Referate

Riscul de lichiditate

Fragmente din Referat Economie ” Riscul de lichiditate ”
CUPRINS

1. Analiza lichidităţii bancare 3
2. Factorii de influenţă a riscului de lichiditate 6
2.1. Identificarea nevoilor bancare de lichiditate 6
2.2. Satisfacerea nevoilor de lichiditate bancară 8
3. Reglementarea riscului de lichiditate 11

RISCUL DE LICHIDITATE

,, Nu ţi se acordă niciodată suficient timp sau suficienţi bani.”
Corolarul lui Lerman

1. Analiza lichidităţii bancare

În sens larg, conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a fi transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de numerar sau de disponibil în cont curent.
În sens mai restrâns, specializat, lichiditatea bancară reprezintă o problemă de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate. Lichiditatea bancară exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiunile curente.
Riscul de lichiditate pentru o bancă constituie expresia însăşi a probabilităţii pierderii capacităţii de finanţare.
Citeste tot referatul →

Impactul politicilor monetare asupra fenomenului globalizării

1. Limitele conceptuale ale globalizării

Economicul înseamnă în cea mai mare parte a lui , social, îşi spun observatorii calificaţi de azi ai acestei lumi monopolare, globalizate şi teribil de dinamice în care trăim.
Noţiunea de globalism a redeviat de la înţelesul de totalitate, sau integralitate, la acela etimologic de interes generalizat la întregul glob terestru adică planetar, aşa cum se foloseşte azi în politologie, după cum atributul de „planetar” începe să se reîndrepte către sfera cercetărilor spaţiale multiple fără a părăsi totuşi vocabularul curent al sociologilor şi futurologilor.
Concepţia despre „problemele globale” se reclamă de la interesul pe care îl prezintă azi laolaltă şi simultan în conştiinţa contemporanilor noştri tot ce influenţează direct viaţa social-economică şi politică a naţiunilor, prosperitatea materială şi progresul spiritual al tuturor membrilor societăţii, independent de sursa factorilor acelor acţiuni sau procese înruritoare, raportul dintre cauză şi efect căpătând un sens de probleme, ale civilizaţiei umane ce reclamă o abordare exclusiv pluri şi interdisciplinară.
Ne aflăm într-o perioadă în care avem nevoie egală de sinteze integratoare şi de viziuni holistice. Cunoaşterea umană şi-a extins continuu graniţele. Azi am ajuns să vorbim despre „statul-planetă” şi am ieşit în spaţiul extraterestru. Dar ştim noi oare prin cine şi cum să cunoaştem acest univers?
Că omenirea se află în prezent confruntată cu probleme grave este foarte adevărat. Dar în trecut ea nu a fost oare confruntată cu probleme grave? Unii spun da, dar acum au apărut probleme globale. Sigur, complexitatea a crescut, de aceea se cer revizuite şi optica şi instrumentele cu care operăm. Într-adevăr, în această perioadă complicată nu numai problemele sunt grave. Mai grav este că ele continuă să fie abordate în termeni tradiţionali, în optica şi cu instrumentele utilizate în trecut. Înţelegerea şi stăpânirea complexităţii actuale solicită în mod necesar o înţelegere a lucrurilor, noi concepte, noi paradigme şi noi opţiuni.
Poate niciodată omenirea nu a fost confruntată cu atâtea aspecte complexe, greu de rezolvat şi chiar periculoase. Dar nici aceasta nu este sigur dacă raportăm problemele la mijloacele de care dispunem în prezent. Să nu uităm însă că omenirea a inventat mijloace capabile să autodistrugă specia.
Unii susţin totuşi că cel mai mare pericol provine din imensul, decalaj care s_a creat prin ruptura dintre progresul tehnologic şi cel social. Se afirmă că dacă capacitatea tehnologică a realizat progrese uriaşe din antichitate până în prezent, componenta socială şi etico-morală privită la nivel planetar a progresat foarte puţin, dacă nu în unele aspecte a regresat chiar, comparativ, de exemplu, cu democraţia ateniană.
Observaţia poate fi discutată şi amendată, dar ea constituie, oricum, o temă serioasă de reflecţie.
Sigur, fiecare îşi are viitorul său. Fiecare orânduire, fiecare ţară, fiecare individ îşi are până la urmă viitorul pe care şi-l pregăteşte. Dar, în acelaşi timp, într-o formă a interdependenţelor crescânde, asaltată tot mai multe probleme globale, nimeni nu se mai poate izola şi nu îşi mai poate declina responsabilitatea pentru viitorul comun, cum nimeni nu poate să impună propria sa imagine despre viitorul celorlalţi. Dialogul devine astfel nu numai necesar ci constituie tot mai mult un instrument de lucru pentru mărirea gradului de responsabilitate, de solidaritate şi de consens în rezolvarea problemelor globale sau a acelor părţi din viaţa planetei care constituie viitorul comun.
Marele economist Allan Greenspan, trezorierul SUA, atrăgea însă atenţia, sobru, imediat după crahul bursier din 27 octombrie 1997, asupra „caracterului contagios al economiei mondiale, în care (din cauza globalizării) economiile naţionale îşi transmit slăbiciunile de la o ţară la alta”. Dar cu toate acestea „pompierii” FMI (unealtă creată tocmai pentru a repara ceea ce „speculatorii instituţionali” şi managementul local strică de zor) au fost obligaţi să sară în ajutorul Coreei de Sud (unde vor stinge „focul” cu aproape 100 de miliarde de dolari – în timp ce în nordul aceleiaşi peninsule oameni nevinovaţi mor de foame), Thailandei (17 miliarde de dolari) şi Indoneziei (23 miliarde de dolari). Tot astfel în „prima mare criză a lumii celei noi a pieţelor globalizate” din ianuarie 1995 care a avut loc în Mexic, guvernul SUA, FMI, BRI – de la Bassel şi guvernul Canadei au acordat un credit de 50 de miliarde de dolari.
În articolul ”Le desamement et la destabilisation de l’economie de marche par les industries automatiques et spaciales”, Francois Perroux face unele constatări judicioase cu privire la „inegalităţile structurale dintre naţiuni”, agravate de introducerea tehnicii atomice şi spaţiale. Se desprinde din cele prezentate că, după Perroux, integrarea economică şi corolarul ei – sacrificarea suveranităţii naţionale – ar constitui o inevitabilitate fatală pentru ţările mici, întrucât ele nu pot să fie egale şi nici să ţină pasul dezvoltării economice cu ţările mari.
Este un fapt incontestabil că între diferitele ţări şi naţiuni există importante decalaje în privinţa potenţialului demografic, economic, al resurselor naturale, dar aceasta nu înseamnă nicidecum că ţările mici nu pot accede la progresul tehnic, economic şi ştiinţific contemporan.
Evoluţia evenimentelor internaţionale nu confirmă afirmaţiile lui Perroux, ci dimpotrivă arată o creştere a influenţei ţărilor mici şi mijlocii în politica internaţională, care s-a realizat nu prin renunţarea la suveranitate de către acestea în favoarea statelor mai puternice din punct de vedere economic, tehnic şi militar, ci în condiţiile întăririi şi apărării ferme a suveranităţii şi independenţei lor.

Dowmloadeaza Referat

Cei care au fondat Uniunea Europeană în 1957, bărbaţi şi femei deopotrivă, erau profund vizionari. Însă nici chiar ei nu şi-ar fi putut imagina cum va arăta Europa – şi lumea – 50 de ani mai târziu. Tot astfel, e greu de spus ce ne rezervă următorii 50 de ani, însă putem identifica deja câteva dintre provocările importante cu care va trebui să ne confruntăm.
Globalizarea
UE va avea misiunea de a-i ajuta pe europeni să prospere într-o lume globalizată. Aceasta înseamnă, în primul rând, să poată garanta locuri de muncă şi creştere economică şi să stimuleze competitivitatea economică, asigurând totodată o mai bună protecţie socială. Investiţiile UE în tehnologiile de vârf şi în cercetarea ştiinţifică vor constitui un factor determinant în acest sens. Cu ceva timp în urmă, globalizarea era percepută ca o modalitate prin care ţările bogate şi cele sărace puteau beneficia, în egală măsură, de pe urma integrării economice şi financiare internaţionale. Or, constatăm în prezent că, în acest proces, unii câştigă şi alţii pierd. UE va resimţi din plin presiunea imigraţionistă. Din moment ce nu mai există frontiere interne, vor fi necesare reguli comune pentru cele externe. În timp, UE va trebui să-şi adapteze politica în domeniul imigraţiei astfel încât să ţină cont de îmbătrânirea populaţiei şi de eventualele penurii de forţă de muncă în interiorul frontierelor sale.
Încălzirea globală
Având în vedere creşterile de temperatură înregistrate peste tot în lume, guvernele şi cetăţenii UE consideră încălzirea globală, asociată cu emisiile de gaze cu efect de seră, drept o ameninţare importantă la adresa mediului. UE a depus eforturi semnificative pentru a fi întreprinse acţiuni de remediere a acestei tendinţe la nivel internaţional. Astfel, acţionează pe plan intern pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră până în 2012, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Protocolului de la Kyoto. UE se angajează, de asemenea, să efectueze reduceri şi mai importante în perioada următoare, în cadrul unui efort coordonat global. O soluţie ar fi utilizarea mai eficientă a energiei şi orientarea într-o mai mare măsură a producţiei spre surse regenerabile, slab poluante, din cadrul UE. Pe măsură ce propriile sale rezerve de petrol şi gaz se împuţinează, UE trebuie, totodată, să-şi asigure aprovizionarea cu energie curată, din surse externe fiabile. Pentru a putea face faţă acestor provocări, UE promovează utilizarea energiilor regenerabile, precum energia solară, eoliană sau cea derivată din biomasă, pentru a satisface, într-o proporţie crescândă, nevoile noastre energetice şi şi-a propus, de asemenea, reducerea consumului de energie cu până la 20% până în 2020, printr-o utilizare mai eficientă a acesteia. Pentru a garanta, pe viitor, securitatea aprovizionării, în special cu gaz, din surse externe, Uniunea caută să stabilească relaţii de aprovizionare stabile şi durabile cu ţări bogate în resurse energetice, precum Rusia.
Europa în lume
Cât de mult se mai poate extinde UE?Impactul extinderilor viitoare reprezintă o sursă de preocupare pentru unii europeni. UE va trebui să-şi definească limitele şi va face acest lucru cu participarea şi acordul deplin al tuturor cetăţenilor săi. Pe măsură ce Uniunea se lărgeşte, responsabilităţile sale devin, la rândul lor, din ce în ce mai mari. Un război între statele UE este, în prezent, de neconceput, datorită sentimentului de unitate care s-a creat între acestea în ultimii 50 de ani. Într-o lume complexă, instabilă, aflată în continuă schimbare, UE va avea misiunea de a promova pacea şi stabilitatea dincolo de frontierele sale. În acest sens, se va implica într-o mai mare măsură în acţiunile de prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii, îşi va folosi influenţa pentru a stabili reguli mai bune şi mai juste în comerţul internaţionalşi va juca, în continuare, un rol proeminent în acordarea de asistenţă umanitară şi de ajutor pentru dezvoltare, oriunde este necesar.
Încurajarea democraţiei şi a participării
Pentru a răspunde cu succes provocărilor următorilor 50 de ani, Uniunea Europeană va avea nevoie de instrumente juridice şi administrative mai bune, care nu sunt încă disponibile. O primă încercare în acest sens a eşuat în 2005, o dată cu respingerea proiectului de constituţie a UE de către alegătorii din Franţa şi Ţările de Jos. Conducătorii UE au recunoscut că, cel puţin în parte, motivul pentru care votul a fost negativ este acela că cetăţenii europeni sunt de părere că nu au suficiente informaţii despre Europa şi se simt excluşi din procesul decizional. Prin urmare, a fost lansată o serie de iniţiative destinate să restabilească dialogul cu cetăţenii şi să le dea acestora posibilitatea de a-şi exprima opinia în legătură cu aspectele politice viitoare, inclusiv în legătură cu reformele instituţionale care vor fi necesare în următorii ani pentru a asigura funcţionarea eficientă a UE în secolul 21.