Referate

Riscul de lichiditate

Fragmente din Referat Economie ” Riscul de lichiditate ”
CUPRINS

1. Analiza lichidităţii bancare 3
2. Factorii de influenţă a riscului de lichiditate 6
2.1. Identificarea nevoilor bancare de lichiditate 6
2.2. Satisfacerea nevoilor de lichiditate bancară 8
3. Reglementarea riscului de lichiditate 11

RISCUL DE LICHIDITATE

,, Nu ţi se acordă niciodată suficient timp sau suficienţi bani.”
Corolarul lui Lerman

1. Analiza lichidităţii bancare

În sens larg, conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a fi transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar sau de disponibil în cont curent.
În sens mai restrâns, specializat, lichiditatea bancară reprezintă o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea bancară exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiunile curente.
Riscul de lichiditate pentru o bancă constituie expresia însăşi a probabilităţii pierderii capacităţii de finanţare.
Citeste tot referatul →

Acreditivul in afacerile comerciale externe

Fragmente din Referat Economie ” Acreditivul in afacerile comerciale externe”

Acreditivul in afacerile comerciale externe
Vanzarea de marfuri si furnizarea de servicii cumparatorilor straini comporta riscuri suplimentare in raport cu comertul pe plan intern. Desi interesele partilor raman aceleasi, cumparatorul tine ca prestatiile sa fie oferite, iar vanzatorul ca plata sa fie efectuata. In tranzactiile internationale riscurile cresc. Aceste riscuri pot fi reduse prin utilizarea unor tehnici de decontare a tranzactiilor, reglementate si acceptate pe plan international.
Acreditivul documentar, este cea mai utilizata modalitate de plata in cadrul relatiilor comerciale internationale. Derularea operatiunilor cu acreditvul documentar este reglementata de catre Regulile si Uzuantele Uniforme (R.U.U.) privind creditul documentar, elaborate de Camera Internationala de Comert din Paris. Aceste reguli au fost publicate pentru prima data la Lisabona in 1951 si revizuite de mai multe ori.
Acreditivul permite punerea la dispozitie si apoi plata unei sume determinate, contra remiterii documentelor stipulate, atat timp cat sunt respectate conditiile prevazute in prealabil. Beneficiarul nu va putea incasa suma cuvenita decat contra remiterii unor documente, pe baza carora banca va decide daca plata poate fi efectuata sau poate fi acceptata o cambie. In operatiile cu acreditive, toate partile interesate trebuie sa ia in consideratie documentele si nu marfurile, serviciile si/sau alte prestatii la care se refera aceste documente. (R.U.U. art 4.) Deci se poate spune ca acreditivul documentar este o tranzactie independenta, separata de alte contracte, bazandu-se numai pe documentele si instructiunile prin care a fost initiat. Atat timp cat documentele prezentate de beneficiar sunt strict conforme conditiilor acestuia si banca insarcinata cu executarea acreditivului le-a onorat prin plata, negociere sau acceptare, banca ordonatoare este obligata sa le preia si sa ramburseze banca straina, care din ordinul ei a executat acreditivul.
Citeste tot referatul →

Locul şi rolul proceselor secundare şi principale în sistemul tehnologic al magazinului

Fragmente din Referat Marketing – Locul şi rolul proceselor secundare şi principale în sistemul tehnologic al magazinului -

Cuprins

1. Structura functionala a magazinelor
2. Tehnologia amenajarii suprafetei de vanzare
3. Dimensionarea raioanelor
4. Implantarea raioanelor si suprafata de vanzare a magazinului
5. Echipamentul de prezentare si vanzare a marfurilor
6. Fluxul clientilor in sala de vanzare
7. Etalarea marfurilor in magazine
Introducere

Magazinul este un “vânzător” de prim ordin, fie că este organizat în forma de vânzare cu autoservire, fie în forma clasică unde progresele înregistrate în prezentarea mărfurilor, la vederea clientului, ca şi aspectul agreabil şi modern al acestuia preiau unele atribute din munca vânzătorului.
Frecventând un magazin, consumatorul “economiseşte” timp, efort, nefiind nevoie să se adreseze fiecărui producător pentru a-şi acoperi cerinţele de consum care pot fi destul de largi ( hrană, îmbrăcăminte, igienă personalî, dotare şi întreţinere a locuinţei etc.).
Deci, magazinul produce servicii şi oferă consumatorului mijlocul de a le obţine prin actul de vânzare.

1. Structura funcţională a magazinului

Suprafaţa unui magazin se poate diviza în funcţie de mărimea şi profilul său, vechimea clădirilor în care acestea îşi desfăşoară activitatea, modul de realizare a construcţiei (cu unul sau mai multe niveluri), astfel :
a) sala de vânzare, în cadrul căreia are loc procesul de vânzare a mărfurilor;
b) depozitul de mărfuri, destinat păstrării mărfurilor şi continuităţii procesului de vânzare;
c) spaţial tehnic (vestiare, grupuri sanitare, instalaţii tehnice, birouri).
O importanţă deosebită pentru organizarea magazinului o are, printre altele, forma şi mărimea sălii de vânzare. Experienţa demonstrează că există o mare diversitate de forme ale sălii de vânzare. Sunt preferate formele pătrate şi dreptunghiulare (cât mai apropiate de forma pătrată) datorită condiţiilor optime de vizibilitate şi de orientare a cumpărătorilor în sala de vânzare, de amplasarea mobilierului şi utilajelor, de stabilirea celor mai raţionale fluxuri ale mărfurilor, personalului şi cumpărătorilor.
Sala de vânzare trebuie să aibă create condiţii de iluminare naturală care să asigure, în timpul zilei, vizibilitate până în cele mai îndepărtate locuri, să permită studierea amănunţită a mărfurilor expuse, precum şi distingerea fără efort, a întregii palete coloristice a mărfurilor.

2. Tehnologia amenajării suprafeţei de vânzare

Organizarea interioară a suprafeţei de vânzare reprezintă, într-o anumită măsură, modul de prezentare a magazinului, “argumentul” său, maniera sa de exprimare în cadrul dialogului pe care-l stabileşte cu clientela.
O asemenea viziune, presupune ca magazinul să fie proiectat din interior spre exterior, începând de la punctul de vânzare (raionul).
Atât în proiectarea noilor magazine, cât şi în remodelarea celor existente, se urmăreşte, în esenţă, crearea unei ambianţe care să promoveze în cel mai înalt grad vânzările, realizarea unei legături optime între diferitele componente ale sistemului pe care îl formează ansanblul suprafeţei de vânzare.

3. Dimensionarea raioanelor

Funcţionalitatea eficientă a magazinului este condiţionată de modul cum se va soluţiona repartizarea suprafeţei de vânzare pe raioane, dimensionarea optimă a acestora, având consecinţe nemijlocite asupra cifrei de afaceri, ca şi asupra nivelului de servire a clienţilor.
Suprafaţa de vânzare a unui raion depinde mai multi factori, printre care:
a) Volumul şi structura asortimentului de mărfuri comercializat;
b) Formele de expunere şi vânzare, în interdependenţă cu tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat;
c) Frecvenţa cererii de mărfuri a populaţiei, după sezon;
d) Obiceiurile de cumpărare a populaţiei;
e) Amplasarea magazinului şi particularităţile sale constructive.
Deşi, destul de dificil, se poate stabili o metodologie care să asigure alocarea orientativă pe grupe de mărfuri, a suprafeţei de vânzare a unui magazin. O asemenea metodologie presupune parcurgerea succesivă a următoarelor etape:
a) Determinarea unui număr teoretic de referinte, pornind de la un asortiment-tip pentru fiecare raion;
b) Determinarea stocului de etalare;
c) Stabilirea unor norme de încărcare pe mp suprafată de etalare;
d) Calcularea raportului dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier;
e) Determinarea lungimii alocate fiecărui raion.
a) Numărul de referinţe – se stabileşte pe raioane sau familii de produse. Metoda practicată de alegere a asortimentului – tip pentru fiecare raion, presupune, la rândul ei, parcurgerea unui anume număr de etape intermediare:
Prima etapă: se stabileşte lista raioanelor şi familiilor de produse care trebuie implantate. Un magazin va avea, de regulă, urmatoarele raioane alimentare: mezeluri, brânzeturi, carne, fructe şi legume, produse congelate, băuturi, băcănie uscată. Implantarea unui raion nealimantar în acest magazin este condiţionată de mărimea acestuia. Astfel, având în vedere talia magazinului, se impune o analiză grafică, pentru care se are în vedere:
• Suprafaţa minimă necesară pentru a introduce o anumită categorie de articole nealimentare;
• Repartiţia suprafeţelor între raioanele alimentare şi cele nealimentare.

A doua etapă: se determină natura categoriilor de articole ;
A treia etapă: se are în vedere detalierea asortimentului, determinând pe fiecare raion şi familie de produse lista articolelor care vor fi prezentate la vânzare, cu menţionarea numărului de referinţe pentru fiecare raion. Trebuie avut în vedere:
• Lipsa din asortimentul de mărfuri a unor articole pe care clientul le cumpără în mod obişnuit;
• Existenţa unui număr mare de produse cu desfacere lentă care antrenează reducerea frontului de expunere şi o creştere a stocului cu toate consecinţele negative pe care le are asupra cheltuielilor de circulaţie şi a rentabilităţii.
Urmărirea atentă a comportamentului clientelei şi a vânzărilor realizate este, fără îndoială cel mai bun criteriu de adaptare a asortimentului la cerinţele pieţei unui magazine. Această adaptare presupune, în paralel, atât introducerea unor noi articole, cât şi retragerea altora din vânzare.
Înainte de a se decide scoaterea unor produse din asortimentul de mărfuri oferite de punctul de vânzare este necesar să se dea răspuns unor întrebări:
• Articolul susceptibil de a fi eliminat nu trebuie oare să existe în structura asortimentului în mod obligatoriu, indiferent de proporţia în care este cerut?
• Nu s-ar înregistra o creştere a vânzărilor dacă s-ar schimba locul de expunere a respectivelor articole?
• Articolele respective sunt cunoscute suficient de bine de consumator?

b) Stocul de etalare din sala de vânzare
Stocul de etalare se impune a fi avut în vedere, în primul rând din necesitatea asigurării unei suprafeţe minime pentru prezentarea asortimentului de mărfuri, ştiut fiind faptul că există un raport între numărul de exponate dintr-un anumit reper şi posibilitatea realizării unui volum optim al vânzărilor.
Se admite, astfel, că sunt necesare minim 2 sau 3 bucăti din acelaşi articol pentru ca acesta să aibă şansa de a opri privirea unui client. Astfel spus, se poate presupune că unei creşteri a linearului unui raion îi corespunde o creştere a volumului vânzărilor, însă această creştere este limitată prin existenţa a două restricţii :
• Un număr minim de bucăţi dintr-o anumită referinţă care dacă nu este atins, nu permite realizarea unei vânzări corespunzătoare ;
• Un prag de saturaţie, peste care, dacă se trece, nu se va obţine o sporire a vânzărilor.
Linearul este “lungimea de expunere” a produselor într-un magazin.

c) Norma de încărcare pe mp suprafaţă de etalare trebuie să fie rezultatul experimentărilor, luându-se în consideraţie tipul şi dimensiunile mobilierului utilizat, caracteristicile de prezentare comercială a mărfurilor (gabarit, ambalaj etc), formele de expunere pe mobilier.
Posibilităţile de încărcare cu mărfuri a mobilierului se află în relaţie directă cu înălţimea, lăţimea şi adâncimea acestuia ( raft, stender etc.) cu distanţa dintre poliţe (respectiv, bare) – elemente ce variază de la o grupă de mărfuri la alta.

d) Raportul dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată cu mobilier
Are în vedere înălţimea purtătorilor de mărfuri (rafturi, gondole, stendere, etc.), numărul şi dimensiunea poliţelor, distanţele minime dintre acestea.

Se va urmări totodată:
• Asigurarea unei lungimi optime a frontului de expunere (5-10 m);
• Utilizarea la maximum a mobilierului de-a lungul pereţilor pe înălţimi variind între 2 şi 2,20 m;
• Folosirea în general a unui mobilier cu 4-5 niveluri (poliţe) de expunere.

Download Referat

Marketing | Locul şi rolul proceselor secundare şi principale în sistemul tehnologic al magazinului

Cei care au fondat Uniunea Europeană în 1957, bărbaţi şi femei deopotrivă, erau profund vizionari. Însă nici chiar ei nu şi-ar fi putut imagina cum va arăta Europa – şi lumea – 50 de ani mai târziu. Tot astfel, e greu de spus ce ne rezervă următorii 50 de ani, însă putem identifica deja câteva dintre provocările importante cu care va trebui să ne confruntăm.
Globalizarea
UE va avea misiunea de a-i ajuta pe europeni să prospere într-o lume globalizată. Aceasta înseamnă, în primul rând, să poată garanta locuri de muncă şi creştere economică şi să stimuleze competitivitatea economică, asigurând totodată o mai bună protecţie socială. Investiţiile UE în tehnologiile de vârf şi în cercetarea ştiinţifică vor constitui un factor determinant în acest sens. Cu ceva timp în urmă, globalizarea era percepută ca o modalitate prin care ţările bogate şi cele sărace puteau beneficia, în egală măsură, de pe urma integrării economice şi financiare internaţionale. Or, constatăm în prezent că, în acest proces, unii câştigă şi alţii pierd. UE va resimţi din plin presiunea imigraţionistă. Din moment ce nu mai există frontiere interne, vor fi necesare reguli comune pentru cele externe. În timp, UE va trebui să-şi adapteze politica în domeniul imigraţiei astfel încât să ţină cont de îmbătrânirea populaţiei şi de eventualele penurii de forţă de muncă în interiorul frontierelor sale.
Încălzirea globală
Având în vedere creşterile de temperatură înregistrate peste tot în lume, guvernele şi cetăţenii UE consideră încălzirea globală, asociată cu emisiile de gaze cu efect de seră, drept o ameninţare importantă la adresa mediului. UE a depus eforturi semnificative pentru a fi întreprinse acţiuni de remediere a acestei tendinţe la nivel internaţional. Astfel, acţionează pe plan intern pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră până în 2012, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Protocolului de la Kyoto. UE se angajează, de asemenea, să efectueze reduceri şi mai importante în perioada următoare, în cadrul unui efort coordonat global. O soluţie ar fi utilizarea mai eficientă a energiei şi orientarea într-o mai mare măsură a producţiei spre surse regenerabile, slab poluante, din cadrul UE. Pe măsură ce propriile sale rezerve de petrol şi gaz se împuţinează, UE trebuie, totodată, să-şi asigure aprovizionarea cu energie curată, din surse externe fiabile. Pentru a putea face faţă acestor provocări, UE promovează utilizarea energiilor regenerabile, precum energia solară, eoliană sau cea derivată din biomasă, pentru a satisface, într-o proporţie crescândă, nevoile noastre energetice şi şi-a propus, de asemenea, reducerea consumului de energie cu până la 20% până în 2020, printr-o utilizare mai eficientă a acesteia. Pentru a garanta, pe viitor, securitatea aprovizionării, în special cu gaz, din surse externe, Uniunea caută să stabilească relaţii de aprovizionare stabile şi durabile cu ţări bogate în resurse energetice, precum Rusia.
Europa în lume
Cât de mult se mai poate extinde UE?Impactul extinderilor viitoare reprezintă o sursă de preocupare pentru unii europeni. UE va trebui să-şi definească limitele şi va face acest lucru cu participarea şi acordul deplin al tuturor cetăţenilor săi. Pe măsură ce Uniunea se lărgeşte, responsabilităţile sale devin, la rândul lor, din ce în ce mai mari. Un război între statele UE este, în prezent, de neconceput, datorită sentimentului de unitate care s-a creat între acestea în ultimii 50 de ani. Într-o lume complexă, instabilă, aflată în continuă schimbare, UE va avea misiunea de a promova pacea şi stabilitatea dincolo de frontierele sale. În acest sens, se va implica într-o mai mare măsură în acţiunile de prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii, îşi va folosi influenţa pentru a stabili reguli mai bune şi mai juste în comerţul internaţionalşi va juca, în continuare, un rol proeminent în acordarea de asistenţă umanitară şi de ajutor pentru dezvoltare, oriunde este necesar.
Încurajarea democraţiei şi a participării
Pentru a răspunde cu succes provocărilor următorilor 50 de ani, Uniunea Europeană va avea nevoie de instrumente juridice şi administrative mai bune, care nu sunt încă disponibile. O primă încercare în acest sens a eşuat în 2005, o dată cu respingerea proiectului de constituţie a UE de către alegătorii din Franţa şi Ţările de Jos. Conducătorii UE au recunoscut că, cel puţin în parte, motivul pentru care votul a fost negativ este acela că cetăţenii europeni sunt de părere că nu au suficiente informaţii despre Europa şi se simt excluşi din procesul decizional. Prin urmare, a fost lansată o serie de iniţiative destinate să restabilească dialogul cu cetăţenii şi să le dea acestora posibilitatea de a-şi exprima opinia în legătură cu aspectele politice viitoare, inclusiv în legătură cu reformele instituţionale care vor fi necesare în următorii ani pentru a asigura funcţionarea eficientă a UE în secolul 21.