă autoritate şi permiţându-i-se să ia parte la deciziile care îi influenţează activitatea;
• încurajarea cadrelor superioare în a adopta stiluri participative de conducere;
• încurajarea spiritului de echipă;
• încurajarea comunicării între departamente-sectoare, precum şi pe verticală, de-a lungul lanţului ierarhic managerial, precum şi asigurarea unui feedback constructiv către fiecare individ (privind rezultatele muncii, evaluarea de personal etc.);
• delegarea autorităţii de decizie în aşa fel încât la fiecare nivel al organizaţiei oamenii să poată lua parte la deciziile care le inf1uenţează munca şi posibilităţile de promovare;
• dezvoltarea unei culturi organizaţiona1e în care atitudinea faţă de angajaţi este una pozitivă,

B) Măsuri de reducere a stresului
• reducerea numărului de schimbări impuse fiecărui individ sau fiecărei echipe;
• limitarea complexităţii procedurale şi de altă natură în executarea sarcinilor;
• asigurarea posibilităţii ca angajaţii să-şi poată exprima opiniile în faţa cuiva – şef, colegi, consilieri calificaţi;
• asigurarea de facilităţi sociale şi sportive;
• asigurarea de facilităţi materiale, cum ar fi masa la cantină şi grupuri sanitare adecvate.

6. SERVICII DE CONSILIERE PE PROBLEME DE STRES

Consilierea la locul de muncă este situaţia în care o persoană utilizează un set de metode sau competenţe pentru a ajuta altă persoană să-şi gândească organizat şi să-şi asume responsabilitatea propriilor decizii, indiferent dacă este vorba de hotărâri privitoare la viaţa profesională sau la cea privată.
Consilierea reprezintă un proces în care consilierul îl ajută pe clientul său:
• să identifice problema;
• să admită care ar fi rezolvarea ideală sau de preferat;
• să ia în considerare modalităţile prin care s-ar putea realiza rezultatele dorite.
Organizaţiile care asigură servicii de consiliere pentru angajaţii lor o pot face la nivel intern, prin utilizarea propriilor consilieri calificaţi, sau pot apela la serviciile unei organizaţii de consultanţă din exterior. Una din metodele care se bazează pe asistenţă externă este Programul de Asistenţă pentru Angajaţi, în cadrul căruia angajatorul contractează o firmă specializată în servicii de consiliere, care să furnizeze asistenţă de acest tip pentru personalul angajat.
Caracterul confidenţial al discuţiilor cu clienţii este garantat în orice împrejurare – organizaţiei care a contractat serviciile de consiliere nu i se comunică decât numărul de apeluri primite, tipul problemelor ridicate şi alte informaţii de natură generală care nu duc în nici un mod la identificarea persoanelor în cauză.
Angajatorii asigură un asemenea serviciu pentru că:
• atunci când angajaţii sunt nefericiţi, neliniştiţi sau foarte stresaţi, nu vor fi capabili să dea un randament ridicat la locul de muncă, plus că s-ar putea să-şi ia mai multe concedii medicale şi chiar să-şi schimbe serviciul;
• este în interesul direct al organizaţiei să prevină o astfel de utilizare neeconomică a resurselor umane de care dispune;
• asigurarea unor servicii calificate de consiliere poate reprezenta una din modalităţile de susţinere a performanţei angajaţilor, de realizare a obiectivelor economice.

7. BUNĂSTAREA LA LOCUL DE MUNCĂ
Protecţia bunăstării este în general acoperită prin legislaţia cu privire la protecţia muncii şi a sănătăţii. Astfel, chestiuni cum ar fi asigurarea facilităţilor de igienă personală (toaletă, duşuri etc.), de odihnă, de servire a mesei, de acordare a primului ajutor şi aşa mai departe, sunt acoperite prin prevederi legale. În sensul asigurării financiare, bunăstarea este acoperită prin sistemul de remunerare şi salarizare. Astfel, pensiile, plata concediilor de boală, asigurările de sănătate şi altele asemenea, sunt furnizate ca parte a retribuţiei totale a angajaţilor.
Protecţia bunăstării angajaţilor se manifestă în:
• cazuri de deces;
• angajaţi vârstnici şi pensionari ;
• probleme de serviciu;
• probleme familiale.
Există şi beneficii oferite pur dezinteresat şi voluntar, cum ar fi asigurarea gratuită a controlului stomatologic de rutină, a controalelor periodice şi a serviciilor de coafor.
Serviciile de protecţie a bunăstării de grup sunt, de obicei, sub forma accesului la cantină, la cluburi sportive sau cluburi sociale, precum şi organizarea de activităţi ad-hoc, cum ar fi petrecerile de Crăciun (pentru pensionari, pentru copiii angajaţilor etc.).
În ceea ce priveşte protecţia muncii, a sănătăţii şi bunăstării angajaţilor în mediul profesional, majoritatea regulilor elementare sunt stipulate printr-o formă sau alta de reglementări legale. Este important să se recunoască faptul că obligaţiile decurgând din lege nu impun, de obicei, decât respectarea unor standarde minimale. Organizaţiile care sunt preocupate de bunăstarea propriilor angajaţi vor accepta să aplice şi spiritul legii, nu numai litera ei, în materie de exigenţe privitoare la protecţia muncii şi a sănătăţii.

Download Referat Economie | MANAGEMENTUL STRESULUI PROFESIONAL

Fragmente din Referat Economie ” Banca Centrală Europeană ”

LA BANQUE CENTRALE EUROPEENNE
( Banca Centrală Europeană)
Banca Centrală Europeană (BCU) reprezintă o instituţie singulară şi complexă.
a) Singulară deoarece nici o altă bancă centrală modernă nu a mai fost creată prin voinţa politică a 15 state dezvoltate în cadrul unui tratat;
b) Complexă datorită faptului că reprezintî vârful sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), care influenţează băncile centrale naţionale.
Banca Centrală Europeană
Banca Centrală Europeană trebuie analizată prin prisma a două caracteristici de bază: este o bancă centrală şi o instituţie supranaţională.
Este bancă centrală deoarece:
 administrează începând cu 1 ianuarie 1999 siatemul monetar in euro
 joacă un rol important în conducerea politicilor economice
 se poate implica în menţinerea stabilitîţii preţurilor şi a resurselor umane
Instutuţie supranaţională pentru că:
 organizează relaţiile monetare între mai multe ţări cum a făcut şi Sistemul Monetar European (SME) lansat în 1979 şi care a supravieţuit până la apariţia euro
 este banca centrală a 11 state din Uniunea Europeană
 este instanţă federală în UE
Aceasta deţine acelaşi titlu ca şi FED în Statele Unite ale Americii.

CAPITOTUL I

Etapele către moneda unică

BCE pune bazele unei cooperări economice şi monetare între statele membre şi reprezintă o etapă spre o integrare politică.

1. Începuturile cooperării monetare
a) Primele proiecte au apărut o dată cu Planul Barre depus în februarie 1969 la cererea Comisiei.
Acesta prevedea:
 interdependenţa între integrarea economică şi monetară
 convergenţa performanţelor economice a coordonării politicilor
bugetare şi monetare
Planul Werner din 1970 se axează pe concluziile Barre iar perspectiva sa generală era uniunea economică şi monetară.
Principalele conclizii:
 să fie păstrate, dar pe lânga acestea să fie creată o monedă unică. uniunea economică şi monetară are nevoie de o convergenţă a economiilor naţionale;
 mişcările de capital trebuiesc să fie totale şi fără restricţii;
 fixarea totală şi irevocabilă a parităţilor între monede;
 simbolurile monetare naţionale

Acordul de la Bruxelles din 9 februarie 1971 a fost fondat pe concepţiile planului Werner dar au întâmpinat greutăţi în cursul crizei care a afectat anii 1970.

b) Adaptările în faţa crizei din anii ’70
Ordinul monetar internaţional de la Bretton-Woods s-a dizolvat la sfârşitul anilor 1960. La 15 august 1971 preşedintele Statelor Unite, R.Nixon, suspendă convertibilitatea dolarului în aur; deci Sistemul Monetar Internaţional era muribund. CEE a prezervat în ciuda eveni-mentelor interdependenţa şi solidaritatea între monedele statelor membre.
În 1972 la Paris se discută de uniunea economică şi monetară prevăzută pentru sfârşitul deceniului şi a fost lansat Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM) la 3 aprilie 1973 cu sediul provizoriu la Luxemburg.
FECOM, instituţie de tip federal, avea următoarele funcţii:
• gestionarea coordonată a preţurilor de schimb
• era un mecanism de multilateralizare şi compensare a Băncilor Centrale din cadrul Comunităţii
• gestionarea creditelor pe termen scurt între statele membre

În octombrie 1973 are loc criza perolului care a dus la stagnarea planurilor CEE, iar abea în 1979 la summit-ul de la Brena se lansează Sistemul Monerat European (SME).

2. Principiile Sistemului Monetar Internaţional

• o monedă coş (ecu)
• participarea la mecanismele de schimb europeene nu este obligato-rie, dar intervenţiile trebuiesc să fie simetrice
• rezerve comune pentru susţinerea monedelor statelor membre aflate în dificultate

FECOM va fi integrată în SMI iar funcţiile sale se extind astfel:
A) ECU public: - FECOM primeşte rezerve provenite de la statele membre şi emite ECU publici numiţi şi ECU oficial
- acesta va crea un fond de creditare către băncile naţionale ale ţărilor membre cu posibilitatea schimbării lor în această monedă coş a mărcii naţionale
- operaţiile financiare şi de susţinere a băncilor centrale
- ECU public circulă exclusiv între băncile centrale din interiorul SMI
- este o monedă de bancă, fără particularităţi fizice

B) ECU privat: - devine unitatea de cont în care se realizează contractele private
- este modalitatea de plată în transferurile scripturale
- are 3 funcţiuni monetare:
a) unitate de cont
b) rezervă de valoare
c) modalitate de plată
ECU prvat este totuşi o monedă incompletădeoarece nu are statutul oficial de monedă, nu există o legătură între sfera ECU public şi cel privat. Până la urmă a ECU privat a fost tratat drept o deviză străină.

3. Ultima treaptă

a) Raportul Delors a fost prezentat în iunie 1989 la summit-ul de la Madrid şo defineşte caracteristicile unei uniuni economice şi monetare.
Uniunea economică – principii:
- o piaţă unică susţinută de către o politică de concurenţă
- politici de ajustare structurală şi dezvoltare regională
- o coordonare a politicilor macroeconomice
- reguli bugetare stricte pentru fiecare stat
Uniunea monetară – principii:
- o convertibilitate totală şi ireversibilă a monedelor ţărilor membre între ele
- o fixare irevocabilă a parităţilor
- integrarea completă a pieţelor monetare şi financiare

b) Tratatul asupra Uniunii Europeene a fost semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht şi reia toate orientările propune de către raportul Delors şi anume:

I) Existenţa unei monede unice
II) O derulare pe trei etape:
1) libera circulaţie a capitalurilor (1 iulie 1990)
2) crearea Institutului Monetar European cu sediul la Frank-furt
3) moneda unice să fie euro începând cu anul 1999
III) Criterii de convergenţă nominală:
a) criteriul stabilităţii preţurilor (procentul de inflaţie nu trebuie să depăşească mai mult de 1,5% în raport cu cele trei state cu rezultatele cele mai bune în materie)
b) criteriul de convergenţă al preţurilor curente
c) criteriul de participare la mecanismul de schimb din cadrul SME
d) criteriul finanţelor publice care prevede ca un stat membru nu trebuie să aibă un deficit excesiv (deficitul public din PIB nu trebuie să depăşească 3%, iar datoria publică 60% din PIB)

IV) Statele derogatoare posibile (se pot gasi în două forme)

1)Clauza „opting-out” – este clauza stipulată în tratat prin care un stat membru poate să adere sau nu la Uniunea Europeană Monetară (UEM) ca în cazul Regatului Unit şi Danemarcei.
2) „Non-respectul” criteriilor - reprezintă nerespectarea criteriilor de convergenţă ceruţi.

La 3 mai 1998, 11 state ale Uniunii din 15 au fost calificate de către o decizie a Consiliului Uniunii Europene. Două state nu îndeplineau criteriile de convergenţă şi aceste sunt: Grecia şi Suedia; iar două au apelat la clauza derogatoare (Danemarca şi Regatul Unit).

V) Lansarea euro

Din primele ale lunii ianuarie 1999 anul 2002, euro devine monedă scripturală; iar lansarea în circulaţie a monedei se va face începând cu data de 1 ianuarie 2002 până la 1 iulie 2002.
3. Instrumentele şi procedurile de politică monetară

Instrumentele şi procedurile de politică monetară fixează cadrul opera-ţional al politicii dusă de către BCE. Aceasta se află în raport cu trei instrumente:
 Operaţiile de OPEN MARKET din care fac parte:
- operaţii de cesuine temporară
- operaţi ferme (vânzare-cumpărare de active de către SEBC)
- emisiunea de certificate de datorii de către BCE
- operaţii de schimb de devize a SEBC-ului
- lichidităţi în alb (depuneri la termen remunerate, efectuate de bănci la SEBC)
 Facilităţile permanente permit furnizarea sau retragerea de lichiditate ca:
- facilitatea de imprumut marginal
- facilitatea de depozit
 Rezervele obligatorii

Cele trei instrumente (operaţii) sunt în acord cu:
• Contrapartidele exigibile a pieţei monetare care reprezintă un ante-contract într-o operaţie financiară şi trebuie să răspundă la anumite criterii de exigibilitate
• Activele exigibile unde toate operaţiile de credit a SEBC trebuie să fie efectuate asupra unei baze de siguranţă (art.18 ce priveşte Protocolul asupra SEBC şi BCE)
• Sisteme de plăţi ce abordează atât operaţiile de plăţi cât şi cele de titluri de valoare. SEBC a pus în funcţiune două tiuri de mecanisme de plăţi:
a) Sistemul TARGET (ACRONIMUL LUI Trans-european Automated Real – time Gross settlement Express Transfer) pentru plăţile interbancare.
b) Sistemul de plăţi a titlurilor de valoare.

Download Referat Economie | Banca Centrală Europeană

Fragmente din Referat Economie ” Acreditivul in afacerile comerciale externe”

Acreditivul in afacerile comerciale externe
Vanzarea de marfuri si furnizarea de servicii cumparatorilor straini comporta riscuri suplimentare in raport cu comertul pe plan intern. Desi interesele partilor raman aceleasi, cumparatorul tine ca prestatiile sa fie oferite, iar vanzatorul ca plata sa fie efectuata. In tranzactiile internationale riscurile cresc. Aceste riscuri pot fi reduse prin utilizarea unor tehnici de decontare a tranzactiilor, reglementate si acceptate pe plan international.
Acreditivul documentar, este cea mai utilizata modalitate de plata in cadrul relatiilor comerciale internationale. Derularea operatiunilor cu acreditvul documentar este reglementata de catre Regulile si Uzuantele Uniforme (R.U.U.) privind creditul documentar, elaborate de Camera Internationala de Comert din Paris. Aceste reguli au fost publicate pentru prima data la Lisabona in 1951 si revizuite de mai multe ori.
Acreditivul permite punerea la dispozitie si apoi plata unei sume determinate, contra remiterii documentelor stipulate, atat timp cat sunt respectate conditiile prevazute in prealabil. Beneficiarul nu va putea incasa suma cuvenita decat contra remiterii unor documente, pe baza carora banca va decide daca plata poate fi efectuata sau poate fi acceptata o cambie. In operatiile cu acreditive, toate partile interesate trebuie sa ia in consideratie documentele si nu marfurile, serviciile si/sau alte prestatii la care se refera aceste documente. (R.U.U. art 4.) Deci se poate spune ca acreditivul documentar este o tranzactie independenta, separata de alte contracte, bazandu-se numai pe documentele si instructiunile prin care a fost initiat. Atat timp cat documentele prezentate de beneficiar sunt strict conforme conditiilor acestuia si banca insarcinata cu executarea acreditivului le-a onorat prin plata, negociere sau acceptare, banca ordonatoare este obligata sa le preia si sa ramburseze banca straina, care din ordinul ei a executat acreditivul.

Partile implicate in derularea acreditivului sint urmatoarele:
• Importatorul (ordonatorul), care da instructiuni bancii sale cu privire la deschiderea acreditivului, pe baza contractului de vinzare-cumparare;
• Banca emitenta (ordonatoare), care deschide acreditivul;
• Banca exportatorului (notificatoare), care aduce la cunostinta clientului sau deschiderea acreditivului, transmitandu-i o copie a scrisorii de deschidere a acreditivului;
• Exportatorul (beneficiarul), care expediaza marfurile si apoi prezinta la banca sa documentele de expediere intocmite in stricta conformitate cu conditiile din acreditiv.

Procedura de deschidere a acreditivului documentar include doua etape principale:
a. prezentarea cererii de deschidere a acreditivului.
Cerea este intocmita de catre ordonator si include toate instructiunile referitoare la acredtiv. De regula, cererea se intocmeste intr-o limba de uz international. In cerere se mentioneaza urmatoarele date:
• numele si adresa beneficiarului;
• numarul si data contractului referitor la efectuarea decontarilor prin acreditiv;
• suma ce trebuie platita;
• descrierea marfurilor cu specificarea cantitatii, pretului;
• documentele contra carora se efectueaza utilizarea acreditivului in Banca beneficiara;
• conditia de livrare a marfurilor, potrivit INCOTERMS 1990;
• termenul cand trebuie prezentate documentele specificate la banca pentru a incasa suma, sau pentru acceptare sau negociere;
• valabilitatea acreditivului (pana la 25 zile);
• alte precizari: livrari partiale permise/nepermise, transbordari permise/nepermise, cine suporta comisioanele bancare, forma acreditivului (revocabil/irevocabil, confirmat/neconfirmat), modul de realizare (prin plata la vedere/ diferata/ prin acceptare/ prin negociere), transferabil/netransferabil.
b. elaborarea propriu-zisa a acreditivului.
Pe baza instructiunilor de la clientul sau banca emitenta intocmeste acreditivul documentar pe care-l transmite beneficiarului prin intermediul bancii sale. Toate instructiunile corespund celor din cererea de deschidere, fara amendamente si traduceri in alta limba. Astfel banca care deschide un acreditiv documentar poarta o raspundere a decontarii datorita angajamentului de plata asumat.

Elementele acreditivului documentar
Acreditivul trebuie sa contina, inca de la deschidere, toate datele necesare derularii sale, care pot fi structurate:
(a) elemente definitorii;
(b) elemente referitoare la documente;
(c) elemente referitoare la rambursare.
(a) includ informatii privind partile implicate in derulare, data si locul emiterii, data si locul expirarii valabilitatii, tipul acreditivului, suma, valuta, specificari privind utilizarea partiala, transbordarea, detalii privind marfa, locul de incarcare si destinatia marfii, termenul de incarcare a marfii.
(b) specifica documentele obligatorii ce trebuie prezentate contra plata. Documentele prezentate la banca sa de catre exportator dupa expedierea marfii variaza in functie de natura operatiei comerciale si de prevederile contractului de vanzare-cumparare. De regula, pentru plata unui export prin intermediul acreditivului documentar se cer urmatoarele documente: documente de transport, factura, certificatul de calitate, certificatul de inspectie, certificatul de origine, certificatul fitosanitar sau cel veterinar, polita de asigurare.
R.U.U. nr 500 mentioneaza mai multe tipuri de documente de transport (conosamentul maritim, scrisoarea de transport maritim nenegociabila, documentul de transport multimodal, scrisoare de transport aerian, recipise postale, certificat de trasport rutier).
Toate aceste documente trebuie prezentate la banca pentru plata, negociere sau acceptare pana la o anumita data specificata in acreditiv. In lipsa acestei specificari, documentele trebuie prezentate timp de 21 zile de la data emiterii lor. Bancile vor accepta documentele asa cum se prezinta daca ele corespund cerintelor acreditivului, datele pe care le contin sa permita verificarea daca marfurile si serviciile la care se refera corespund celor inscrise in factura si in textul acreditivului. Se accepta documentele originale sau cele intocmite prin sisteme de producere grafica, prin sisteme automatizate sau computerizate. Indiferent de tip, documentul de transport se accepta daca :
• a fost emis de catre un transportator direct sau prin agentul sau;
• indica preluarea spre incarcare, incarcarea la bord sau expedierea marfurilor;
• consta dintr-un set complet de originale, destinate expeditorului, iar documentul de transport trebuie sa fie “curat”, adica sa nu contina clauze sau adnotari care sa constate starea defectuoasa a marfii si/sau a ambalajului.
Bancile sunt obligate sa respecte durata examinarii documentelor (7 zile), ele nefiind, insa, obligate sa examineze documentele prezentate de exportator, dar nespecificate de acreditiv. Daca banca respinge documentele, ea este obligata sa informeze neintarziat exportatorul si sa specifice cauza refuzului de a plati.
(c) contine instructiuni de rambursare pentru banca notificatoare legate de modalitatea efectiva de rambursare, atat a contravalorii marfurilor cat si a cheltuielilor bancare ocazionate de derularea acreditivului.
Acoperirea acreditivului se realizeaza, fie pe seama disponibilitatilor proprii ale importatorului, fie dintr-un credit acordat cumparatorului de catre banca lui. Acreditivele pot fi acoperite in doua moduri:
1. anticipat, adica prin virarea sumei reprezentand contravaloarea acreditivului in contul bancii platitoare chiar in momentul deschiderii acestuia, prin creditarea ferma a contului acestei banci si debitarea concomitenta a contului bancii ordonatoare;
2. pe masura utilizarii acreditivului,

In practica, se deosebesc urmatoarele tipuri de acreditive documentare:

Acreditivul revocabil poate fi modificat sau anulat in orice moment, indiferent de termenul de valabilitate al acestuia, dar pana la prezentarea documentelor de export la banca desemnata ca executor al acreditivului.

Acreditivul irevocabil prin angajamentul pe care-l contine si prin baza sa juridica constituie o garantie ca plata se va efectua contra documente intocmite in stricta concordanta cu clauzele si conditiile prevazute in textul acreditivului. R.U.U. prevad: “Acreditivul irevocabil constituie pentru banca emitenta… un angajament ferm” (art.9). Relatia de obligativitate se stabileste numai intre beneficiar si banca emitenta. Acreditivul irevocabil nu poate fi modificat sau anulat in timpul valabilitatii lui, decat cu acordul partilor contractante.
In orice acreditiv trebuie sa se specifice natura lui, in caz contrar el se considera irevocabil R.U.U. art. 6 (c).

Acreditivul confirmat stipuleaza blocarea resurselor financiare nu numai in relatia dintre banca emitenta si importator, ci si intre banca confirmatoare si banca externa prin care se efectueaza plata.
La acest tip de acreditiv se apeleaza atunci cand exportatorul are o incredere insuficienta in banca emitenta a acreditivului. In acest caz, exportatorul cere confirmarea acreditivului de catre o banca de prim rang.

Acreditiv domiciliat in tara cumparatorului prevede conditia ca vanzatorul poate incasa contravaloarea marfii expediate numai atunci cand documentele numite in acreditiv vor fi depuse la banca emitenta, vor fi controlate de aceasta, efectuand plata in cazul cand le gaseste in deplina concordanta cu conditiile acreditivului. Acest tip de acreditiv prezinta dezavantajul pentru vanzator implicand o perioada mai indelungata de la expedierea marfii pana la primirea contravalorii acestea.

Acreditivul domiciliat in tara vanzatorului prezinta un avantaj pentru acesta, pentru ca permite sa incaseze contravaloarea marfii expediate imediat dupa depunerea documentelor la banca sa. Astfel momentul expedierii este aproape de cel al platii. Acest tip de acreditive se practica pe pietele unde exista puternice centre financiare.
Locul platii este foarte important si implica urmatoarele momente:
• apropierea exportatorului de locul platii;
• reglementarea oricaror litigii privind neexecutarea obligatiilor din derularea acreditivului se face potrivit legislatiei din tara unde a domiciliat acreditivul;
• avantajul evitarii riscului pierderii documentelor pe parcurs postal;
• sursa de venit valutar, pentru ca potrivit Publicatiei 500 comisioanele si spezele bancare sunt suportate de catre ordonator, daca in contract nu s-a specificat altfel.
Prin domiciliere se intelege stabilirea tarii, orasului si a bancii unde urmeaza sa fie depuse documentele si sa aiba loc plata contravalorii marfurilor.

Acreditivul cu plata la vedere presupune plata contavalorii marfii expediate dupa ce documentele au fost prezentate la banca si verificate de aceasta. Plata la vedere se face la 4-5 zile din momentul prezentarii documentelor (aceasta perioada este necesara bancii pentru a verifica daca documentele corespund prevederilor acreditivului si pentru a dispune transferul valutei respective).
Acreditiv cu plata diferata prevede ca plata se poate face la o anumita perioada de la vedere, specificata in acreditiv. Astfel banca platitoare este angajata sa efectueze plata la scadenta. Acest document nu poate fi scontat.

Acreditivul prin acceptare prevede ca beneficiarul primeste la prezentarea documentelor la banca o cambie acceptata de banca platitoare, trasa asupra bancii emitente, asupra ordonatorului sau asupra unui tert agreat de beneficiar.

Acreditivul prin negociere deasemenea prevede efectuarea platii in conditii de credit, cu deosebire ca beneficiarul doreste sa primeasca banii imediat. In acest caz accepta negocirea cambiei trase asupra bancii emitente sau a ordonatorului.
Acreditivul trebuie sa indice clar daca este realizabil prin plata la vedere, prin plata diferata, prin acceptare sau prin negociere R.U.U. art. 10(a).

Acreditivul transferabil este un acreditiv in virtutea caruia beneficiarul are dreptul sa ceara bancii insarcinate cu efectuarea platii sau cu acceptarea acreditivului, sau oricarei banci autorizate sa efectueze negocierea, sa permita utilizarea acreditivului, in totalitate sau in parte, de catre unul sau mai multi terti (beneficiari secunzi). R.U.U. art. 48(a). Acesta forma de acreditiv se foloseste atunci cand primul beneficiar este un comisionar si doreste sa tranfere o parte sau totalitatea drepturilor si obligatiilor ce decurg din acreditiv furnizorului.
Pentru transferarea acreditivului trebuie respectate un numar de reguli:
• acreditivul trebuie definit ca”transferabil” de catre banca emitenta;
• acreditivul poate fi tranferat doar o singura data;
• plata poate fi executata pe baza documentelor prezentate de catre cel de-al doilea beneficiar ;
• acreditivul nu poate fi transferat decit in conditiile specificate in acreditivul original cu unele exceptii (suma, data de expirare a valabilitatii, data de incarcare, numele beneficiarului.)
Acest tip de credit este intotdeauna irevocabil. Facturile si tratele, in caz ca exista, primului beneficiar se substituie cu cele ale beneficiarului secund pentru sume ce nu pot depasi valoarea acreditivului intial. Atunci cand primul beneficiar omite sa prezinte pentru schimb propriile sale facturi si trate, banca platitoare va trimite bancii emitente facturile si tratele beneficiarului secund fara nici o responsabilitate fata de primul beneficiar.

Acreditivul revolving prevede o reintregire automata a sumei, dupa fiecare plata, fara o modificare speciala a acreditivului. Se foloseste unui contract de vanzare-cumparare pe o perioada de timp mai indelungata si livrari partiale admise. Acreditivul revolving nu poate fi utilizat in cazul in care cantitati date de marfa trebuie expediate in perioade determinate de timp. Art.41 al R.U.U. exclude posibilitatea de a continua utilizarea acreditivului daca o expeditie partiala nu a avut loc.

Acreditivul red-clause prevede o clauza speciala (inscrisa initial cu cerneala rosie) care permite bancii avizatoare sa acorde avansuri beneficiarului inainte de prezentarea documentelor prevazute de acreditiv. Astfel, banca avizatoare acorda un imprumut beneficiarului si isi va recupera creditul, plus dobanzile, atunci cand exportatorul va depune documentele la banca sa. Importatorul, in acest caz, isi asuma un risc si, deci, poate cere de la exportator o garantie pana la livrarea marfurilor si prezentarea documentelor respective. De regula, acest tip de acreditiv se practica in relatia dintre un importator si un exportator de materii prime, care are nevoie de un avans.

Acreditivul reciproc se foloseste in tranzactii de compensatie, eliminand dublul transfer de valuta. In acest caz partenerii deschid reciproc acreditive de aceiasi valabilitate si la aceiasi suma. Deci, are loc un schimb de documente intre banci, acreditivele realizindu-se prin compensatie pe calea schimbului de documente. Acest acreditiv este intotdeauna irevocabil.

Acreditivul subsidiar este deschis pe baza unui acreditiv extern, primit de catre exportator, in favoarea producatorului intern de marfuri. Este utilizat atunci cand exportatorul nu este producatorul marfurilor ce urmeaza a fi expediate.

Acreditivul back-to-back reprezinta un caz particular al acreditivului transferabil, atunci cind beneficiarul trebuie sa cumpere o marfa de la un furnizor, iar acreditivul deschis in favoarea sa nu poarta mentiunea de “transferabil”. Astfel, intermediarul cere bancii care a notificat si confirmat acreditivul original sa deschida un acreditiv back-to-back in favoarea furnizorului. Acreditivul original si cel back-to-back sunt independente unul de celalalt si nu sunt legate juridic, chiar daca constituie una si aceeasi operatiune comerciala.
De regula, bancile nu agreeaza folosirea acestui tip de acreditiv datorita riscului pe care-l comporta prin necorespunderea obligatiilor de livrare de catre partile contractante.

Cesiune de acreditiv - in caz ca un intermediar nu poate asigura furnizorului sau securitate documentara prin transfer acreditiv back-to-back, el are posibilitatea sa cedeze total/partial dreptul de creanta dobindit in virtutea acreditivului deschis in favoarea sa. Diferenta dintre acreditivul transferabil si cesiune consta in faptul ca cesionarul (beneficiarul cesiunii) nu poate utiliza acreditivul el insusi. Daca beneficiarul acreditivului nu utilizeaza acreditivul cu documentele prevazute, cesionarul nu va putea beneficia de suma ce ii revine.

Download Referat Economie | Acreditivul in afacerile comerciale externe

Fragmente din Referat Medicina ” RUJEOLA”

RUJEOLA
I. PARTEA TEORETICĂ
1. Definiţie
2. Etiologie
3. Patogenia şi anatomia patologică a bolii
4. Tabloul clinic
5. Diagnosticul pozitiv şi cel diferenţial
6. Forme clinice
7. Evoluţie şi prognostic
8. Tratament
9. Epidemiologia bolii
10.Profilaxie şi combatere
II. PARTEA PRACTICĂ
1. Frecvenţa semnului Koplik
2. Distribuţia pe luni a cazurilor de rujeolă
3. Distribuţia pe medii a cazurilor de rujeolă
4. Distribuţia pe sexe a cazurilor de rujeolă
5. Prezenţa semnului Koplik
6. Concluzii
Rujeola este o boala acută infectioasă şi extrem de contagioasă, uneori severă, provocata de virusul rujeolic, caracterizată clinic prin manifestari catarale respiratorii, un enantem bucal particular, urmate de o erupţie caracteristică şi insoţită de variate complicaţii bacteriene.
Rujeola este o boala extrem de raspândită (peste 90% dintr-o populaţie nevaccinată face boala până la varsta adultă). În ţarile în curs de dezvoltare (nivel de viaţa scăzut şi igienă deficitară ), rujeola se insoţeşte de o mortalitate ridicată ( 12% sau şi mai mult ); în celelalte ţari, acest risc este mult mai redus ( mortalitate 0,02- 0,1%).
Complicaţiile pulmonare şi nervoase contribuie la gravitatea bolii prin mortalitate şi sechele. Se apreciaza că peste 1.500.000 de copii mor anual pe glob din cauza rujeolei.
Considerând marea morbiditate a rujeolei, complicaţiile şi mortalitatea, rujeola se numară, în cadrul bolilor infecţioase, printre problemele mari de sanatate publică. Prin generalizarea vaccinării antirujeolice, se speră să se obţină eradicarea bolii, în ultimii ani.

Virusul rujeolic este agentul causal. El este prezent la omul bolnav în sânge, în secreţiile nazofaringiene şi respiratorii, în elementele eruptive cutanate. Virusul nu se intalneşte la persone sănătoase, deoarece nu există purtatori de virus rujeolic.
Izolarea virusului rujeolic s-a făcut pe culturi de ţesuturi ( rinichi uman, sau de maimuţă ), utilizând sânge, sau spălăturile faringiene de la bolnavii de rujeolă.
Morfologie- virusul rujeolic este o particulă sferică de 120- 128μm în diametru, cu mici proiecţii aciculare de suprafaţă. Structural, conţine o nucleocapsidă, cu A.R.N şi un înveliş exterior constituit din lipide, glicoproteine şi polipeptide. Infectivitatea este legată de acest înveliş ca şi de proprietăţile de hemaglutinare şi hemoliză. Antigenul pentru reacţia de fixare a complementului este prezent in nucleocapsidă, iar anumite specificitaţi sunt date de inveliş. Spre deosebire de alte virusuri înrudite, virusul rujeolic nu posedă neuraminidază. Există un singur tip antigenic.
Rezistenţa în mediu extern şi la factorii fizici- virusul rujeolic este puţin rezistent în mediul extern, mai ales la temperaturi ridicate. Rezistă câteva saptămâni la frigider şi mai multe luni în stare ingheţată la –150 sau- 790 C. La 370C îşi pierde jumatate din infecţiozitate în 2 ore. La temperatura camerei şi la umiditate scăzută, rezistă mai bine dar, pierde 50-70% din infecţiozitate, în conditii de umiditate crescută. Este distrus repede de ultraviolete. Acţiunea formolului (1/4000), timp de 4 zile la 370, duce la inactivarea virusului (pierderea completă a infecţiozitaţii). Virusul rujeolic nu este sensibil la nici un antibiotic.
CONCLUZII

Frecvenţa semnului Koplik la cazurile de rujeolă studiate care au fost internate în spitalul de boli infecţioase nr.3 din Galaţi în anul 1997, este semnificativă. Acest semn fiind întâlnit la 39% din cei internaţi. Distribuţia pe luni calendaristice a cazurilor de rujeolă internate în spitalul de boli infecţioase nr.3 din Galaţi, în anul 1997, ne arată că epidemia a avut loc primăvara şi vara cu două vârfuri în lunile mai şi iulie.
Distribuţia pe medii a cazurilor de rujeolă internate la spitalul de boli infecţioase nr.3 din Galaţi, în anul 1997, arată o p[ondere ridicată a cazurilor provenite din mediul rural 55,33% datorită unei acoperiri vaccinale deficitare.
Repartiţia pe sexe a cazurilor de rujeolă, internate în spitalul de boli infecţioase nr.3 din Galaţi, în anul 1997, ne arată afectarea mai frecventă a copiilor