ECONOMIA FRANCEZA,STRUCTURA SI EVOLUTII SECTORIALE
ECONOMIA FRANCEZA,STRUCTURA SI EVOLUTII SECTORIALE
Fragmente din Referat Economie ” ECONOMIA FRANCEZA,STRUCTURA SI EVOLUTII SECTORIALE”
1.1.Indicatori macroeconomici
Franta figureaza printre principalele economii, ocupând locul 3 pentru exportul de servicii si locul patru pentru exportul de bunuri; în ceea ce priveste investitiile straine directe (IDE), se situeaza pe locul patru ca tara de destinatie si pe locul trei ca tara de origine.
Ca si în alte tari industrializate, ponderea serviciilor în PIB este majoritara, respectiv de 71%, fata de 26% industria si 3% agricultura.
PIB este destinat în principal consumului privat, care a reprezentat 54%, în crestere cu 2,8 puncte procentuale fata de 2001, Consumul public a cresut cu 3,6% fata de 2001, ajungând la 23% din PIB (însotit însa de o crestere a deficitului bugetar, care a depasit bara de 3% stabilita prin Pactul de stabilitate pentru crestere economica pentru zona Euro), In schimb, s-a diminuat ponderea investitiilor la 20,0% fata de 20,2% în 2001.
Principalele sectoare de activitate în crestere sunt reprezentate de industria aerospatiala, chimie, sticlarie, farmaceutica si cosmetice, produse plastice, constructii feroviare si telecomunicatii; în schimb, se diminueaza importanta industriilor metalurgica si textila, si a industriei auto, de altfel cea mai importanta ramura ocupând o zecime din forta de munca si asigurând o optime din exporturi.
1.2.Situatia conjuncturala
În 2001 a început un proces de încetinire a cresterii economice, confirmat în perioada care a urmat. Caracteristica evolutiei economiei Frantei pentru anul 2002 este deteriorarea performantelor, reflectata în primul rând de o crestere a PIB estimata la numai 1,2%. S-a confirmat astfel procesul de încetinire a cresterii economice aparut în 2001 (2,1%, comparativ cu vârful de 4,2% din 2000). Analisti economici apreciaza ca aceasta situatie este cea mai slaba din ultimii noua ani. Semnele de înviorare aparute în primele luni ale anului 2002 s-au estompat ulterior progresiv, posibilitatea aparitiei relansarii cresterii economice fiind din nou amânata spre sfârsitul anului 2003. In primul semestru 2003 se estimeaza o crestere de numai 0,3%. Aceasta situatie nu a fost specifica numai Frantei. Incetinirea cresterii economice a marcat ansamblul economiilor dezvoltate; în zona Euro, PIB a sporit în 2002 cu 0,8%.
Performantele modeste ale economiei franceze reflecta, între altele, climatul de incertitudine si instabilitate prevalent în 2002 si prima parte a anului 2003, alimentat de slabiciunea cererii interne din zona Euro, fragilitatea relansarii economiei americane, volatilitatea pietelor bursiere si reluarea cresterii preturilor petrolului.
Evolutia indicatorilor macroeconomici în 2002 evidentiaza:
- productia industriala a scazut, iar utilizarea capacitatilor productive se situeaza la 83%, cu un punct procentual sub tendinta de lunga durata;
- investitiile au stagnat;
- exporturile nu au mai fost, pe ansamblu, un factor de sustinere a cresterii economice; desi au sporit spre zona Euro, spre Europa Centrala si de Est si spre Asia, s-au redus masiv spre SUA; pe ansamblu, exporturile au scazut cu 1,3%;
- importurile (c.i.f.)au înregistrat un declin de 5,2%;
- balanta comerciala continua sa fie excedentara;
- consumul final a fost singurul factor al sustinerii cresterii economice, cu o vigoare atenuata spre sfârsitul anului sub efectul psihologic al unei tendinte de crestere a somajului în ultimele luni si a accentuarii înclinarii spre economisire a populatiei;
- rata somajului este estimata la 9,3% (cca. 2,5 milioane persoane);
- economiile populatiei au atins 17% din veniturile brute, fata de 16% în 2001;
- inflatia nu constituie un element de preocupare ( cca. 2,0% );
- aprecierea Euro a compensat în mare masura efectul cresterii preturilor internationale la unele materii prime, între care petrolul.
PIB si operatiile privind bunurile si serviciile
2.1.Agricultura
Cu o productie estimata la aproximativ 64 miliarde Euro, în 2001, Franta ocupa primul loc în privinta productiei agricole, la nivelul tarilor membre ale UE, detinând circa 23% din volumul total si fiind urmata de Germania si Italia, cu ponderi între 15% si 16%.
De asemenea, Franta este principalul producator european, într-o serie de sectoare agricole, respectiv: cereale, vin, productia animala – bovine si pasari.
Sectorul agricol reprezinta 3% din PIB al Frantei, iar industria agricola si alimentara reprezinta 4,5% din PIB.
În privinta suprafetelor cultivate, Franta ocupa primul loc între tarile UE, detinând conform recensamântului agricol din 2000, un numar de 663.800 exploatatii agricole, desfasurate pe 32,5 milioane hectare ( suprafata totala destinata agriculturii pe teritoriul Frantei metropolitane).
În anul 2002, cresterea productiei de cereale si plante oleaginoase a fost ponderata de scaderea preturilor, în ansamblu. Valoarea productiei a ramas stabila, cresterea în volum a acesteia compensând scaderea preturilor.
Balanta comertului exterior cu produse agro-alimentare, în 2002, a înregistrat un sold pozitiv de: +8,4 miliarde Euro, în crestere fata de 2001 (+7,4 miliarde Euro), atât exporturile, cât si importurile înregistrând cresteri cu +3% (+38 miliarde Euro), respectiv +0,5% (+29,5 miliarde Euro).
2.2.Industria
În utimii cincizeci de ani, o serie de ramuri industriale, precum industria aerospatiala, industria constructoare de masini, chimica, farmaceutica, constructiile feroviare si telecomunicatiile au cunoscut o puternica dezvoltare, detinând o parte tot mai importanta din productia industriala franceza, în detrimentul unor ramuri industriale traditionale: industria metalurgica, industria usoara (textile-îmbracaminte). Industria auto reprezentata de cei doi mari constructori francezi, Renault si grupul PSA (Peugeot – Citröen), este în prezent industria manufacturiera cea mai importanta din Franta. Productia industriala din aceasta ramura a înregistrat, în anul 2001, o crestere în volum cu 5,9%, de trei ori mai mare, comparativ cu cresterea de 2%, înregistrata de industria manufacturiera, în ansamblu. Anul 2002, a consemnat un nou record în materie de productie, pentru constructorii francezi, cu aproape 5 milioane de automobile fabricate (+3,2%).
Productia indutriala franceza a înregistrat, în anul 2002, o diminuare cu 0,8%, continuând tendinta încetinirii cresterii amorsata în anii precedenti (0,6% în 2001 si 4,6% în 2000). Principalele ramuri sectoriale au înregistrat în 2002 urmatoarele evolutii:
- industria usoara (textila, încaltaminte, marochinarie-pielarie) – declin si scadere la nivelul tuturor subramurilor ( – 18% sectorul îmbracaminte, -9% sectorul încaltaminte, pielarie);
- industria farmaceutica, parfumerie si produse de întretinere – crestere usoara ( +3,3% sectorul farmaceutic);
- industria bunurilor de consum ( mobila, aparatura electromenjera, electronica, ceasornicarie) – usoara ameliorare;
- industria materialelor de transport – s-a caracterizat printr-un declin al industriei aeronautice ( scaderea livrarilor de avioane Airbus, în 2002 la 162 aparate, comparativ cu 184 avioane, în 2001) si o crestere a industriei de constructii navale (+ 5% în 2002);
- industria echipamentelor mecanice – scadere cu 2%;
- industria electronica si telecomunicatii – declin ( -6%, sectorul telecomunicatii);
- industria materialelor de constructii – stagnare si o crestere usoara pentru industria sticlariei: +2%;
- industria lemnului, hîrtiei si cartonului – un nivel ridicat pentru sectorul de papetarie si carton;
- industria chimica : stagnare;
- industria cauciucului si materialelor plastice : ameliorare si redresare în 2002;
- industria siderurgica si materiale neferoase – crestere pentru sectorul siderurgic cu 10% si declin pentru sectorul metalurgiei neferoase.
2.3.Serviciile
Începând din anul 1990, în Franta, productia de servicii a înregistrat o crestere medie superioara cresterii economice, fapt care a permis crearea de catre sectorul serviciilor comerciale, pe parcursul a 10 ani de zile, a unui numar de peste 1.300.000 de locuri de munca.
Dintre cele trei componente ale serviciilor comerciale (servicii ale întreprinderilor, servicii destinate particularilor si serviciile imobiliare), sectorul serviciilor întreprinderilor a continuat sa fie cel mai dinamic (+5,7%) si datorita activitatilor legate de noile tehnologii, respectiv serviciile de telecomunicatii (+17,3%), serviciile informatice (+8,5%) si activitatile din cinematografie si video. Sectorul serviciilor destinate persoanelor fizice (hoteluri, restaurante, agentii de voiaj, etc) a cunoscut o crestere usoara (+1,5%), iar cel al serviciilor de promovare si gestiune imobiliara si-a continuat tendinta de declin.
Reducerea cresterii valorii adaugate pentru serviciile comerciale, în anul 2001 (+2,2%, fata de +4% în 2000), a fost mai mica, comparativ cu cea a economiei, în ansamblu (+1,7% în 2001, fata de +4,1% în 2000) si cea a industriei manufacturiere (+2% în 2001, fata de +5,1% în 2000).
În ceea ce priveste serviciile necomerciale, datorita unei cresteri sustinute a cheltuielilor sanitare realizate de familiile franceze, anul trecut, acestea au cunoscut un ritm de crestere, situat în jurul procentului de 3%.
Comertul
În anul 2002, comertul cu amanuntul a continuat tendinta de încetinire manifestata si în anul 2001. Ritmul de crestere al vânzarilor magazinelor nealimentare, specializate s-a redus cu jumatate, cu exceptia farmaciilor care au înregistrat o crestere a volumului cu +2,2%.
În privinta suprafetelor mari comerciale, de alimentatie generala (grandes surfaces), cresterea a fost de +1,3%, identica cu cea din 2001. Comertul privind reparatiile auto a stagnat, iar vânzarile de autovehicule s-au diminuat.
Comertul en gros a progresat în volum, în anul 2002, cu +2,6%, dupa încetinirea înregistrata anul precedent.
La sfârsitul anului 2001, în sectorul comertului francez erau angajati un numar de 2.950.000 persoane.
2.4.Resurse naturale si de energie
Productia nationala de energie primara a atins, în 2001, un nivel record de 133,6 milioane tep, triplându-se comparativ cu anul 1973, datorita contributiei sectorului nuclear care reprezinta aproximativ 82% din total, fata de 7% în 1973. Franta ocupa locul 2 pe plan mondial, în productia de energie nucleara, dupa SUA, dar înaintea Japoniei si Germaniei.
Consumul de enregie primara s-a cifrat, în 2001, la 269 milioane tep, factura energetica reprezentând 1,58% din PIB.
În privinta productiei de energie electrica, aceasta a crescut de la 182 TWh (1TWh = 1 miliard KWh ) în 1973, la 550 TWh în 2001. Centralele nucleare franceze asigura 76% din productia nationala de energie electrica si 46% din totalul electricitatii nucleare produsa în Europa.
Rezervele naturale de hidrocarburi ale Frantei, sunt estimate la 12 ani de exploatare, în ritmul actual si la mai putin de 2 luni de consum national. Productia nationala de petrol reprezinta aproximativ 2% din consumul national, ceea ce face ca Franta sa fie un importator net de petrol si gaze naturale.
Relieful variat al Frantei, permite practicarea unei agriculturi diverse ( în special cereale), precum si crestera animalelor: bovine si pasari. Varietatea reliefului si iesirile la mare sunt elemente foarte importante pentru economia franceza si pentru industria turistica foarte dezvoltata în Franta.
2.5.Dezvoltare tehnologica
Franta aloca 2,2% din PIB pentru cercetare-dezvoltare (R&D), situându-se pe pozitia a 4-a între principalele tari membre OCDE, dupa Japonia, SUA si Germania. În acest sector activeaza aproximativ 310.000 persoane, din care 158.000 sunt cercetatori.
Activitatea de cercetare si dezvolater în domeniul industrial este concentrata în special, în zonele : Ile-de-France, Rhône-Alpes, Province-Alpes-Côte d`Azur, principalele sectoare fiind : automobile, farmacie, telecomunicatii, aeronautica si instrumente de precizie.
5.1.Camere de Comert si Industrie
Institutii publice având caracter administrativ, Camerele de Comert si Industrie (CCI) functioneaza în Franta în baza Legii din 9 aprilie 1898.
Prima CCI din Franta si respectiv din Europa a fost Camera de Comert si Industrie a Parisului (CCIP), care în prezent reprezinta 300.000 de întreprinderi, contribuind cu 18 % la PIB.
Cele 160 de CCI împreuna cu 21 Camere Regionale de Comert si Industrie (CRCI) formeaza reteaua nationala a CCI, reprezentate de Adunarea Camerelor Franceze de Comert si Industrie (ACFCI). Fiecare CRCI exercita doua misiuni principale: reprezinta interesele regionale ale industriei si comertului în fata administratiei statului; si, coordoneaza activitatea din regiunea sa pentru realizarea actiunilor de interes local.
La aceasta se adauga reteaua internationala formata din 85 de Camere de Comert si Industrie Franceze în Strainatate (CCIFS), reprezentate de Uniunea Camerelor de Comert si Industrie Franceze în Strainatate (UCCIFS).
Bugetele CCI, care în anul 2000 a fost de 3,36 miliarde Euro, provine din: încasari fiscale (Impozitul Aditional la Taxa Profesionala); contributii publice; împrumuturi; surse constituite din produsele si prestastiile proprii.
Sistemul CCI francez este orientat, în domeniul comertului exterior, catre promovarea intereselor de export ale membrilor.
5.2Târguri si Expozitii
Franta, atât prin traditie cât mai ales prin capacitatea sa de a atrage anual un numar important de vizitatori, exceleaza si în domeniul organizarii de târguri, saloane si expozitii, pe toata perioada anului.
Manifestarile expozitionale, clasificate în functie de sectorul de activitate, acopera prectic toate domeniile, respectiv:
o Agricultura, horticultura,silvicultura, peste si echipamentele industriale aferente;
o Alimentatie si activitati hoteliere;
o Antichitati;
o Arta, artizanat, cadouri;
o Grafica, publicitate, comunicatii, audiovizual, multimedia;
o Cladiri si lucrari publice;
o Comert, servicii, finante, imobiliare, etc.;
o Electronica;
o Mediul înconjurator, energie, ambalaj, materiale plastice;
o Amenajari locuinte si birouri;
o Tehnologie înalta;
o Informatica si telecomunicatii;
o Sanatate, igiena si frumusete;
o Securitate civila si militara;
o Activitate industriala de sub-contractare;
o Sport, turism, jocuri, cultura;
o Textile, îmbracaminte si accesorii de moda;
o Transporturi-circulatie si echipamentele lor industriale;
Pentru organizarea acestor târguri, saloane sau expozitii exista peste 220 societati specializate.
Download Referat Economie | ECONOMIA FRANCEZA,STRUCTURA SI EVOLUTII SECTORIALE

Referate.