Referate

PLANIFICAREA FAMILIALĂ ŞI CONTRACEPŢIA

Fragmente din Lucrare de Diploma Medicina ” PLANIFICAREA FAMILIALĂ ŞI CONTRACEPŢIA”

Cuprins

A. Partea Generală
Cap. 1. Noţiuni referitoare la sexualitatea umană 8
1.1. Definiţia sexualităţii 8
1.2. Sexualitatea-aspecte psiho-comportamentale……………………10
1.3. Noţiuni privind educaţia sexuală la tineri .14
Cap. 2. Familia şi planificarea familială 19
2.1. Metodele de planificare familială tradiţionale şi moderne 19
2.2 Noţiuni privind planificarea familială şi contracepţia 22
2.2.1. Conceptul de planificare familială 22
2.2.2. Definirea conceptului de planificare familială 23
2.2.3. Consultaţia în planificarea familială. Principii de
consiliere în planificarea familială 24
2.2.4. Etapele consultaţiei de planificare familială (counseling) 25
2.2.5. Tipuri de consiliere (counseling) 27
2.3 Noţiuni despre contraceptie şi contragestie 29
2.3.1 Scurt istoric al contracepţiei 29
2.3.2 Clasificarea metodelor contraceptive…………………………….31
2.3.3 Contracepţia hormonală orală 35
2.3.3.1 Contraceptive orale combinate (COC) 36
2.3.3.2 Pilula cu progestagen (POP, minipilula) 40
2.3.4 Contracepţia hormonală cu acţiune întârziată. ………………………41
2.3.4.1 Contracepţia injectabilă .41
2.3.4.2 Contracepţia prin implante subdermale (Norplantul) .44
2.3.4.3 Contracepţia prin utilizarea inelelor vaginale .47
2.3.5 Contracepţia intrauterină - dispozitive intrauterine (DIU)………47
2.3.6 Contracepţia de barieră …………………………………………………….51
2.3.6.1.Prezervativul .53
2.3.6.2 Cupolele cervicale ……55
2.3.6.3 Spermicidele ……55
2.3.6.4 Bureţii cu spermicide ……56
2.3.6.5 Diafragmele ……56
2.3.7 Abstinenţa periodică ……58
2.3.7.1 Metoda coitului întrerupt ……58
2.3.7.2 Abstinenţa totală ……59
2.3.7.3 Alăptatul la sân ……59
2.3.7.4 Metoda calendarului (metoda ritmică, metoda
OGINO-KNAUSS) …..60
2.3.7.5 Metoda temperaturii bazale ….:…….. …..61
2.3.7.6 Metoda mucusului cervical (Billings) …..62
2.3.7.7 Metoda simpto-termală ……62
2.3.8 Contracepţia chirurgicală …..63
2.3.8.1 Sterilizarea chirurgicală masculină (vasectomia) ……63
2.3.8.2 Sterilizarea chirurgicală feminină…………………………………….64
2.3.9 Contragestia (avortul) ……65
2.3.9.1 Definiţia şi clasificarea avortului …..65
2.3.9.2 Avortul spontan …..66
2.3.9.3 Avortul la cerere …..68
2.3.9.4 Avortul terapeutic …..68
2.3.9.5 Avortul provocat …..68
B. Contribuţia personală
Cap. 1 Motivaţiile lucrării……………………………………………………………….70
Cap. 2 Structura lotului studiat ……76
2.1 Structura pe grupe de vârstă a lotului studiat…………………………76
2.2 Structura lotului studiat în funcţie de mediul de rezidenţă………78
2.3 Structura lotului studiat în funcţie de apartenenţa religioasă……79
2.4 Reprezentarea contracepţiei şi a planificării familiale………..80
2.4.1 Sursele de informare privind contracepţia………………81
2.4.2 Metode contraceptive cunoscute………………………..82
2.4.3 Metode contraceptive aplicate………………………….84
2.4.4 Interesarea partenerului de viaţă privind planificarea
familială…………………..…………………………….86
2.4.5 Număr de nascuţi vii ai femeii anchetate……………….87
2.4.6 Evaluarea numărului de avorturi……………………….89
Cap. 3 Opinia femeilor referitoare la dimensiunea familiei ideale……….90
Cap. 4 Opinia femeilor referitoare la dimensiunea propriei familii………92
Cap. 5 Concluzii………………………………………………………….94
Cap. 6 Propuneri……………………………………………………..…..97
Bibliografie……………………………………………………………….99

NOŢIUNI REFERITOARE LA SEXUALITATEA UMANĂ

1.1. Definiţia sexualităţii
Sexualitatea: (lat.= sexualis, referitor la sex) reprezintă:
1.) Ansamblul manifestărilor în relaţie cu aparatul genital;
2.) Ansamblul comportamentelor şi activităţilor legate de instinctul sexual.
Sexualitatea umană cuprinde aspectele somatice, emoţionale, intelectuale, sociale şi morale ale fiinţei. In plan psihic, aceasta defineşte un barbat şi o femeie. Ea cuprinde faptul fiziologic de a fi stimulat sexual şi de a experimenta orgasmul. Din punct de vedere social, ea determină tipul de relaţii în care se angajează un individ, bărbat sau femeie. Din punct de vedere moral, antrenează o luare de decizie asupra comportamentelor acceptabile sau inacceptabile privind actul sexual.
Sexualitatea umana este adesea considerată in termeni a două componente: cea ereditară şi cea dobandită. Componenta ereditară determină anatomia şi fiziologia organelor genitale. Componenta dobandită este rezultatul interacţiunilor cu mediul social. Oricum, fiecare aspect al comportamentului sexual cuprinde atât componente ereditare cât şi componente dobândite. Este deci important să luăm în consideraţie interacţiunea acestor două componente într-o activitate sexuală dată.
In teoria psihanalitică, conform căreia dezvoltarea individului este înţeleasă şi analizată prin organizarea sa psihosexuală, conceptul de sexualitate are o accepţiune mai largă, referindu-se la orice satisfacţie care este obţinută în relaţie cu zonele erogene, chiar dacă acestea nu sunt cele sexuale.
Activitatea sexuală a omului cuprinde două laturi:
- activitatea genitală (sexuală propriu-zisă)
- funcţia de reproducere
Activitatea sexuală a omului este un fenomen complex, cu multiple aspecte: biologice, psihice, morale, etice. Ea constituie o parte din existenţa individului, cu un pronunţat aspect social: perpetuarea speciei umane.
Activitatea genitală este formată din două laturi:
- impulsul sexual
- realizarea sexuală.
Impulsul sexual (libidoul) se dezvoltă pe măsură ce ovarul şi testiculul intră în funcţiune, rezultatul fiind secreţia de hormoni cu o dezvoltare normală a organelor genitale. La om naşterea impulsului sexual, al libidoului, este strâns legată de maturaţia sexuală. Aşa cum maturaţia sexuală este un proces progresiv, tot aşa şi impulsul sexual se va dezvolta treptat, fiind la început orientat difuz şi nu strict spre realizarea sexuală.

Impulsul sexual este declanşat de factori hormonali, dintre care rolul cel mai important îl au hormonii sexuali. Ulterior se vor asocia la aceştia excitanţi senzoriali şi psihici.
După o anumită experienţă sexuală vor apare impresiile senzoriale şi psihice, ce produc „maturarea” impulsului orientându-1 spre realizarea sexuală. Maturarea sexuală se desăvârşeşte în jurul vârstei de 30 de ani.
Baza hormonală a impulsului sexual asigură activitatea sexuală a individului în general. Faptul că individul se simte atras de o anumită persoană, că are dorinţa să intre în relaţie cu ea, este determinat de excitanţii senzoriali şi psihici ai impulsului.
Ca importanţă, după excitanţii psihici şi senzoriali, urmează excitanţii tactili şi cei auditivi. Dintre excitanţii tactili se numără excitaţiile pornite de la „zonele erogene” (zone care prin atingere cresc excitaţia sexuală) iar dintre excitanţii auditivi amintim: vocea, timbrul ei, intonaţia cuvintelor.
Realizarea sexuală (contactul sexual) normal implică o relaţie dintre doi oameni maturaţi sexual, de diferite sexe, îndreptat spre satisfacţia sexuală, care la depăşirea unui anumit nivel de excitaţie, se termină prin ejacularea spermatozoizilor în vagin, concomitent cu declanşarea senzaţiei de satisfacţie, de plăcere, aşa-numitul orgasm.
Sexualitatea nu se poate sustrage dinamicii psihologice şi sociale a vieţii. Sexualitatea este o părticică a ei, foarte importantă, dar care depinde de un set de caracterisitici individuale anatomice, care formează baza atracţiei interindividuale, dar şi unele caracterisitici psihosociale ce completează sau reduc atracţia (comportamentul, gestica, limbajul, inteligenţa, modul de a te face simpatic/antipatic).

1.2. Sexualitatea - aspecte psiho - comportamentale
Literatura de specialitate indică faptul că problematica sexualităţii este mai acut resimţită la vârsta adolescenţei. La această vârstă ea este legată de formarea identităţii sexuale şi de presiunea socială către rolul de sex - şi la tineri, pentru care deciziile privind profesiunea/ocupaţia (cariera) şi relaţiile cu parteneri de sex opus sunt nu numai centrale în sistemul valoric dar şi de o mare importanţă pentru traseul lor existenţial. Decizia este elementul de legătură între psihosexualitate şi planificarea familială. Vârsta la care psihosexualitatea este mai puternic reprezentată rămâne adolescenţa. Populaţia adolescentină se confruntă cu două decizii majore care influenţează personalitatea şi dinamica ei în toate dimensiunile şi care sunt determinante ale formării a două tipuri de subidentitate personală:
- cea sexuală şi
- cea profesională.
După Dreher şi Dreher, adolescenţa este definită ca o perioadă a vieţii în care individul se confruntă cu o serie de întrebări personale şi relaţionale.
Cultura occidentală le recunoaşte adolescenţilor o maturitate psihică, însă nu le recunoaşte dreptul de a trăi o sexualitate adultă. Ei experimentează puternice impulsuri sexuale pe care trebuie să le controleze. În perioada pubertăţii, masturbarea şi observarea organelor genitale a celor de aceeaşi vârstă este încă frecventă, mai ales la băieţi; este pur şi simplu o etapă a dezvoltării. Aceste observaţii au ca scop compararea credinţelor şi a reacţiilor lor psihice cu cele ale altora. Activităţile heterosexuale sunt foarte variabile la această vârstă, mergând de la îmbrăţişare şi sărut, stimularea zonelor erogene, până la contactul sexual.
Sarcinile semificative care apar şi care îl determină pe adolescent să le îndeplinească sunt:
> acceptarea schimbărilor fizice corporale
> nevoia de a stabili relaţii de prietenie cu indivizii de ambele sexe
> învăţarea de a stabili relaţii intime şi durabile cu un partener
> confruntarea cu constituirea independenţei şi autonomiei faţă de părinţi
> formarea, dezvoltarea self-ului personal şi acceptarea lui
> planificarea viitorului.
Componenta psihologică a sexualităţii umane nu poate fi neglijată, abordarea modernă a sexualităţii consideră faptul că fiinţa umană are o sexualitate diferită de cea animală întrucât aspectul biologic capătă un conţinut diferit. Se va ţine cont de asemenea şi de dimensiunea biologică şi cea socio-relaţională a comportamentului sexual.

Dimensiunea psihologică a sexualităţii
Componentele senzoriale, gestualităţile sexuale incluse în funcţionarea sexuală sunt realizate prin integrare emoţională şi afectivă. Prin sublinierea rolurilor sexuale, ale imaginaţiei, preferinţelor, motivaţiilor, controlului şi adaptărilor individuale, dar şi prin procesarea tuturor acestor informaţii, capacitatea mentală poate fi considerată un „organ sexual”. Acest „organ” integrează multitudinea acestor componente şi creează o imagine sexuală complexă, care este componentă pe plan psihic cu idealul sexual individual, în funcţie de care se dezvoltă un anumit comportament.

Dimensiunea biologică a sexualităţii
Procesul sexualizării fiinţei umane are o complexitate deosebită prin intervenţia proceselor psiho - comportamentale, acestea particularizând atât procesul sexual cât şi actul sexual în sine. Pe lângă organele genitale ce ierarhizeză structura funcţional - sexuală, orice organ senzorial constituie o componentă importantă a acestei funcţionalităţi.
Astfel:
• auzul poate deveni intens afrodisiac prin timbrul vocii, intensitatea sau ritmul vorbirii,
• gustul are aceeaşi semnificaţie erotică
• mirosul poate fi foarte excitant pentru unele persoane dar şi respingător pentru altele
• simţul tactil are o semnificaţie distinctă căruia i se pot identifica o componentă activă şi una pasivă. Componenta activă s-ar găsi în vârful degetelor şi al limbii, ca şi la nivelul mâinilor şi picioarelor, cea pasivă fiind reprezentată de toată suprafaţa corpului.

Sexualitatea ca proces de învăţare
Fiecare individ are o personalitate proprie, realizată prin individualitatea proceselor de gândire şi percepţie, ca şi un mod personal de învăţare, dezvoltând o istorie proprie experienţelor insuşite. Aparentul conflict între autori porneşte de la prioritatea mecanismelor biologice sau ale proceselor de învăţare în ceea ce priveşte comportamentul sexual.
Astfel, prima teorie consideră factorul biologic ca fiind determinant pentru nivelul general al interesului sexual prin procesul de învăţare determinându-se modul în care acest interes este exprimat.
Cea de a doua teorie apreciază procesul de învăţare ca având cea mai mare semnificaţie, componenta biologică nedepăşind rolul de conduită sexuală în alegerea direcţiei pe care îl constituie acest comportament.

Dimensiunea socio - relaţională a sexualităţii
Deşi particularităţile biologice umane, inclusiv cele sexuale, au rămas relativ neschimbate în decursul dezvoltării civilizaţiei umane, modul în care a fost definită sexualitatea a diferit mult în timp datorită evoluţiei valorilor şi caracteristicilor mediului social şi cultural.
Apar astfel, în cadrul unui mediu socio-cultural definit temporal, diferenţe de percepţie a sexualităţii datorită diferenţelor de statut, apartenenţă etnică, vârstă, factori etico-confesionali.
Deciziile în privinţa sexualităţii implică evaluarea comportamentului în funcţie de câteva principii care, de altfel stau la baza procesului de planificare familială:
• Principii personale - valori, aspiraţii, preferinţe şi atitudini care izvorăsc din concepţia pe care individul o are despre viaţă, sensul şi finalitatea ei, relaţiile cu semenii.
• Principii sociale - modul în care individul se raportează la valorile sociale.
• Principii religioase - apartenenţa la un anumit tip de religie, cult care, o dată ce nu este pasivă sau formală, antrenează decizii conforme cu conţinutul ideologic al religiei, cultului respectiv.
• Principii psihologice - particularităţi psihologice ale individului care duc la găsirea unor soluţii individuale bazate pe adaptarea lor la contextul în care trăieşte individul.
Achiziţia informaţiilor despre sexualitate reprezintă pentru individ un aport cognitiv indiscutabil necesar în vederea formării identităţii sexuale şi exprimării ei în plan comportamental prin orientări, preferinţe şi decizii.
Psihologic s-a constatat că înainte de a deveni sexual activ, individul are deja structurate atitudini complexe faţă de sexualitate. Deciziile sexuale sunt determinate numai de acest complex psihologic. Atitudinea sexuală are ca orice atitudine o componentă cognitivă, una evaluativă şi una comportamentală. între aceste trei componente nu există raporturi de congruenţă astfel încât din exterior se percepe mai ales actul comportamental (decizia sexuală).
Decizia sexuală nu este numai decizie psihologică şi socială ci şi morală, religioasă. Este, de asemenea, o decizie privind sănătatea şi evident, starea de bine a persoanei.

1.3. Noţiuni privind educaţia sexuală la tineri
Educaţia sexuală reprezintă un domeniu important al educaţiei pentru sănătate integrale şi, de fapt, este o problemă de educaţie generală.
Sănătatea sexuală este un subiect controversat, disputat, ignorat sau exagerat şi foarte actual, preocupând specialişti din domenii diferite: medicină, sociologie dar şi factori politici, administrativi, mass-media şi nu în ultimul rând - populaţia în general.
Foruri internaţionale o includ în agendele unor conferinţe, programe locale, naţionale şi internaţionale şi încearcă să găsească cele mai bune căi de promovare a sănătăţii în general şi în special al aspectului sexual.
Aceste preocupări răspund rezoluţiei 42/186 ONU din 1987. Prin această rezoluţie importantul for stabilea obiectivele globale privind realizarea unui echilibru între populaţie şi mediu (resursele acestuia). în această viziune, planificarea familială şi educaţia pentru sănătate ar trebui să devină componente esenţiale ale programelor destinate reducerii problemelor medicale referitoare la sexualitate, fie că sunt legate de reproducere, fie de anumite comportamente sexuale şi incidenţa bolilor cu transmitere sexuală (inclusiv HIV/SIDA).
Ca fenomen biomedical, sănătatea sexuală se poate defini ca: absenţa bolii, a suferinţei fizice sau/şi psihice, a sarcinii nedorite. Unii includ aici şi contactul sexual realizat prin coerciţie sau violenţă, alţii raportează sănătatea sexuală în funcţie de riscurile îmbolnăvirii pe cale sexuală, inclusiv seropozitivitatea HIV/SIDA.
Educaţia sexuală are drept scop furnizarea de date şi informaţii care să se regăsească în adoptarea unor atitudini şi comportamente lipsite de riscurile sarcinii nedorite, ale bolilor venerice dar şi a sentimentelor negative şi conflictelor posibile între valori şi atitudini, percepte educaţionale şi asumarea unor comportamente sexuale.
Reacţiile sexuale există încă de la naştere: familia, societatea, cultura vor orienta expresiile acestora, inhibându-le sau permiţându-le să se dezvolte, învăţarea limbajului afectiv şi relaţional, a ştiinţei de a trăi în armonie cu şinele şi cu ceilalţi durează toată viaţa pentru că oamenii descoperă aproape permanent structuri relaţionale. Oamenii sunt obligaţi să se adapteze „provocărilor” interpersonale, personale sau profesionale.
Informaţia referitoare la sexualitate şi reproducere este bine venită la orice vârstă, iar pentru categoriile de populaţie expuse riscurilor, înainte de a fi interesantă sau utilă, este în primul rând necesară.
Dintre categoriile sociale, cea mai expusă riscurilor este cea reprezentată de adolescenţi. Este vârsta modificărilor corporale vizibile dar şi a dorinţei de a fi luaţi în serios de adulţi, de a se impune în faţa celorlalţi, de a-şi stabili şi căuta propria identitate. Adolescenţa este şi o perioadă a instabilităţilor emoţionale, a conflictelor latente sau manifeste, între nevoia de afirmare a identităţii şi a valorilor tradiţionale ale familiei.
Educaţia sexuală urmăreşte să transmită mesaje clare pentru construirea unor concepţii pozitive despre sexualitate. Informaţiile se referă atât la creştere şi dezvoltare, la orientarea sexuală şi răspunsuri sexuale, sarcină, contracepţie, avort, HIV/SIDA cât şi la abuz şi agresiune sexuală. Informaţiile şi metodele utilizate ajută adolescenţii să îşi dezvolte propriile valori, să işi câştige încrederea în ei înşişi, dezvoltându-le abilităţi pentru a-şi lua singuri deciziile, eliberaţi de diferite presiuni (anturaj, mass-media,vizionare de filme, consum de alcool).
Demersul educaţional urmăreşte şi dezvoltarea unor abilităţi interpersonale, mai ales în comunicare şi în respectul diferenţei. Educaţia sexuală este utilă dacă răspunde nevoilor tinerilor, îi ajută în clarificarea propriilor aspiraţii dar mai ales, dacă nu reprezintă expresia dorinţelor inconşiente reprimate ale adulţilor (părinţilor sau educatorilor).
Educaţia sexuală încurajează dialogul, exprimarea îndoielilor şi a dorinţelor, creând astfel contextul în care tinerii vor reuşi să işi găsească răspunsurile proprii.
Informarea se poate face fie individual sau la nivel de grup. Formele de educaţie sexuală şi contraceptivă la nivel de grup sunt:
♦ dialogul şi discuţia în grup
♦ conferinţa, însoţită de diapozitive sau alte mijloace intuitive, cu
atenţie la conţinut
♦ film didactic
♦ literatura de informare.
Educaţia sexuală ar trebui inclusă în programa şcolară de liceu - după H.Grassel, principiile acţiunilor sexual-educative ar trebui să fie următoarele:
♦ încredere reciprocă între educator şi adolescent,
♦ adecvarea informaţiei în stadiul de dezvoltare psiho-fizică şi intelectuală a adolescentului,
♦ pregătirea temeinică a discuţiilor,
♦ sinceritate,
♦ claritate,
♦ crearea momentelor în care receptivitatea personală a adolescentului este maximă,
♦ trezirea responsabilităţii care trebuie să existe faţă de celălalt,
♦ formarea atitudinii faţă de sexualitate, care este ceva firesc.
Educaţia sexuală este limitată de faptul că nu poate fi însoţită de o iniţiere practică - aşa cum se întâ.plă în celelalte domenii ale educaţiei - ci doar de o acţiune pregătitoare.
Existenţa şi rolul cabinetelor de planificare familială sunt încă insuficient cunoscute, mijloacele de informare în materie de sexualitate (anatomo-fiziologie, igienă, contracepţie) fiind reprezentate în special de familie, prieteni, reviste, mai puţin de şcoală şi de personalul medical.
In România, planificarea familială se află în atenţia Ministerului Sănătăţii, alături de probleme legate de protecţia mamei şi copilului, cât şi de medicina şcolară şi universitară.
In 1990 s-a creat un organism neguvernamental: Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (S.E.C.S) ce işi propune:
> educaţia în domeniul contracepţiei
> formarea de specialişti
> educarea populaţiei cu atenţie specială pentru anumite grupe de risc (adolescenţi, etc.)
Desigur ca o educaţie pentru contracepţie şi planificare familială să fie eficientă aceasta trebuie să fie precedată de o educaţie sexuală anterioară vârstei adolescenţei, însă adecvată diferitelor categorii de vârstă.
Continuitatea şi progresivitatea educaţiei sexuale îi garantează eficienţa.
Promovarea sănătăţii sexuale prin programe de educaţie individuală, în cuplu sau pentru grupuri are loc în contextul educaţiei pentru o viaţă sănătoasă, înţelegerea sexualităţii, reproducerii în termenii biologiei, dar şi a relaţiilor interpersonale în cuplu permit individului, cuplului/familiei o dezvoltare şi o evoluţie armonioasă, în beneficiul sănătăţii.
Pentru a determina individul să îşi asume responsabilitatea în raport cu propria sexualitate şi sănătate a reproducerii este deci necesar să i se ofere informaţii prin care el să poată, pe baza lor, să decidă ce orientare sexuală are, prin ce comportamente sexuale şi-o manifestă şi exprimă şi consecinţele comportamentului său asupra mediului relaţional în care este implicat. Prin aceasta, responsabilitatea faţă de sine şi responsabilitatea socială, cea faţă de alţii, vor determina starea de bine şi calitatea vieţii sale. Orice consiliere în probleme de planificare familială devine inerent un proces de validare şi schimbare de valori personale, identitatea psihosexuală fiind esenţa acestui poces.

PROPUNERI

♦ Educaţia sexuală să fie introdusă ca materie şcolară. Aceasta ar ajuta adolescentul să înţeleagă în mod pozitiv sănătatea sa sexuală, să-i furnizeze abilitatea de a lua decizii, să-i formeze credinţe şi valori despre identitate, comportament şi relaţii interpersonale.
♦ Introducerea orelor de educaţie sexuală de sine stătătoare şi nu în spaţiul orelor de dirigenţie, pe parcursul întregului an de studiu. Aceasta ar putea duce la realizarea scopului de „educaţie” şi nu la furnizarea unor informaţii disparate.
♦ Este necesară formarea unor cadre specializate pentru programa de educaţie sexuală şi de asemenea de materiale adecvate desfăşurării orelor de educaţie sexuală.
♦ Consilierea pacienţilor privind metodele de planificare necesită o instruire specială şi o atitudine de respect şi consideraţie faţă de pacient.
♦ Organizarea de conferinţe sau popularizarea contracepţiei prin mass - media care să asigure şi informarea părinţilor adolescenţilor, primii lor educatori, astfel încât informaţiile oferite să fie cât mai exacte.
♦ In cadrul educaţiei sexuale nu trebuie neglijată prevenirea asupra posibilităţilor de contractare a bolilor cu transmitere sexuală în urma unor activităţi sexuale dezordonate.
♦ Promovarea în egală măsură a mijloacelor de contracepţie feminină cât şi masculină.
♦ Problema planificării familiale şi contracepţia trebuie încadrate în problema socială a comunităţii, având în vedere necesitatea unei bune reproduceri a populaţiei, în care se asigură sporul natural necesar, precum şi o structură favorabilă pe vârste a populaţiei. Decizia asupra utilizării metodei contraceptive aparţine în totalitate persoanei, medicul trebuind să explice protocolul metodei alese, avantajele şi dezavantajele metodei.
♦ Implicarea organizaţiilor nonguvernamentale (societăţi non - profit, religioase, cu caracter privat) pot juca un rol foarte important datorită posibilităţilor economice mai mari şi datorită forţei de penetraţie mai ridicată în rândul populaţiei, deci şi al adolescenţilor

Download Lucrare de Diploma Medicina | PLANIFICAREA FAMILIALĂ ŞI CONTRACEPŢIA