Referate

Muntii Rodnei

Fragmente din Referat Geografie ” Muntii Rodnei”

Parcul Naţional Munţii Rodnei – Rezervaţie a Biosferei este localizat în sud-estul judeţului Maramureş şi nord-estul judeţului Bistriţa Năsăud, în zona înaltă a Munţilor Rodnei, ocupând o suprafaţă de 46.399 ha.Parte integrantă a grupei nordice a Carapaţilor Orientali, Munţii Rodnei sunt situaţi între Masivul Ţibleş în vest; Obcinele Bucovinei şi Munţii Suhard la est; Munţii Maramureşului la nord; Dealurile Năsăudului la sud; Munţii Bârgăului la sud-est. Munţii Rodnei reprezintă cea mai importantă unitate montană din Carpaţii Orientali. Astfel, Munţii Rodnei se individualizează atât prin altitudinea cea mai înaltă din zona răsăriteană a Carpaţilor (vârful Pietrosu 2303 m), dar şi prin existenţa celui mai mare lac glaciar (Lala Mare cu o suprafaţă de 5637 m2). De asemenea, în arealul Munţilor Rodnei se regăseşte una dintre cele mai importante staţiuni montane din zona nordică a ţării (Borşa), cât şi staţiunea balneară de importanţă naţională, Sângeorz Băi.
Resurse turistice naturale
Aspectul reliefului modelat în cea mai mare parte în roci cristaline reflectă puternic structura geologică. Supranumiţi şi „Făgăraşul nordului”, Munţii Rodnei prezintă o configuraţie asimetrică cu văi abrupte şi scurte spre nord, lungi şi sălbatice spre sud, o creastă principală lungă şi continuă orientată nord-vest, numeroase circuri glaciare, custuri şi vârfuri abrupte, semeţe. Toate aceste caracteristici conferă frumuseţe şi originalitate acestui masiv montan deosebit de apreciat de către iubitorii de alpinism şi drumeţii montane.
Relief glaciar: Valea Lala cu circul glaciar Lala; Valea Negoiescului cu circul glaciar Negoiescu; Valea Putredă; Valea Bistricioarei; circul glaciar Buhăescu (cel mai mare din Munţii Rodnei care adăposteşte Tăurile Buhăescului); circul glaciar Izvorul Cailor; circul glaciar Puzdrele; Valea Bila; Valea Bistricioarei.
Citeste tot referatul →

PARTICULARITATI DE INGRIJIRE A BOLNAVULUI CU ADENOM DE PROSTATA

Fragmente din Lucrare de Diploma Medicina ” PARTICULARITATI DE INGRIJIRE A BOLNAVULUI CU ADENOM DE PROSTATA”

CUPRINS

Capitolul I NOTIUNI SUMARE DESPRE ANATOMIA SI FIZIOLOGIA
APARATULUI GENITAL MASCULIN
1.1. Organele genitale masculine
1.2. Glandele anexate organelor genitale masculine
A. Vezicula seminala
B. Prostata
1. Generalitati
2. loja prostatica
3. Raporturile prostatea
4. Structura prostatei
5. Fiziologia prostatei (functiile prostatei)
6. Vascularizatia si inervatia prostatei
C. Glanda bulbouretrala

Capitolul II. ADENOMUL DE PROSTATA
2.1. Definitie
2.2. Patogenie
2.3. Fiziopatologie
2.4. Manifestari clinice
2.5. Diagnosticul pozitiv
2.6. Complicatii. Evolutie
2.7. Tratamentul adenomului de prostata
2.7.1. Tratamentul medical
2.7.2. Tratamentul hormonal
2.7.3. Tratamentul chirurgical
1. Metode de abord
2. Complicatii postoperatorii ale adenomectomiei
2.8. Rolul asistentei medicale in pregatirea preoperatorie si in
ingrijirile postoperatorii

Capitolul III PLAN GENERAL DE INGRIJIRE
Dosare de ingrijire
Fise tehnice de lucru
Bibliografie
Prostata prezinta o mare importanta in patologia barbatului prin bolile pe care le poate prezenta, boli care pot determina manifestari atat urinare cat si sexuale.
Rudimentara la copil, ea incepe sa-si mareasca volumul odata cu aparitia pubertatii. De la aceasta varsta incep si bolile ei, mai ales cele inflamatorii, legate de inceputul vietii sexuale.
Odata cu inaintarea in varsta, dupa 50-60 de ani, leziunile inflamatorii se raresc, dar incep sa apara adenomul de prostata, tumora benigna, mai rar cancerul de prostata.
Geneza adenomului, ca a oricarei tumori, este necunoscuta.
Adenomul de prostata se dezvolta după vârsta de 50 de ani, mai rar la o vârsta mai mica. Are o evoluţie lenta si progresiva. Poate evolua ani întregi absolut tăcut, sau determinând tulburări uşoare, care nu atrag atenţia individului.
Complicaţii spontane se pot produce in evoluţia adenomului ca : infecţia adenomului sau adenomita, rupturi vasculare, care provoacă hemoragii mici sau mai abundente, mai rar cancerizarea adenomului.
In apariţia adenomului nu se poate vorbi de o profilaxie, pentru ca nu se cunoaşte cauza sau cauzele apariţiei lui. Putem insa vorbi de o profilaxie a complicaţiilor pe care le poate determina si aceasta este realizata prin urmărirea periodica a adenomului si tratamentul chirurgical aplicat la timp.
Citeste tot referatul →

Ficatul

Fragmente din Referat Medicina ” Ficatul”

Ficatul – cel mai mare organ intern al corpului uman. Face parte din sistemul digestiv, performa mai mult de 500 functii diferite, fiecare dintre acestea fiind esentiale vietii. Functile sale esentiale includ: ajutor in digestia grasimilor, asigura rezerve de nutrienti, filtrarea toxinelor si a deseurilor din sange, sintetizarea unor varietati de proteine si reglarea nivelelor multor chimicale ce se ajung in sange. Ficatul este unic intre organele corpului uman datorita capacitatii sale de regenerare, de reintregire a celulelor ce au fost distruse de o boala sau de o leziune pe termen scurt. Dar, daca ficatul sufera leziuni repetate, pe termen lung (boli cronice), modificarile devin ireversibile, interferand cu functia acestuia.
II. Structura ficatului
Ficatul uman este un organ de textura poroasa, fin, de culoare rosu-inchis maro. Este localizat in hipocondrul drept, sub cupola diafragmatica — o foita de tesut muscular ce separa plamanii de organele abdominale. Carcasa caritilaginoasa a coastelor acopera ficatul, protejandu-l de leziuni. La un adult sanatos, ficatul cantareste in jur de 1.5 kg si masoara cca 15 cm.
In ciuda multelor functii complexe pe care le indeplineste, ficatul este relativ simplu in structura. Este compus din 2 lobi inegali, stang si drept. Lobul drept fiind de cca 6 ori mai mare si prezinta atasati 2 lobi mai mici numiti: lobul cuadrat si caudat.
Fiecare lob contine mii de unitatii numite lobule, care reprezinta constructiile componente ale ficatului. Lobulele sunt structurate pe sase-fete fiecare de 1mm. Prin centrul fiecarei lobule trec capilare cu scurgere in vena hepatica care transporta sangele afara din ficat. Sute de cellule hepatice de forma cubica, numite hepatocite, sunt aranjate in jurul lobulului venei centrale. Pe suprafata exterioara a fiecarui lobul se gasesc mase mici de sange, ducte, si artere care transporta fluide in afara si inauntrul. Pe masura ce ficatul isi face treaba, depozitele de nutrienti cresc, toxinele inlaturate si medicamentele eliberate in corp prin aceste vase.
Citeste tot referatul →