Referate

Referate | Lucrari de licenta | Lucrari de dizertatie


BANCA COMERCIALA ROMANA

BANCA COMERCIALA ROMANA

Scurt istoric
Fondată la 1 decembrie 1990 în cadrul procesului de restructurare pe 2 niveluri a sistemului bancar românesc, Banca Comercială Română a început să funcţioneze prin prelurea portofoliului de credite pentru industrie, gestionat anterior de B.N.R. continuând astfel o tradiţie de peste 50 de ani de activitate comercială. La momentul respectiv, pe piaţa serviciilor financiare pentru persoanele juridice acţionau deja trei bănci mari, cu capital de stat, specializate în finanţarea comerţului exterior, agriculturii şi industriei alimentare, investiţiilor, serviciile financiare pentru populaţie, care se reduceau la fructificarea economiilor acesteia şi acordarea unor credite de consum, reprezentând apanajul Casei de Economii şi Consemnaţiuni.
Încă din primii ani de funcţionare, Banca Comercială Română şi-a propus să se dezvolte ca o banca universală capabilă să satisfacă cerinţele unor segmente cât mai largi de clienţi. În condiţiile concurenţei băncilor de stat cu tradiţie, dar şi a celor cu capital privat autohton şi străin apărute ulterior, Banca Comercială Română s-a impus treptat pe piaţa internă, prin seriozitate, eficienţă şi oferta diversificată de produse şi servicii. Managementul băncii a urmărit în mod consecvent obţinerea de profit şi creşterea acestuia pe baze consistente, extinderea portofoliului de afaceri prin angajarea prudentă a resurselor, capitalizarea adecvată în raport cu obiectivele proprii de investiţii şi specificul mediului economic de operare.
Pentru Banca Comercială Română anul 2000 a început sub semnul pregătirilor pentru privatizare. Managementul băncii s-a concentrat în mod deosebit asupra îmbunătăţirii indicatorilor de performanţă, menţinerii poziţiei pe pieţele câştigate şi impunerii în noi segmente de activitate.
În vederea realizării obiectivelor prevăzute în strategia şi planul de afaceri pentru anii 2000 – 2004, s-a procedat la o mai bună organizare a structurilor de funcţionare ale băncii, s-a consolidat oferta de produse şi servicii pentru care există avantaje competitive şi s-au întreprins măsuri ferme pentru extinderea activităţii de retail banking.
Începând din anul 2000, Banca Comercială Română oferă noi posibilităţi de finanţare pentru persoanele fizice, prin introducerea opţiunii avans zero, eliminarea garantării prin ipoteci şi simplificarea întocmirii documentaţiei pentru mai multe tipuri de credite.
În ceea ce priveşte persoanele juridice, baza de clienţi a băncii acoperă toate sectoarele de activitate din economie, cuprinzând majoritatea întreprinderilor blue chip româneşti.
Echipa de conducere a Băncii Comerciale Române acordă prioritate în continuare managementului relaţiilor cu clientela, managementului riscurilor, al profitabilităţii şi al costurilor, ofertei de produse şi servicii, cu accent pe lărgirea sferei de afaceri în domeniul activităţii de retail, operaţiunilor pe piaţa de capital, celor de asigurări şi gestionare a fondurilor, inclusiv a fondurilor de pensii.
În acelaşi timp, creşte interesul pentru oferta de management financiar specifică proiectelor de importanţă naţională finanţate de BERD, Banca Mondială, Banca Europeană de Investiţii, Comisia Europeană şi asigurarea serviciilor de management al activelor destinate companiilor româneşti şi multifuncţionale care funcţionează în România.
Rezultatele pozitive pe care Banca Comercială Română le-a obţinut în decursul timpului s-au datorat în mare măsură capacităţii de lucru a reţelei proprii de unităţi, bine distribuite pe întreg teritoriul ţării.

Downloadeaza Referat Economie | BANCA COMERCIALA ROMANA