Referate

Riscul de lichiditate

Fragmente din Referat Economie ” Riscul de lichiditate ”
CUPRINS

1. Analiza lichidităţii bancare 3
2. Factorii de influenţă a riscului de lichiditate 6
2.1. Identificarea nevoilor bancare de lichiditate 6
2.2. Satisfacerea nevoilor de lichiditate bancară 8
3. Reglementarea riscului de lichiditate 11

RISCUL DE LICHIDITATE

,, Nu ţi se acordă niciodată suficient timp sau suficienţi bani.”
Corolarul lui Lerman

1. Analiza lichidităţii bancare

În sens larg, conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a fi transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar sau de disponibil în cont curent.
În sens mai restrâns, specializat, lichiditatea bancară reprezintă o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea bancară exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiunile curente.
Riscul de lichiditate pentru o bancă constituie expresia însăşi a probabilităţii pierderii capacităţii de finanţare.

În scopul menţinerii credibilităţii faţă de clienţi şi comunitatea financiară, băncile trebuie să probeze în permanenţă un grad corespunzător de lichiditate. Pentru a răspunde obiectivului de lichiditate, gestionarea intrărilor şi a ieşirilor de fonduri trebuie realizată în aşa fel încât să existe în permanenţă suficiente lichidităţi la nivelul instituţiei bancare.
Riscul lipsei de lichidităţi se manifestă în urma necorelării scadenţelor dintre posturile de activ şi cele de pasiv. În practică se manifestă fenomenul prelungirii scadenţelor la active şi al reducerii scadenţelor la pasive. Dacă creditele şi dobânzile nu sunt rambursate conform planului, banca se confruntă cu nevoi de lichiditate pe termen scurt care trebuie finanţate. Efectele sunt similare şi când clienţii retrag sume importante din depozitele constituite la bancă.
Exigibilitatea pasivelor arată capacitatea obligaţiilor de a deveni scadente la plată. Riscul de lichiditate are mai multe accepţiuni:
1. reprezintă riscul unei bănci ca veniturile şi capitalul său să fie afectate, datorită
incapacităţii de a-şi onora la termen obligaţiile, fără a se confrunta cu pierderi inacceptabile (conform U.S. Office of the Comptroller of the Currency).
2. riscul de lichiditate include:
a. incapacitatea băncii de a-şi finanţa portofoliul de active pe maturităţile şi la ratele de dobândă corespunzătoare;
b. incapacitatea băncii de a lichida poziţia la momentul oportun şi la un preţ rezonabil (conform J. P. Morgan Chase, Annual Report 2000).
3. riscul de lichiditate decurge din necorelarea maturităţilor dintre fluxurile de încasări şi cele de plăţi (conform Merill Lynch, Annual Report 2000).
4. riscul de lichiditate decurge din necorelarea scadenţelor cash-flow-urilor unui grup de active, pasive şi instrumente extrabilanţiere (conform Cooperative Bank).
5. riscul de lichiditate constă în pierderile potenţiale de profit şi/sau capital ca urmare a eşuării în respectarea obligaţiilor asumate şi derivă din insuficienţa rezervelor comparativ cu nevoile de fonduri.

O lichiditate adecvată fiecărei bănci din sistem este extrem de importantă şi din perspectiva minimizării riscului sistemic, datorită riscului de contaminare prin sistemul de plăţi interbancar.
Nici unul dintre activele din poziţia monetară a unei bănci nu aduce băncii venituri, cu excepţia rezervelor minime obligatorii de la
banca centrală, la care se poate bonifica dobânda nominală.
Rezerva la banca centrală trebuie gestionată zilnic pentru a se situa la nivelul obligatoriu impus de norme. Banca trebuie să nu depăşească acest plafon datorită costului de oportunitate: chiar dacă se bonifică, dobânda practicată de băncile centrale pentru excedentul de rezerve este sub nivelul dobânzii de pe piaţa interbancară sau al ratei medii a dobânzii pentru activele bancare.
Dacă valoarea disponibilului băncii la sfârşitul zilei în contul curent la banca centrală este sub plafon, atunci deficitul este completat scriptic de un împrumut de la banca centrală în condiţii extrem de dure, echivalent practic cu o penalizare aplicată băncii respective.
Rezervele minime obligatorii
Din punct de vedere cantitativ rezervele bancare minime sunt determinate de normele autorităţii bancare şi de structura depozitelor bancare. Ele sunt stabilite procentual pentru fiecare tip de depozit bancar. În aceste condiţii, rezervele minime obligatorii se calculează ca:
Ri = Σ ri * di, unde:
i= 1
i – tipul de depozit bancar;
Ri – rezerva minimă obligatorie corespunzătoare depozitelor bancare de tip i la momentul t;
ri – rata minimă obligatorie a rezervelor la tipul i de depozite bancare;
di – mărimea absolută a depozitelor de tip i la momentul t-1.

Rezervele bancare minime fac parte dintre obligaţiile pe care o instituţie financiară trebuie să le respecte pentru a funcţiona ca o bancă. Aceste rezerve reprezintă pentru banca centrală un instrument de politică monetară pentru controlul masei monetare.
Rezervele minime nu sunt active lichide deşi sunt incluse în poziţia monetară, neputând fi folosite pentru a acoperi o creştere a cererii de credite sau o retragere de depozite. Din punctul de vedere al capacităţii lor de finanţare a operaţiunilor bancare curente, rezervele minime sunt tot atât de puţin lichide ca şi imobilele din bilanţul băncii.
Cererile aleatoare de credite sau fluctuaţiile depozitelor bancare pot impune fie cumpărarea de fonduri de pe piaţă la preţuri peste nivelul optim (dacă este nevoie de fonduri imediat), fie plasarea la rentabilităţi suboptimale (dacă există rezerve excedentare de plasat imediat).
Principala cauză de incertitudine este volatilitatea depozitelor bancare, care exprimă durata în timp a depozitelor şi este dată de încrederea deponenţilor în stabilitatea pieţei. În acest caz, expunerea potenţială la risc este egală cu produsul dintre valoarea acestor depozite şi volatilitatea lor. Expunerea la risc poate fi foarte mare, lichidarea bruscă a unor depozite importante ca valoare falimentând banca.
Protecţia faţă de riscul de lichiditate se poate realiza în primul rând printr-o planificare şi o actualizare riguroase. Clienţii mari pot fi rugaţi să anunţe intenţia efectuării unor operaţiuni de încasări sau plăţi de valoare mare.
Clienţii sunt totuşi reticenţi chiar în condiţiile unor pedepse severe pentru divulgarea unor informaţii de serviciu de către salariaţi (insider trading regulations), considerând că o operaţiune bancară este mai bine păstrată secretă când despre derularea ei sunt informaţi cât mai puţini.
În acest sens, trebuie monitorizate zilnic operaţiunile de mare valoare: certificate de depozit ajunse la scadenţă, titluri de valoare scadente, rate scadente la împrumuturi mari sau angajări semnificative de linii de credit, dar şi sursele de fonduri disponibile imediat.
2. Factorii de influenţă a riscului de lichiditate

Identificarea nevoilor bancare de lichiditate

Fie că se estimează pe termen scurt sau lung sau în mod ciclic, nevoile de lichiditate reprezintă obligaţii imediate cărora banca trebuie să le facă faţă cu promptitudine pentru a fi în continuare recunoscută în sistemul bancar ca intermediar financiar.
a. Nevoile de lichiditate pe termen scurt se datorează unor factori, ca: sezonieri, operaţiunile marilor clienţi, volatilitatea depozitelor şi a creditelor.
Influenţa factorilor sezonieri este foarte puternică, în special pentru băncile specializate în oferta de servicii financiare destinate unui anumit sector de activitate. Şi băncile universale sunt afectate de influenţe sezoniere generate mai ales de perioadele de vacanţe, în care activitatea este minimă şi cheltuielile curente ridicate.
Cele mai multe fluctuaţii sezoniere pot fi corect anticipate pe baza experienţei anterioare prin analiza dinamică a seriilor de date. Gestiunea acestor cereri sezoniere este mai dificil de realizat doar în primii ani de activitate ai unei bănci.
Transferurile şi creditele de valoare mare în raport cu talia băncii pot crea şi ele probleme de gestiune a lichidităţii pe termen scurt. Ca şi în cazul riscului de creditare, clienţii mari au potenţialul de risc cel mai ridicat. Nevoile unora dintre ei sunt cunoscute aproape cu certitudine, mai ales dacă au beneficiat de asistenţa băncii în pregătirea planului de finanţare a anumitor proiecte. Pentru alţi clienţi însă deciziile pot avea un caracter cu totul conjunctural, în special cele legate de transferul unor fonduri sau utilizarea unor linii de credit.
b. Nevoile ciclice de lichiditate sunt mult mai greu de estimat, deosebit de dificilă fiind mai ales anticiparea momentului apariţiei lor. Ca şi în cazul nevoilor de lichiditate pe termen scurt, creşterea cererilor de credit se poate cupla cu scăderea depozitelor.
Metodele de analiză şi calcul pentru estimarea mărimii acestor nevoi vor fi descrise în continuare:
1. Analiza comportamentului liniilor de credit.
Utilizarea maximă a liniilor de credit în perioade de expansiune este comparată cu utilizarea lor actuală, diferenţa putând fi o bună estimare a cererii de credite suplimentare de acoperit în caz de expansiune.
2. Corelarea dinamicii depozitelor cu dinamica ratelor dobânzii.
Analiza curbei ratelor dobânzii de piaţă oferă o bună aproximaţie a anticipărilor agenţilor referitoare la faza ciclului economic în care urmează să intre economia.
În baza seriilor de date proprii, banca poate stabili indici de corelaţie între dinamica acestor rate şi cea a propriilor depozite; atunci ea poate estima nivelul probabil al acestor depozite în funcţie de evoluţia dobânzilor pe piaţă.
3. Evaluarea vulnerabilităţii bazei de depozite presupune aprecierea gradului în care s-a realizat o diversificare optimă a bazei de depozite şi a calităţii programelor de gestiune a riscurilor din domenii care afectează imaginea băncii.
Creşterea solidităţii băncii este cel mai bun mijloc de a minimiza cererile aleatoare de lichiditate, în special minimizarea retragerilor de depozite bancare ale clienţilor. Pentru uşurinţa utilizării şi calitatea rezultatelor există pachetele de programe de analiză statistică, folosite mai ales în analiza sezonalităţii.
Singura condiţie pentru utilizarea acestui tip de analiză o constituie vechimea băncii pe piaţă. O bancă nouă care nu a mai trecut printr-o criză de încredere nu are la dispoziţie repere cantitative pentru analiză; ea poate folosi cu o marjă de eroare sensibil sporită, semnalele şidatele referitoare la comportamentul sistemului bancar în ansamblu, în baza bilanţului consolidat şi a analizelor autorităţii bancare.
c. Nevoile de lichiditate pe termen lung sunt corelate cu tendinţele comunităţilor de clienţi ai băncii şi pieţele pe care operează banca.
Spre exemplu, pentru zonele cu dezvoltare accelerată, ritmul de creştere a creditelor este mai mare decât ritmul de creştere a depozitelor şi pot apare presiuni de lungă durată asupra lichidităţii băncii.
Reciproc, în zonele relativ stabilizate din perspectiva creşterii economice depozitele tind să crească în mod constant, în timp ce creditele au un nivel stabil. Aici apar presiuni generate de asigurarea unor plasamente rentabile.
Diversificarea acestor riscuri se poate realiza optim doar de către băncile mari – naţionale şi internaţionale. Băncile locale sunt dependente de profilul regiunii pe care o servesc din punct de vedere financiar.
d. Nevoile neprevăzute de lichiditate sunt imposibil de anticipat, fiind provocate de evenimente complet aleatoare.
Generate de cauze diverse, ca reducerea depozitelor datorită unor zvonuri, suspendarea unei surse de refinanţare, creşterea bruscă a creditelor solicitate, aceste nevoi au un potenţial de risc extrem de important, banca trebuind pregătită în acest sens.
Satisfacerea nevoilor de lichiditate bancară

Reprezintă cel de-al doilea factor de influenţă a riscului de lichiditate şi se poate realiza prin intermediul surselor de lichiditate ale fiecărei bănci, ca active lichide şi împrumuturi.
Sursele noi de lichiditate sunt generate de aplicarea unor noi tehnici şi instrumente financiare. Una din aceste metode constă în cumpărarea de titluri (obligaţiuni) emise cu o opţiune de răscumpărare înainte de scadenţă la un preţ fix, cunoscut dinainte. În acest fel se elimină practic riscul de piaţă la lichidarea titlului şi se sporeşte lichiditatea obligaţiunilor.
O altă metodă este titularizarea creditelor, frecvent practicată pentru ipoteci standard, reducând de fapt nevoia de lichiditate.

Download Referat пизда бесплатно Economie | Riscul de lichiditate порно латекс конь порно онлайн

• порно толстушки